Se numără, pentru acei probabil puţini care încă nu ştiu, printre marile nume ale pianisticii internaţionale în momentul de faţă. Bonom, uşor supraponderal, meditativ, artistul transmite căldură şi generozitate; cel puţin, asta e impresia pe care mi-a lăsat-o după o jumătate de oră petrecută faţă în faţă, ocazia fiind prezenţa artistului în Festivalul Internaţional "George Enescu" din 2011, atunci când ne-a acordat interviul pentru emisiunea "Poveştile de succes ale muzicii", difuzată la Radio România Muzical.

Probabil că cei mai mulţi dintre melomanii care vă cunosc imprimările apreciază, ca şi mine sunetul, tonul dvs. pianistic - rafinat, divers stilistic, o marcă personală, cred. Ne puteţi spune cum aţi ajuns la acest sunet?

Da, sper că am sunetul meu propriu, distinct, însă, dincolo de asta, sper că am sunetul compozitorului pe care îl cânt! Când interpretezi Brahms trebuie să ştii să creezi o anumită sonoritate, când cânţi Debussy - o cu totul alta, aşadar chestiunea tine mai puţin de mine şi are foarte mare legătură cu muzica pe care o servesc. Acesta este, e fapt, scopul, idealul meu ca interpret - şi dacă reuşesc să îl ating, atunci sunt cu adevărat fericit!

Aţi realizat numeroase înregistrări extrem de apreciate, aţi imprimat constant lucrări compuse de autori de secol XX - de Bartók sau Prokofiev, spre exemplu...Sigur că cei doi sunt, deja, clasici, dar v-aş întreba cum obişnuiţi să alegeţi lucrări noi pentru repertoriul dvs.?

Da, e dificil de spus…Repertoriul pianului este uriaş! Îl iubesc în mod special pe Bartók pentru că îl consider un geniu, în deplinul sens al cuvântului, care vorbeşte de-a dreptul inimii mele…Întotdeauna am apreciat enorm cvartetele sale de coarde, opusurile orchestrale, piesele pentru pian, concertele dedicate pianului - şi, da, figurează printre marile mele preferinţe. Consider că muzica lui Bartók reflectă timpul său într-un mod atât de direct, atât de frumos şi, în acelaşi timp, atât de personal - asta e ceva ce mă fascinează, compozitorii care au propriul lor limbaj, modul lor distinct de a se exprima. Pe de altă parte, Bartók şi Prokofiev sunt mult mai apropiaţi de noi şi ca distanţă în timp decât, să zicem, Beethoven sau Brahms, şi de aceea cred că putem relaţiona cu ei mult mai bine. Din acelaşi motiv sunt interesat de realizările autorilor prezentului, pentru că muzica lor reflectă întotdeauna lumea în care trăim, evenimentele politice... Muzica pe care o fac nu e izolată de ce se întâmplă în jurul meu.

Numele lui George Enescu este familiar, pentru dvs.? Îi cunoaşteţi muzica?

Dintotdeauna i-am iubit muzica şi m-a fascinat ca personalitate... L-am ascultat, am citit multe despre el. Enescu a fost contemporanul altor mari muzicieni, între care Dinu Lipatti - şi mă gândesc acum la o faimoasă înregistrare a lor cântând împreună Sonata a III-a "în caracter popular românesc" - aceea e una dintre imprimările mele favorite. Enescu a fost o personalitate extraordinară, un geniu autentic... Pe Lipatti, din păcate, l-am cunoscut doar din imprimările sale, dar este unul dintre idolii mei... Întotdeauna am sentimentul că sunetul lui, sinceritatea vin către noi chiar şi prin înregistrările făcute acum multe decenii într-un mod foarte aparte - ca şi cum Lipatti ar cânta special pentru tine, cel care îl asculţi...

Yefim Bronfman - pe scurt:

-născut în 10 aprilie 1958 în Uzbekistan, a emigrat în Israel la 15 ani devenind, în 1989, cetăţean american

-debutul internaţional: în 1975, la Montreal, sub bagheta lui Zubin Mehta, cu care a colaborat şi la Bucureşti, în 20 septembrie 2011

-recitalul de debut la Carnegie Hall: 1989

-1997: Premiu "Grammy" pentru integrala concertelor de Bartok

-1999: înregistrează Concertul nr. 2 de Şostakovici pentru coloana sonoră a filmului de animaţie "Fantasia 2000", produs de studiourile "Disney"

Yefim Bronfman, invitatul a două ediţii ale emisiunii "Poveştile de succes ale muzicii", în 22 şi 29 aprilie, ora 10,30 şi, în reluare, de la ora 22,00.