Arhivă : Evenimente Înapoi

Cristian Mandeal și Vlad Stănculeasa pe scena Sălii Radio, în concert Enescu-Mozart-Richard Strauss

Publicat: luni, 2 Iunie 2014 , ora 10.42

Primul concert al Orchestrei Naționale Radio din ultima lună a stagiunii 2013-2014 - programat vineri, 6 iunie (19.00) - propune publicului o întâlnire cu doi mari artiști români de talie internațională: dirijorul CRISTIAN MANDEAL și violonistul VLAD STĂNCULEASA, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Gothenburg (Suedia) și cu lucrările a trei mari compozitori: Enescu, Mozart și Richard Strauss, de la a cărui naștere se aniversează 150 de ani.

O poveste frumos construită în jurul numelui lui George Enescu este cea a violonistului VLAD STĂNCULEASA. A obținut premiul al III-lea și Premiul Enescu pentru interpretarea lucrării Impresii din copilărie (de Enescu) la Concursul Internațional George Enescu (2007) și cântă pe o vioară Sanctus Serafin din 1739 care i-a aparținut marelui compozitor (și ulterior lui Yehudi Menuhin). Anterior ocupării poziției de concert maestru la Gothenburg, s-a bucurat de funcția de concertmaestru invitat la Orchestra de Cameră din Basel.

Cariera artistică a violonistului a început prin primirea unei burse de studii la Academia de Muzică Menuhin din Gstaad, unde a studiat cu Alberto Lysy și Liviu Prunaru, urmând apoi cursurile Conservatorului din Lausanne. În calitate de solist, Vlad Stănculeasa a concertat alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Gothenburg, Orchestra de Cameră din Basel, Filarmonica George Enescu - București.

Violonistul român va interpreta pe scena Sălii Radio Concert nr. 4 în re major pentru vioară și orchestră semnat de Mozart. Veți mai asculta de asemenea Preludiu și dans din actul I din singura operă compusă de George Enescu - Oedipe - capodoperă a creației lirice a sec. XX, a cărei premieră a avut loc la Paris, în 1936. Seara se va încheia cu un alt personaj celebru al literaturii universale - Don Quijote - eroul lui Cervantes care l-a inspirat pe Strauss să compună un poem în care a imaginat aventurile cavalerului plecat să lupte cu morile de vânt. Soliștii pe care îi veți aprecia în această ultimă lucrare sunt VIRGIL ZVORIȘTEANU - vioară,CAROL MĂI-ANTAL - violă și FLORIN MITREA - violoncel.

În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, CRISTIAN MANDEAL și-a exercitat profesia atât în România, cât și în străinătate. A studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu", completându-și ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) și München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).

A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 - 1980), Cluj (1980 - 1987) și București (1987 - 2009) și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, edițiile din 2001 și 2003.

Ca dirijor principal și director general al Filarmonicii "George Enescu" (1991 - 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituție-etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de țări și 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaționale de prestigiu în compania celor mai reputați artiști contemporani.

A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra - Haifa (1999 - 2002) și la Orchestra Naționala Bască - San Sebastian (2001 - 2008), dirijor permanent la "Orchestra Haydn" di Bolzano e Trento (2000 - 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei "Halle" Manchester (2003 - 2008) - primul deținător al acestui titlu în întreaga existență de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 - 2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006 - prezent).


Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.