Arhivă : Evenimente Înapoi

Crăciunul la Sala Radio în trei concerte speciale

Publicat: marți, 10 Decembrie 2013 , ora 12.16

În fiecare an sărbătorile de iarnă aduc la Sala Radio o serie întreagă de evenimente variate, pentru toate vârstele și toate gusturile, așa încât toți melomanii bucureșteni au parte de un binemeritat cadou muzical la final de an. În 2013, seria a fost deschisă de concertul Corului de Copii Radio (7 decembrie) și de cel al Orchestrei Naționale Radio cu "Spărgătorul de nuci" (13 decembrie) și se va încheia festiv cu cea de-a treia ediție a galei extraordinare "Cele trei dive" (20 decembrie).

Între aceste date, trei concerte consecutive dedicate Crăciunului sunt special programate pentru dumneavoastră! Sâmbătă, 14 decembrie (17.00) este rândul colindelor noastre din străbuni să ajungă la dvs. prin intermediul celor mai apreciate ansambluri tradiționale, din toate regiunile folclorice ale țării. Evenimentul reprezintă o continuitate de 23 de ani în care concertul de colinde și urări tradiționale nu a lipsit de pe scena Sălii Radio.

Sub titlul "ÎNCEPEM A COLINDA", datinile și obiceiurile noastre așa cum sunt ele păstrate în vatra satului românesc sosesc cu alai la București: ansamblul "Junii Crișului" din Dieci - jud. Arad, Gavril Prunoiu și Grupul "Doruri Muscelene" - jud. Argeș, Alin Năstase, Cristian Năstase, Georgiana Păduraru și Grupul de colindători "Cetină de pe Bacău"- jud. Bacău, Carmen Sarcină, Ion Drăgan, Grupul "Gorjanca" și Ansamblul de datini "Roua"- Cloșani - jud. Gorj, Dubașii din Săcămaș - Ilia - jud. Hunedoara, Grupul de colindători din Ieud - jud. Maramureș, Mihaela și Ciprian Istrate, Grupul de colindători din Daneș - jud. Mureș, Marcel Părău și Grupul de colindători din Mihăileni - jud. Sibiu, Pamfil Roată și Ansamblul ,,Bistrița Aurie''- Ciocănești - jud. Suceava, Maria Murgoci și Ansamblul "Țara Vrancei"- jud. Vrancea, Iulia Bucur și Ansamblul "Copiii Mociului"- jud. Cluj, Ancuța Corlățan, Alina Ceuca, Nicușor Micșoniu și Ionuț Apătăchioaie. Concertul va fi prezentat de Natașa Raab.

Dacă de Paște ați intrat în atmosfera Învierii prin recitalul propus la momentul respectiv de PAULA SELING, a venit momentul să o reîntâlniți la Sala Radio pe celebra interpretă, alături de care veți păși de această dată spre sărbătorile de iarnă.

Luni, 16 decembrie (19.00), se va desfășura un frumos concert de colinde susținut alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijor IONEL TUDOR, eveniment ce vă va purta printre cele mai îndrăgite colinde și cântece dedicate Nașterii Mântuitorului. Veți asculta selecțiuni din cele patru albume de colinde lansate până acum de solistă, precum și câteva dintre cele mai cunoscute piese ale ei. În prima parte a evenimentului, Paula Seling va fi acompaniată de trupa proprie.

Marți, 17 decembrie (19.00), SPIRIT BRASS ENSEMBLE - un ansamblu inedit în lumea muzicală românească - vă invită, în așteptarea sărbătorilor de iarnă, la un frumos concert de colinde. Veți reasculta cu plăcere șlagăre internaționale ca White Christmas sau Santa Claus is Comin' to Town, dar și o suită de colinde românești, toate acestea în sonoritatea inedită specifică alămurilor. Condus de dirijorul MIHAI CEASCAI (șef de partidă tubă al Orchestrei Naționale Radio), ansamblul propune melomanilor o experiență artistică deosebită în care doar instrumentele de alamă, uneori completate de cele de percuție, sunt singurele folosite. Repertoriul de tip brass band este extrem de popular în SUA și vestul Europei.


Biletele sunt
disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmediosemnalizate "Bilete.ro", în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.