Născută la 17 martie 1918 în comuna Prisăcani (jud. Iaşi) a fost al patrulea copil (din treisprezece) al familiei Altenliu. A început studiul pianului la 5 ani cu profesoara Schidtmeyer. La conservatorul bucureştean s-a aflat sub îndrumarea reputatei profesoare Constanţa Erbiceanu. După pensionarea acesteia, a continuat studiul cu Muza Ghermani Ciomac.

A cântat în compania tuturor filarmonicilor din ţară, sub baghetele unor dirijori ca Ionel Perlea, Costică Popescu, Nicolae Boboc.

În anul 1944 s-a căsătorit cu juristul Virgil Pitiş.

Profesoară recunoscută şi apreciată, Ana Pitiş i-a avut între elevii săi pe Tudor Dumitrescu, Georgeta Stoleriu, Iosif Ion Prunner, Liliana Rădulescu, Mihai Ungureanu, Dan Atanasiu, Alexandru Preda, Eugen Ciceu, Florina Cozighian, Victoria Ştefănescu.

Maestra Ana Pitiş

Pentru şcoala pianistică românească, personalitatea profesoarei Ana Pitiş reprezintă un titlu de onoare al multor generaţii de muzicieni. Cu toate sentimentele de preţuire pe care le avem faţă de această ilustră pedagogă, recunoştinţa muzicienilor, colegi sau discipoli, s-a lăsat mult aşteptată. În amintirile publicului stagiunilor muzicale de acum mai multe decenii, pianista Ana Pitiş figura printre interpreţii mult apreciaţi. Păstrez astfel impresia complexă a modului în care mi-a fost revelată, într-un recital din 1953 de la Sala Dalles Fantezia, "Călătorul" de Franz Schubert, cu o forţă de expresie romantică remarcabilă. De altfel, mulţi ani am revăzut-o la Conservatorul bucureştean unde, continuând şcoala Constanţei Erbiceanu, conducea o clasă de interpretare. Era mereu prezentă la concertele studenţilor săi, dintre care mulţi au făcut carieră internaţională. Principalul său Tratat de Pianistică, scris împreună cu profesoara Ioana Minei, a devenit carte de căpătâi pentru multe generaţii de pedagogi şi discipoli. Cunoaşterea Anei Pitiş se alcătuia însă până acum doar din fragmente, aşteptând o imagine de întregire. Absolventa clasei sale de pian, muzicologul Liliana Iacobescu, a realizat această împlinire, oferită publicului şi profesoarei sale. Pe coperta cărţii sale se află simbolic numele Ana Pitiş - Zbor spre înalt şi o claviatură (Editura Glissando 2010). Paginile se citesc cu interes, bucurie, mulţumire pentru cum ne este dăruit acest destin care, dincolo de marea exigenţă, ştiinţa artei şi discreţie, şi-a aflat un pilduitor răgaz existenţial. Aflăm cine este, dar şi cine a fost, cum a urcat treptele consacrării, recitim gândurile ei înţelepte despre muzică, stiluri şi concepţie interpretativă, ca şi mărturiile celor care au urmat-o pe drumul artei. Probabil chiar şi Maestra, subiectul acestei cărţi, profesoara Ana Pitiş, a citit-o cu interes privind, la anii vârstei înalte, în oglinda vieţii reflectate de Liliana Iacobescu cu multă iubire. Monografia împlineşte gestul de recunoştinţă al unui discipol, pentru maestra sa, această celebră creatoare de pianişti. Se spune că recunoştinţa este o floare rară.

Şi cât de frumoasă poate fi această floare-sentiment.

Grigore Constantinescu