Arhivă : Cronici Înapoi

Transylvanian International Piano Competition - la Brașov

Publicat: vineri, 14 Iulie 2017 , ora 14.49

În aceste zile la Brașov, se desfășoară prima ediție a Concursului Internațional de pian 'Transylvanian', inițiat și organizat de către Ioan-Dragoș Dimitriu cu scopul de a crea un nou centru de excelență muzicală. La această primă ediție internațională s-au înscris 57 de concurenți din 16 țări ceea ce reprezintă deja un succes și ceea ce înseamnă ca tinerii interpreți sunt interesați de premiile oferite, dar mai ales de promovarea lor după terminarea evenimentului, deoarece premianții vor fi incluși într-un circuit internațional de recitaluri și concerte.

Ziua de joi, 13 iulie, a fost dedicată primelor două categorii: A - pentru pianiști cu vârste între 7 și 11 ani și B - pentru cei cu vârste între 12 și 15 ani. La ambele grupe au participat câte 11 candidați din Italia, Spania, Ungaria, Republica Moldova și România.

Prin programele prezentate alcătuite din lucrări la libera alegere, tinerii muzicieni, dar mai ales cei de la categoria B, au impresionat prin interpretarea unui repertoriu dificil, variat ca stil, uimind printr-un nivel înalt tehnic și expresiv.

Astăzi, 14 iulie, în cea de a doua zi a concursului, este în plină desfășurare categoria C, dedicată tinerilor între 16 și 18 ani, unde sunt înscriși alți 11 concurenți din Bulgaria, Elveția și România. La gala care este programată aceeași seară, vom afla câștigătorii celor trei categorii A, B și C.

Pe lângă concursul propriu-zis, organizatorii s-au gândit să ne ofere și câteva surprize artistice: una s-a desfășuta aseară, când în fața unui public numeros prezent în sala 'Patria' din Brașov, doi dintre membrii juriului, Corina Ibănescu și Ioan-Dragoș Dimitriu, au oferit un regal pianistic prin interpretarea unui repertoriu interesant și valoros, alcătuit din lucrări pentru pian la patru mâini și pentru două piane.

Astfel, am descoperit sau redescoperit frumusețile unor partituri clasice, dar și ale unor opusuri din literatura românească semnate de Constantin Silvestri și Dinu Lipatti, la care s-a adăugat și o primă audiție absolută: Sonata pentru două piane op.10 compusă special pentru Corina Ibănescu și Ioan-Dragoș Dimitriu de către Petre Marcel Vârlan, o partitură care a reușit cu succes să readucă în prim plan, într-un limbaj sonor contemporan, elemente specifice tradiției noastre populare.

Prima ediție a Concursului Internațional de Pian 'Transylvanian' de la Brașov continuă sâmbătă, 15 iulie, când va avea loc prima etapă a categoriei D destinată tinerilor pianiști cu vârsta cuprinsă între 19 și 28 de ani, iar seara, cu un recital susținut de Valentin Mureșan și cu un altul în care protagoniști sunt Marko Dzomba la saxofon și Ioan-Dragoș Dimitriu la pian.

Duminică, 16 iulie va avea loc Gala laureaților categoriei D, care va fi transmisă online și pe site-ul nostru, de la ora 20.00.

Octavia Galescu