Nu știu cum a făcut dar.... a reușit! O carieră spectaculoasă, un parcurs original și strălucitor, o ascensiune discretă deși s-a petrecut mereu în lumina reflectoarelor...o tenacitate nu la îndemâna oricui și o încăpățânată ambiție de mai mult, mai frumos, mai divers... Răzvan Mazilu este astăzi dansator, regizor, coregraf, creator de costume...un artist complex și original, o marcă sinonimă cu calitatea. Un adevărat creator de spectacole cu statut de unicat în peisajul vieții scenelor românești. Căci, de fiecare dată, el, Răzvan, îndrăgit și răsfățat ca un enfant terrible chiar și la cei 40 de ani ai săi, surprinde, uimește și încântă cu fiecare nou titlu pe care îl oferă. Desigur, nu singur. Are alături de el doar prieteni care îl urmeaza cu toată încrederea. Și din care el, Răzvan, scoate întotdeauna tot ce este mai bun.

Cabaretul - si variete-ul, și spectacolul de divertisment - în care se amestecă teatrul, muzica, dansul, politica și trivialul, lumina și umbra, binele și răul....au folosit întotdeauna rețete de succes și au impus în istorie nume cu rezonanțe asurszitoare. Acolo, pe scenă, se spun adevăruri nepermise, se mărturisesc sentimente intense, gânduri ascunse, unele vinovate, se face...politică cu delicatese oricând, în orice timp și în orice spațiu. DAR! Deși rețeta pare ușoară și la îndemâna oricui, a face spectacolul de divertisment este...o artă a aparențelor elegante, a privirilor insinuante, a replicilor cu duble înțelesuri, a râsului sănătos... și presupune un autentic bun simț chiar dacă acesta se clatină periculos, pe o subțire lamă de cuțit. E ușor să stârnești râsul grosolan și îngroșat declanșând reacții furtunoase imediate...E mult mai greu să o faci rafinat și discret...sugerând, ridicând doar un colț al dantelei, privind pe furiș spre adevărul pe care nu îl prezinți niciodată nud brutal ci întotdeauna edulcorat de aura reflectoarelor unei scene de teatru.

Zaraza reușește să fie un model contemporan de spectacol de revistă de cea mai bună calitate. Interpreți - artiștii secției specializate a teatrului "Toma Caragiu" din Ploiești. Regia, coregrafia și costumele - Răzvan Mazilu. Textul și pretextul spectacolului - Daniel Chirilă. Decorul - Ioana Smara Popescu. Scuturați de praful presupus al unui teatru de provincie, artiștii dau frâu liber talentului muzical și jocului actoricesc. O pot face ușor, conduși de o minte deschiosă și sprințară care, din perspective diverse - joc de scenă, coregrafie, costume - alcătuiește un întreg artistic fără de fisură. Totul este armonios, totul curge logic, totul uimește și încântă. Am admirat și aplaudat fiecare număr. Dacă mi-a plăcut ceva mai mult....răspunsul este da, obligatoriu da, într-o succesiune de numere muzicale, de proză vorbită și de balet. La voci, desigur Nico, o apariție spectaculoasă! La teatru cu muzică , scena Carol al Iilea - Elena Lupesc - savuroși cei doi interpreti, Manuela Alionte Frîncu și Cosmin Șofron. La reușite personale, apreciez la justă valoare performanța actorului George Liviu Frîncu în rolul Ion Pribeagu ( și Șchioapa!). Deși în apariții episodice, nu pot să nu amintesc în această listă ( subiectivă!) de preferințe pe Mihaela Duțu și Rodica Alexandru în scena Crucea de piatră. Strada desfrăului. Și lista ar putea desigur continua cu toți ceilalți interpreți în fața cărora mă plec apreciativ și pe care îi numesc acum, în ordinea dată de distribuție, Dana Vulc ( Domnișoara Feerie), Andrei Radu ( Cristian Vasile), Karl Baker ( Ionel Fernic), Ion Radu Burlan ( Constantin Tănase), Daniela Răduică (Maria Tănase), Marius Bălan (Zavaidoc) Romeo Zaharia ( Jean Moscopol), George Capanu ( Titi Botez), Robert Oprea ( Nelu Ficat), Petty Mușa ( Mimi Moft), Robert Anton (Terente), Alexandru Vasilescu (băiatul cu ziare) și membrii trupei de balet a secției de estradă a Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiești - soliștii Loredana Bădică, Răzvan Hanganu, alături de Ioana Măcinic, Roxana Văleanu, Oana Hanganu, Ionuț Măcinic, Lucian Vasilescu, Robert Anton.

Așa cum spune și titlul spectacolului, Zaraza, povestea merge înapoi în timp - rămânând însă actuală în detaliile sale profunde - către o perioadă de istorie păstrată în amintire cu aură de București - micul Paris. După ce citește romanul Zaraza scris de Andrei Ruse și volumul De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu, în mintea și în sufletul lui Răzvan Mazilu "... s-a deschis cutia cu minuni: povești seducătoare, povești decadente, întâmplări reale și legende urbane, personaje misterioase și figuri ce au făcut istorie, charleston, tango și horă, romantism, dive fatale și bărbați-dandy, prostituate și cuțitari, Alhambra, Târgul Moșilor din obor, regi, amante, staruri de revistă, Crucea de Piatră, aventurieri, melancolie, întâlniri nocturne, iubiri pătimașe și sinucideri din iubire ( parcă citesc rubrica mondenă a unei reviste deocheate de astăzi! n.n).... Împreună cu dramaturgul-actor Daniel Chirilă ( o revelație într-un peisaj sărac în condeie) ne-am documentat intens și am ales cele mai interesante, mai pline de ecouri în actualitate, mai seducătoare întâmplări, din entertainmentul românesc interbelic ." ( din programul de sală - originalul ziar Zaraza - al serii. ) Apelul la fantastica viața artistică românească interbelică pare a fi, la acest început de secol XXI, o modă cu succes cert. Demersurile însă nu s-au ridicat până acum la nivelul unui spectacol de teatru muzical de două ore și jumătate, cu poveste închegată. Zaraza este, în acest context, un unicat. Un astfel de spectacol nu poate fi decât rezultatul unei devotate munci de echipă alcătuită din profesioniști. Numai cuvinte de laudă pentru membrii Secției de Estradă a Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiești. Și vială lungă Zarazei.