Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. A început o nouă Vară Magică

Publicat: joi, 6 Iulie 2017 , ora 10.15

Când vine vara, ajungem adesea să ne întrebăm la ce concerte mai mergem, dacă stagiunile orchestrelor s-au încheiat deja și mai avem destul de așteptat până în toamnă, la Festivalul Enescu. Din fericire, de șase ani încoace, Lanto Communication ne invită să petrecem la Ateneu veri magice, în cadrul festivalului omonim, desfășurat în fiecare seară de miercuri, începând de luna aceasta.

Primul eveniment al seriei a fost un Recital dedicat memoriei pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, recital susținut de violonistul Alexandru Tomescu și de pianista Angela Drăghicescu. Deși dedicat memoriei acestui artist, în program am regăsit doar Sonatina sa, interpretată cu mare grijă de către pianistă și adusă la o nouă viață. În rest, muzicienii au creat un peisaj sonor al României veacului al XX-lea. Am putut audia opusuri de Mihail Jora, Tiberiu Olah, Bela Bartok, Mircea Chiriac și Constantin C. Nottara.


- A fost un recital minunat! Este o ocazie fantastică să auzim asemenea interpretări. Pentru noi este o ocazie unică.

- Să-l asculți pe Alexandru Tomescu este un real eveniment. Acustica este foarte bună, plus charisma lui… își spune cuvântul.


Acestea sunt câteva dintre reacțiile celor prezenți în sală. Trebuie să recunosc că m-au atras cu adevărat opusurile despre care știam foarte puține. Acestea sunt Serenada lui Mircea Chiriac, Siciliana lui Constantin C. Nottara, fiul cunoscutului actor, și Sonatina lui Tiberiu Olah. Acestea m-au purtat într-o perioadă de mult uitată și într-o dispoziție emoțională pe care nu o mai simțisem de multă vreme în sala Ateneului Român. Cred că în felul acesta, Festivalul Vară Magică a avut parte de un început cât se poate de reușit și aștept cu interes să văd ce ne rezervă și următoarele concerte.

Reportaj realizat de Radu Mihalache