Născut la București, la 28 august 1927, Nicolae Herlea a studiat la Conservatorul din București cu profesorul Aurel Costescu-Duca și i-a avut colegi pe baritonii David Ohanesian şi Octav Enigărescu. A urmat cursuri de specializare la Academia Santa Cecilia din Roma cu Giorgio Favaretto.

Debutul pe scena Operei Naționale din București a fost în 1951 cu rolul Silvio din "Paiate" de Ruggero Leoncavallo. A rămas angajat ca prim-bariton al acestei scene vreme de 35 de ani.

Anul 1951 i-a adus laurii concursurilor internaționale de la Geneva, Praga și Bruxelles. Au urmat apariţii pe cele mai prestigioase scene lirice ale lumii: Scala din Milano, Opera Metropolitan din New York, Teatrul Balșoi din Moscova, Opera din Berlin, Covent Garden din Londra, Opera Mare din Paris. Pe continentul nord american a apărut pe scenele din Boston, Cleveland şi Detroit.

Rolul care a reprezentat corolarul carierei sale a fost Figaro în "Bărbierul din Sevilla" de Rossini (pe care l-a interpretat de peste 550 de ori). De asemenea, Nicolae Herlea a întruchipat personaje ca Lordul Ashton în "Lucia di Lammermoor" de Donizetti, Rigoletto în opera omonimă de Verdi, Escamillo în "Carmen" de Bizet, Oneghin în "Evgheni Oneghin" de Ceaikovski, Igor în"Cneazul Igor" de Borodin, Scarpia în "Tosca" de Puccini.

Timp de peste trei decenii, vocea sa impresionantă, cu timbrul cald, generos, ca un clopot de bronz, a fost apreciată de criticii de specialitate şi de publicul care l-a admirat atât pe scenă cât si pentru decenţa de a se fi retras din activitate în plină glorie.

Nicolae Herlea a cântat în compania multor artiști celebri printre care se numără: Monserrat Caballe, Mario del Monaco, Franco Corelli, Placido Domingo, Joan Sutherland, Giuseppe di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Giulietta Simionatto, Carlo Bergonzi, Nicolai Geddam, Luigi Alva, iar între dirijorii cu care a colaborat: Herbert von Karajan, Kurt Adler, Giuseppe Patané, Kiril Kondraşin, George Georgescu, Jean Bobescu, Constantin Silvestri, Iosif Conta.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

În materialul audio ataşat acestui articol, puteţi reasculta rubrica In memoriam Nicolae Herlea difuzată la Radio România Muzical în 26 februarie 2014, emisiunea Arpeggio cu Ana Voinescu. Redactor: Jeanine Costache.

Despre marele artist, personalităţi ale vieţii muzicale româneşti care au vorbit în cadrul Info Buletinului Muzical:

Marina Krilovici, soprană:

"Când vorbesc de Nicolae Herlea în primul rând în suflet şi în urechi am vocea lui unică. A fost mitul generaţiei mele şi al generaţiilor ce au urmat; este şi astăzi şi va rămâne. O voce şi o personalitate ca ale lui Nicolae Herlea sunt nemuritoare. Indiferent de ce s-a întâmplat - acest trist eveniment - el este nemuritor, aşa cum sunt toţi cei foarte mari. Şi Nicolae a fost şi va rămâne aşa. L-am cunoscut întâi admirându-l de departe şi ascultându-i vocea. Am avut apoi prilejul şi onoarea când eram foarte tânără şi am câştigat Festivalul Enescu să-l văd în juriu şi el să vină la mine… şi, pe urmă, să fim şi colegi, să înregistrăm, să facem lucruri frumoase, unice. Nu pot să spun decât că rămâne un mare mit, timbrul vocii lui este nemuritor… din păcate însă toţi avem un început şi un sfârşit. Nicolae Herlea, însă, ca artist, rămâne nemuritor."

