Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. 'Virtuoso' - Omagiu lui Dimitrie Cantemir, pe scena Ateneului Român

Publicat: luni, 4 Martie 2019 , ora 13.39

Concertul "Virtuoso" care s-a derulat sâmbătă, 2 martie 2019, la Ateneul Român, în fața unei săli pline, a fost inspirat de muzica și personalitatea lui Dimitrie Cantemir. Programul a cuprins, pe de o parte, adaptări ale unor teme din creația lui Cantemir și, pe de alta, creații originale, toate semnate de compozitorul Cengiz Onural. De pildă, una dintre lucrările originale - The Spirit of 1700 - a propus publicului o incursiune în epoca lui Dimitrie Cantemir, pornind de la Concertul Brandenburgic nr. 5 de Bach, Anotimpurile de Vivaldi și Rast Peșrev de Dimitrie Cantemir. Un element inedit al acestor aranjamente a reprezentat formula instrumentală aparte, obținută prin alăturarea orchestrei simfonice și a instrumentelor tradiționale orientale; a părut că autorul a favorizat, într-o oarecare măsură, primul element al binomului, obținând sonorități mai apropiate de occidental și de muzica de film, decât de muzica tradițională turcă.

"Virtuoso" este un proiect cultural internațional, dezvoltat de Logo, companie care furnizează software, și implementat în România de TotalSoft, subsidiara locală a Logo. Proiectul este construit în jurul lui Dimitrie Cantemir, ca personalitate internațională, care a creat legături istorice între diverse culturi, așa cum ne-a explicat și Tugrul Tekbulut, fondatorul Logo:

"Este un mare privilegiu și o onoare pentru mine să prezint acest proiect. Omagiu lui Dimitrie Cantemir, un concert pe care îl pregătim de aproape doi ani. Am fuzionat cu TotalSoft în 2016, iar concertul din această seară este modul în care noi încercăm să întărim legăturile culturale, economice și tehnologice dintre România și Turcia. Dimitrie Cantemir a fost un virtuoz în foarte multe domenii. Prin munca și pasiunea sa, a călătorit în toate colțurile regiunii. Încă de când eram student, am fost fascinat de geniul lui Dimitrie Cantemir. A reprezentat inovația și unificarea culturală pe care voiam să le promovez și eu în compania mea. Iar mai târziu am descoperit că Dimitrie Cantemir era celebru în România pentru contribuțiile sale politice, istorice, în timp ce în Turcia era faimos ca muzician. Și acela a fost momentul în care ideea a devenit sufletul acestui proiect."

A fost prezentă la eveniment și Excelența Sa doamna Füsun Aramaz, Ambasadorul Turciei în România:

"Dimitrie Cantemir a petrecut mai mult de 20 de ani în Istanbul. A fost o personalitate cu adevărat remarcabilă. A avut foarte multe talente impresionante. Pe lângă limba sa maternă, cunoștea toate limbile clasice atât din Est, cât și din Vest. Interesele sale au ajuns de la filosofie, literatură, politică, până la religie și muzică. A avut un talent muzical extraordinar și acesta este cel care ne aduce împreună în această seară."

Alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" și de dirijorul Christian Badea, au urcat pe scena Ateneului Român și membrii grupului vocal Anton Pann, condus de Constantin Răileanu. Acesta din urmă ne-a vorbit despre experiența concertului Virtuoso:

"Noi deja cântam Dimitrie Cantemir, și atunci acest proiect a venit oarecum ca o bucurie pentru noi, pentru că în România Cantemir este mai puțin cântat, iar un concert inspirat din compozițiile lui Cantemir cu atât mai puțin este un lucru care să se petreacă la noi în România. Acest concert a fost o veste minunată pentru noi, cei din Anton Pann. Noi suntem obișnuiți cu aceste instrumente. În al doilea rând, ele au făcut parte din tradiția noastră românească acum câteva sute de ani; punerea lor împreună cu instrumentele din orchestra simfonică nu este ceva nou în spațiul muzical, dar este ceva nou în România. Așa că, per total, muzicienii fiind profesioniști din toate părțile, a fost o plăcere să colaborăm. Pe Cengiz îl cunosc și ca interpret și compozitor. Muzica lui este o muzică plăcută, este axat pe muzica de film, așa că ceea ce am audiat în această seară merge pe aceeași direcție, mai mult a muzicii de film - creează imagini. Este o muzică contemporană, folosind limbajul muzical de tip occidental."

Reportaj realizat de Ana Diaconu