Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. 'Ascultă 5 minute de muzică clasică' la Liceul Mircea Eliade din Reșița

Publicat: luni, 13 Noiembrie 2017 , ora 12.07


Suntem la Liceul "Mircea Eliade" alături de doamna profesor Adriana Stoiacoviciu, singurul liceu din județul Caraș-Severin care a aplicat programul "5 minute de muzică clasică în școli".

Doamnă profesor, de ce ați aplicat acest program Radio România Muzical?

"Pentru mine a picat ca o mănușă pentru că noi nu avem un cabinet de muzică în școală și nu întotdeauna ai materialele necesare. Eu, în general, am toată muzica de factură clasică pe CD-uri, însă, uneori… sunt tot felul de situații… și așa e foarte simplu: primim fișierele de la Radio România Muzical, le am în telefon, unele clase au boxe, pentru altele mai aduc eu o boxă în geantă, ne descurcăm. Pe lângă asta, piesele sunt foarte bine selectate, sunt fragmentele cele mai reprezentative pentru acea lucrare sau pentru compozitor și copiii nu se plictisesc, prind foarte bine și la cei mici, la clasele a V-a, a VI-a… desenează în timp ce ascultă muzica, inspirați de ceea ce ascultă și fac niște lucruri absolut extraordinare. Și la liceu e foarte interesantă treaba. Le-am mai dat să facă eseuri inspirați de ceea ce ascultă și le și citesc. Sunt foarte interesante lucrările copiilor când sunt realizate pe muzică."

Considerați că, astfel, copiii vor iubi muzica clasică?

"În principiu, da. De fapt, scopul este să le formăm gustul pentru muzica de bună calitate, să pregătim publicul din sălile de concerte, pentru că este normal… dacă merge la un concert și aude timbrul unei soprane de coloratură să înceapă să râdă… sau un clarinet… sau eu știu… Dacă ne atingem câteva din obiectivele propuse, e perfect!"

Generația mea a cunoscut marii actori de la teatrul radiofonic, după voce. Acum, generația pe care dumneavoastră o educați și, încă o dată, vă felicit pentru ce faceți, va ști cum să se comporte într-o sală de concert de muzică clasică, de muzică bună. Asta este foarte important pentru educația unui copil.

"Așa este! Asta încercăm să facem și eu cred că am reușit. Eu nu prea mai am elevi, decât poate la clasa a V-a pentru că ei sunt acum începători și chiar acum le-am pus primele două lucrări și erau unii care chicoteau… era ceva, o parte dintr-un concert de clarinet de Mozart și când au auzit… Dar așa e la început, însă elevii experimentați, ca să zic așa, nu au probleme de genul acesta. Au ascultat toate genurile, în limita timpului."

Părinții acceptă acest program? Îl apreciază?

"Nu știu. Chiar e o idee să întreb copiii dacă au discutat cu părinții. Din câte am văzut eu, în orașele mari programul este implementat și în mall-uri și în benzinării, în mai multe instituții. Nu știu la noi. Eu n-am auzit nicăieri în Reșița."

Nu. Și-n Caraș-Severin sunteți singura instituție care aplicați acest proiect.

"Noi suntem deja la al treilea an."

Felicitări! Mulți înainte.

"Mulțumesc. Deci, pentru mine a fost binevenit."

Aveți un compozitor preferat?

"Mie-mi place foarte mult Mozart și, în general, îmi plac concertele pentru instrumente de suflat din lenm și în special concertele pentru fagot. Eu iubesc muzica în general și din toate genurile."


"Eu mă numesc Pârvu Patricia, sunt elevă a Colegiului Național "Mircea Eliade" Reșița, clasa a XI-a. Consider că proiectul este benefic pentru copii, deoarece nu îi învață atâta teorie. Educația muzicală nu este doar despre teorie, cât este vorba despre cunoștințele în materie de muzică, de cântece, de compozitori, este educație artistică și o oportunitate pentru tânăr de a-și crea o imaginație mai amplă."

"Numele meu este Dană Andreea. Sunt în aceeași clasă ca și Patricia. Din punctul meu de vedere, acest proiect se desfășoară destul de bine în clasa noastră. Noi comunicăm cu doamna profesoară și ne place muzica. Eu cred că ar trebui să se desfășoare în mult mai multe școli pentru că este educativ și poate și altă generație ar putea să asculte muzica clasică."

"Mă numesc Barbu Bianca și învăț la Colegiul Național "Mircea Eliade". Sunt în clasa a VI-a D. Cred că acest proiect ne face bine, deoarece nu toți suntem obișnuiți cu acest fel de muzică și cred că ar trebui să cunoaștem cât mai multe feluri și să ne diversificăm gusturile muzicale. Mie, sincer, îmi place foarte mult acest proiect. Muzica clasică cred că ne inspiră pe toți și, de obicei, după ce ascult acest tip de muzică am mai multe idei și mă pot inspira mai bine."

Asculți și acasă după ce ai început să asculți la școală muzică clasică?

"Da, am mai ascultat. Chiar îmi place foarte mult. Mai ascultam uneori și cu mama mea înainte să începem acest proiect."

Tu asculți acasă muzică clasică?

"Ascult în momentele în care am nevoie de inspirație."

Tu ești și un bun scriitor, să recunoaștem!

"Vă mulțumesc foarte mult. Dar, pentru a scrie atât de bine și pentru a avea inspirația necesară am nevoie să ascult anumite sunete sau să am o atmosferă benefică creației mele."

Tu asculți acasă?

"Sinceră să fiu, nu ascult atât de des, dar când este nevoie ascult."

În funcție e stare?

"În funcție de stare, da."

La final, doamnă profesoară, ce ați transmite celor de la Radio România Muzical vizavi de acest proiect?

"E foarte bine. E bună ideea. Felicitări doamnei Comandașu, Radio România Muzical în general! E un post pe care oricum îl ascultam și în clasă uneori, în limita timpului, pentru că uneori rămânem în pană de materiale și e foarte binevenit Radio România Muzical, în general. Dacă ai un internet pe telefon e foarte ușor să te descurci în ziua de azi."

Anca Bica Balalau - Radio Reșița