Constantin Gabor, bas:

"A dispărut marele, imensul Nicolae Herlea, gloria liricii româneşti de valoare artistică incomensurabilă. Cea mai frumoasă voce de bariton din lume, cel care a făcut alături de Magda Ianculescu, Valentin Teodorian, Valentin Login şi cu mine echipa de aur a Bărbierului din Sevilia. Sunt consternat! Sunt imens, imens impresionat! Îmi vine greu să vorbesc. Adio, prieten drag! Eu voi stinge lumina!"

Anca Florea, muzicolog:

"Nu mi-aş fi imaginat vreodată că va veni ziua în care maestrul Nicolae Herlea - probabil cea mai frumoasă voce de bariton care a existat în ultimele decenii, cu siguranţă cel mai strălucitor bariton pe care l-a avut România - va trece în nefiinţă. Aş spune mai curând în nemurire, pentru că şi noi - cei care am crescut ascultându-l pe scena Operei din Bucureşti, ovaţionându-l, lăcrimând, entuziasmându-ne - şi cei care au avut privilegiul să-l asculte în transmisiunile directe de la Scala şi, cu siguranţă, cei care prin lume, pe marile scene l-au aplaudat (şi acum la Metropolitan încă îşi mai amintesc de splendoarea glasului său de catifea întunecată), toţi îl vom păstra în memorie ca fiind o prezenţă strălucitoare, o voce inegalabilă, cu o carismă greu de povestit, cu o apariţie şi o prezenţă scenică instinctiv adecvată personajelor respective. El a ştiut să fie şi Figaro, sau poate mai ales Figaro, dar şi Marchizul de Posa, şi Rigoletto, şi Tonio, şi multe alte personaje.

Am avut privilegiul să-l cunosc îndeaproape, să vorbim, să-mi povestească multe dintre culisele vieţii sale artistice, dar întotdeauna îmi spunea «Lasă, nu se pot spune în public!» Regretul meu este că de foarte mulţi ani tot se străduia să-şi pună amintirile pe hârtie. Au fost câţiva oameni care au spus că-l vor ajuta şi n-au făcut-o până la urmă, aşa încât maestrul Nicolae Herlea, cel pe care îl vom iubi în continuare cu toţii, nu a lăsat un volum de amintiri, nu ne-a lăsat gândurile sale. Rămâne doar să-l ascultăm pe disc, în înregistrările Radio şi în cele câteva secvenţe păstrate de Televiziune.

Nicolae Herlea va rămâne întotdeauna cu noi, în sufletul nostru şi glasul său ne va suna întotdeauna în memoria afectivă."

Maria Slătinaru Nistor, soprană:

"Dispariţia lui, a dragului nostru prieten Nicolae Herlea, coleg, partener… mi se învălmăşesc acum în cap toate amintirile şi toate evenimentele trăite alături de maestru! Sunt copleşită de durere şi de tristeţe! De el mă leagă începuturile carierei mele. Am debutat cu el în 1969 în Don Carlo şi, apoi, în decursul carierei noi am cântat în atât de multe spectacole împreună, titluri importante. Bucuria mea de-al avea partener m-a făcut să cresc şi eu ca valoare şi să am şi eu o carieră frumoasă. Dumnezeu să-l odihnească!"

Stelian Olariu, dirijor:

"Vreau doar atât să vă spun, că dispariţia dânsului m-a emoţionat profund! A plecat dintre noi un artist de primă mână. Este artistul nostru cu care, pe parcursul anilor şi de tinereţe şi de maturitate, ne-am mândrit. A fost o voce cu totul aparte, a fost un om care a avut rolurile sale pe care le-a cântat atât de frumos şi a fost un cântăreţ iubit de publicul român. Ca să vorbesc despre Herlea trebuie să vorbesc cu o anumită stare de pioşenie, fiindcă a fost un prieten al meu în tinereţe şi pe parcursul anilor am lucrat împreună… ani la rând, decenii în activitatea Operei bucureştene. Dispariţia lui, după ani de suferinţă, ne impresionează şi ne pare foarte rău că acesta este sfârşitul unui minunat om şi unui minunat cântăreţ care a fost o mândrie a liricii româneşti."

