Arhivă : Evenimente Înapoi

Turneul Național Stradivarius 'In the Mood for Prokofiev' ajunge la Sala Radio!

Publicat: miercuri, 4 Iunie 2014 , ora 10.43

Pentru al șaptelea an consecutiv, violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, artistul care are privilegiul să cânte, din 2007, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, prezintă publicului român Turneul Național Stradivarius.

Miercuri, 11 iunie, de la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc concertul din București, care încheie de altfel turneul, în acest an evenimentul derulându-se sub titlul "In the Mood for Prokofiev". Repertoriul ales cuprinde o selecție a celor mai apreciate lucrări pentru vioară și pian ale compozitorului rus: Cinci melodii pentru vioară și pian și cele două Sonate pentru vioară și pian. Alături de Alexandru Tomescu se va afla celebrul pianist rus Eduard Kunz, inclus de BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianiști de mâine și care a colaborat deja cu numeroase orchestre europene de renume.

Concertele turneului Stradivarius se vor deschide în această ediție cu o lucrare semnată de un foarte tânăr compozitor român: Gabriel Gîțan, elev în clasa a XI-a al Colegiului Național de Muzică "George Enescu" din București. El este câștigătorul concursului lansat în urmă cu câteva luni de Eduard Kunz și Alexandru Tomescu prin care cei doi muzicieni au dorit să descopere un compozitor român și, după ce au interpretat toate partiturile primite, au ales lucrarea tânărului artist.


Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât și alături de Orchestra Națională Radio, pe scena Sălii Radio, dar și peste hotare, în turnee în Europa și Asia. Concerte de Mozart, Bruch sau Mendelssohn printre altele, susținute de Alexandru Tomescu alături de cele două ansambluri, s-au materializat în înregistrări lansate de către Editura Casa Radio.

Alexandru Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) etc.

Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecție pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga țară. A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo - cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Șase Sonate de Eugène Ysaÿe și cele Șase Sonate și Partite de Johann Sebastian Bach - turneele fiind urmate de o lansare de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.

Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu cu o istorie de peste 25 de ani.


Eduard Kunz a studiat pianul cu Mihail Hohlov la Școala Specială Gnessin pentru copii supradotați din Moscova și mai apoi cu Andrei Diev la Conservatorul Național de Muzică "Piotr Ilici Ceaikovski" din capitala rusă. A obținut diploma de masterat cu distincție și medalie de aur pentru performanțele sale, la Royal Northern College of Music, profesori fiindu-i Norma Fisher și regretatul Mark Ray.

A susținut recitaluri în marile săli de concert ale lumii, printre care amintim Wigmore Hall din Londra, Bridgewater Hall din Manchester, Louvre din Paris, Concertgebouw din Amsterdam, Winterthur din Barcelona, Sala Mare a Conservatorului din Moscova, a fost prezent pe scena Festivalului Como de Garda, Grieg (Oslo), Festivalul Keyboard din New York precum și Festivalurile St. Magnus (Scotland) și City of London.

De-a lungul timpului concertele și recitalurile sale au fost difuzate pe cele mai importante posturi de muzică clasică ale lumii ca BBC Radio 3, Radio France, Radio Rai, Deutschland Radio Kultur și Orpheus.


Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.