Miercuri, 19 septembrie, la ora 20:00, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti s-a desfăşurat spectacolul oferit de Martha Graham Dance Company, "una dintre companiile măreţe ale lumii" (The New York Times) ai cărei dansatori, care provin din întreaga lume, "par a fi capabili să facă orice, iar totul devine simplu şi poetic în acelaşi timp". (Los Angeles Times). Trebuie să mulţumim pentru acest spectacol, demersului denumit generic Întâlnirile JTI. Inaugurate în anul 2000, de celebra companie Bejart Ballet Lausanne, aceste Întâlniri au găzduit dansatori, coregrafi şi trupe de balet celebre: Nacho Duato şi Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem şi Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu şi Baletul Naţional din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés şi Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke şi Dominique Mercy, în 2017 "Noism" iar în 2018, compania de dans "Martha Graham". Evenimentul a fost organizat şi în acest an de Fundaţia Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiaţă.

Ştiam câte ceva despre Martha Graham (1894- 1991): că a avut un impact profund asupra artei dansului contemporan; că stilul ei "bazat pe căutarea esenţei umane" - informaţia este dezvoltată în documentele, studiile, cărţile, declaraţiile, omagiile aduse marii artistie - "...s-a dezvoltat din experimentarea elementelor mişcărilor de contracţie şi relaxare..." şi că "...a însufleţit corpul cu o emoţie crudă, electrică...". La conferinţa de presă ce a precedat seara de spectacol am aflat de la Janet Eilber, Directorul Artistic al companiei(MGDC) că "Martha Graham este cunoscută drept una dintre cele mai extraordinare şi mai creative minţi ale secolului 20, pentru că a revoluţionat lumea dansului. Este adesea comparată cu Picasso, Einstein sau Stravinsky, datorită schimbărilor atât de radicale făcute prin puterea descoperirilor sale"; că dansatoarea şi-a fondat propria companie în 1926 şi de-a lungul unei cariere de aproape 70 de ani a conceput peste 180 de coregrafii; că tehnica Graham se predă şi astăzi în şcolile de balet şi că ea, Martha Graham, continuă să fie o sursă de inspiraţie nepreţuită pentru noi şi noi generaţii de coregrafi şi dansatori. Ceea ce m-a impresionat profund la această conferinţă de presă, la care au participat şi doi dansatori, a fost profundul respect şi sincera admiraţie, până la adulare. pe care toţi membrii companiei o au pentru mentorul lor. Într-o lume în care respectul a dispărut demult iar istoria se rescrie la fiecare schimbare de putere, în care majoritatea artiştilor îşi sunt suficienţi lor înşişi convinşi că adevărata arta începe cu ei, într-o lume strâmbă în care nonvaloarea devine exemplu iar valoarea este, de cele mai multe ori, îngropată de invidie şi ranchiună, astfel de sentimente, din ce în ce mai rare, sunt nepreţuite.

92 de ani a împlinit Compania "Martha Graham. Astăzi, discipolii duc mai departe un stil de a dansa şi de a gândi, o tehnică, o atitudine faţă de artă. Pe scenă, ei oficiază ca în faţa unor altare pe care depun, neobosiţi, generaţie după generaţie, ofrande bogate de muncă, de talent şi de dăruire. Ceea ce am înţeles, în teorie, a fost pe deplin confirmat în practică.

Am putut urmări cinci lucrări coregrafice marca Martha Graham: Lunca întunecată (Dark Meadow), Extaz (Ekstasis), Lamentaţie - Variaţiuni (Lamentation - Variations), Cursa în labirint (Errand into the maze) şi Ţinutul împădurit (Woodland). Chiar dacă ultima lucrare a fost realizată în 2016 de coregraful Pontus Lidberg, ea se constituie declarat ca un omagiu al prezentului faţă de trecutul etern valabil. Titlurile vorbesc destul de clar despre ceea ce dansatoarea şi coregrafa a urmărit să exprime: căutări pe drumuri întortocheate şi nu întotdeauna senine, extaz, disperare, nesiguranţă, speranţă, nelinişte... Pentru a-şi atinge scopul Martha Graham a remodelat corpul uman, a regândit mişcările, de la cel mai mic detaliu la fluxul arcuit al întregului, fără a ţine cont de dificultăţi tehnice uneori extreme şi cerând tuturor aparenţa lipsei de efort care uluieşte privitorul. În faţa publicului, dansatorii companiei zboară, înoată, sar, cad, se ridică, se unduiesc sfidând parcă legile gravitaţiei. Bărbaţii au trupuri de culturişti, le poţi număra uşor pătrăţelele de pe abdomen, sunt înalţi, musculoşi, ca un restrâns grup de Davizi care, generoşi, ne permit să-i admirăm. Dansatoarele sunt delicate, imponderabile, eterice şi totuşi pline de forţă, ca o nuia de alun, imposibil de frânt. În intenţia de a transforma baletul într-o formă de comunicare clară, frumoasă, uşor de înţeles, Martha Graham a fost intens preocupată şi de accesoriile spectacolului, cum ar fi costumele, textura lor, felul în care materialele cad, se unduiesc, prind şi reflectă lumina mulându-se, sau nu, pe corpurile în mişcare. Totul cu o eleganţă greu de imaginat la care şi machiajul contribuie substanţial. Întregul degajă o magie copleşitoare în care privitorul acceptă să se piardă, predându-se bucuros. Mişcarea pare a fi sculptată în carne, lumină, goluri şi plinuri, dansatorii nu execută ci trăiesc sincer succesiunea mişcărilor şi asta nu pentru că "aşa trebuie" ci pentru că, nu se poate altfel. Fiecare unghi, fiecare rotunjime a corpului este, în mişcare, în deplină armonie cu întregul. De multe ori am avut puternic senzaţia că am în faţă nişte corpuri umane/instrumente muzicale care cântă ele însele şi nu mai au nevoie de muzică. Corpul uman ne vorbeşte... corpul uman ne cântă şi ne încântă. Ca spectator te predai de la primele minute. Undeva, departe, mintea ta a reţinut titlul lucrării dar raţiunea este repede redusă la tăcere de impactul emoţional uriaş produs de atâta frumos Şi constat - pentru a câta oară ! - că despre artă se poate vorbi numai prin artă, despre muzică se poate vorbi numai prin muzică, despre dans se poate vorbi numai prin dans.

"Cel mai important lucru pe care l-am învăţat din tehnica Marthei Graham este cum să-mi folosesc emoţiile, să le las să teacă prin trup şi apoi să le transmit publicului. Cred că perfecţiunea apare atunci când artistul e mulţumit că a reuşit să exprime ceva, iar publicul se află pe aceeaşi lungime de undă, înţelege", a spus Xin Ying, dansatoare principală a MGDC. Pot să vă asigur că, în seara în care, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti s-a desfăşurat spectacolul oferit de Martha Graham Dance Company, am fost într-adevăr, "pe aceeaşi lungime de undă" cu interpreţii şi cu mentorul lor într-o experienţă extraordinară, unică.