"Chansons du monde" a fost titlul cu care chitaristul Mihai Cojocaru a atras un public foarte numeros aseară la Sala Mică a Ateneului Român, în cadrul "Stagiunii de marți seara". Mihai Cojocaru provine din școala chitaristului Liviu Georgescu, a urmat studii de chitară și muzicologie la Weimar și la Jena, cu doi ani în urmă și-a susținut doctoratul la Universitatea de Muzică din București pe tema "Sonatei pentru chitară în clasicism" și este în present consultant artistic al Filarmonicii George Enescu, fără a renunța la ipostaza de interpret.

După doi ani el revine pe scena rezervată recitalurilor în cel mai distins edificiu muzical al capitalei, cu un program care a cucerit doar prin simpla enumarare a pieselor alese . "Un jour tu verras", "Revoir Paris", "L`Hymne a l`amour", "Desafinado", "Manha do carnaval" - cântecele lumii. A început în surdină, chitaristul român cu o tandrețe melancolică venită de departe, din inima Franței la început, evocându-i pe marii chansonetiști ai anilor 50,60. Nu vorbim despre virtuozitate, întrucât terenul a fost rezervat exclusiv poveștilor de iubire, vechiului Paris, sau peisajelor traversate de un condor peruan, nici despre versiuni pasionale inspirate de profilul celei care cu o voce tulburătoare declara la începutul anilor `60, "Nu, nu regret nimic". Mihai Cojocaru ne-a oferit un program rostit în cea mai mare parte în pianissimo, ajutat poate și de acustica estompată a sălii, program prezentat cu detașarea și minuțiozitatea interpretului de muzică clasică, atent la detalii, la nuanțe, la frazări, a celui care nu-și permite nici o abatere de la partitură, acolo unde pentru alții, poate ar fi fost vorba despre sentimente exprimate cu o intensitate copleșitoare. În plus, simțindu-se ca acasă, ne-a oferit și aspecte mai intime ale pregătirii unui chitarist pentru scenă. Rămâne interesantă această opțiune repertorială, "Chansons du monde" care poate fi dezvoltată la infinit și pe nenumărate culoare expresive, chitaristul român declară de-altfel că își dorește acest lucru, opțiune primită cu mare interes de publicul, de toate vârstele și de naționalități diverse, prezent până la refuz aseară la Sala Mică a Ateneului Român. Ne-au vorbit la final, despre Mihai Cojocaru, colegii de breaslă.

Chitaristul Maxim Belciug: Mă bucur foarte tare că am venit și încă o dată mi-am dat seama cum pe mâini bune, chitara eu zic că bate orice. Timbralitatea chitarei, posibilitățile de expresie sunt atât de mari. După atâta timp, mă descopăr tulburatîn urma unui recital de chitară.

Stan Zamfirescu, chitarist: Programul din seara aceasta a fost absolut delicios. Piese alese cu multă grijă și cu multă trăire, pentru că fiecare parte din program a avut o anumită însemnătate la nivel personal pentru el și lucrul acesta s-a văzut și a fost simțit și de către public după părerea mea.

Ultimul cuvânt i-l acordăm protagonistului, chitaristul Mihai Cojocaru:

Chitara este un instrument de la care lumea se așteaptă să sune liric, romantic, frumos, așa că în seara asta m-am supus naturii chitarei și așteptărilor publicului și am compus un program din lucrări neclasice, dar care aparțin repertoriului chitarei în general, chitara fiind privit ca pe un instrument popular și muzica aceasta franțuzească și sud-americană sună firesc.