Cornel Stavru, tenor:

"Ştiam de starea sănătăţii lui. Acum, când s-a concretizat, lovitura a fost, parcă, şi mai mare. Pierd prin el şi un coleg şi un prieten. Pentru mine, Nicolae Herlea a fost simbolul artei lirice româneşti din ultimii 50-60 de ani. A fost unul din stâlpii Operei Române, un mare continuator al marilor baritoni români cum a fost Popovici Bayreuth, cum a fost Jean Athanasiu, Costescu Duca - cel care i-a fost şi profesor, apoi Ştefănescu Goangă până la Şerban Tasian. A fost întotdeauna o mare cinste pentru mine când apăream alături de el; şi am apărut în foarte multe spectacole cât am fost colegi la Opera Română. Nicolae Herlea a fost nu numai un artist liric desăvârşit, dar a avut una din cele mai frumoase, dacă nu chiar cea mai frumoasă voce de bariton din anii '60 încoace pe plan mondial. A fost o voce de catifea şi metal în acelaşi timp, cu o frază impecabilă, cu o artă a declamaţiei lirice nemaipomenite. Pentru mine rămâne mare om, pentru că era pe cât de mare artist, pe atât de modest şi de om de suflet. Rămâne o mare durere pentru mine faptul că astăzi trebuie să vorbesc despre el la dispariţie, dar sper ca el să rămână în memoria noastră, a tuturor, prin toate imprimările care i-au rămas şi să ne amintim veşnic să-l purtăm în suflet pentru că a fost unul din cei mai mari artişti lirici români."

Sanda Şandru, soprană:

"Este o veste extrem de tristă, care sunt convinsă că a îndoliat sufletele tuturor iubitorilor de operă din ţară. O mare voce, un timbru deosebit, o căldură şi o măreţie ce-ţi umpleau inima de bucurie! Am avut deosebita plăcere şi onoarea de a debuta pe scena Operei Naţionale în rolul Leonorei din opera Trubadurul de Verdi alături de Nicolae Herlea. Un mare artist, dar şi un minunat partener şi un om adevărat! Este o mare pierdere pentru cultura românească, pentru muzica de operă. Dumnezeu să-l odihnească!"

Prof.univ.dr. Grigore Constantinescu, muzicolog:

"Cine a avut, ca mine, privilegiul să se afle cândva în preajma artistului Nicolae Herlea a fost desigur impresionat de extraordinara sa modestie, proprie numai acelor oameni pentru care atingerea idealului nu reprezintă un scop în sine, ci împlinirea spirituală a propriului crez în frumos, bine şi cinste. Maestrul Nicolae Herlea, aplaudat pe cele mai mari scene ale lumii, dăruia căldura şi iubirea sa prin care relaţiile cu oamenii devin fireşti, apropiate şi necesare. În componenta personalităţii sale am descoperit astfel primordial deosebitul respect manifestat faţă de artă, faţă de artişti. Enumerarea chiar fugitivă a prezenţelor lui Nicolae Herlea în alte teatre decât cele româneşti corespunde aproape cu o sinteză inventară a existenţei celor mai prestigioase scene lirice ale secolului XX. Vraja artei maestrului este una dintre bogăţiile spiritualităţii noastre naţionale. Descrierea acestei voci inconfundabile este aproape imposibil de concretizat în cuvinte chiar dacă s-ar folosi un limbaj poetic de filiaţie eminesciană. Toate acestea, fără ostentaţie, cu o nobleţe a firescului proprie doar celor care au primit prin graţia divinităţii harul, înţelegându-şi misiunea de a sluji arta, muzica lirică şi ţara sub o deviză care ar putea fi formulată astfel: Per aspera ad astra."

Baritonul Nicolae Herlea, despre viaţa sa:

«Mă gândesc că am avut o mare şansă. Am reuşit, printr-o muncă asiduă şi printr-o linişte care mi-am creat-o, să pot să dau vibraţie vieţii artistice. Eu sunt foarte împăcat. Merg pe o barcă unde valurile sunt suportabile, ca să spun aşa.

Şi care este destinaţia?

Infinitul.»