"O prietenă ţine neapărat să-mi pună o întrebare de jurnalist. Ce fel de relaţii ai cu publicul? Am nevoie de public ca să pot cânta cu plăcere pentru mine însumi", îi răspund, mândru de propria-mi formulă". Astfel îşi începe cartea "Elogiul Vanităţii", Andrei Vieru - pianistul, matematicianul, pictorul, şi, în această ipostază scriitorul, semnând cel de-al doilea volum de eseuri.

"Éloge de la vanité" a apărut în 2013, la editura Grasset. Pentru această carte Andrei Vieru a primit premiul Casanova, acordat în Franţa unui autor străin care scrie direct în limba franceză. Ulterior, după cum am aflat la lansarea ei oficială, cartea a fost rescrisă şi nu tradusă de autorul ei în limba română. Editura Humanitas şi-a asumat publicarea volumului, care a fost prezentat duminică 20 noiembrie, în ultima zi a Târgului Gaudeaumus.

A participat la acest eveniment, alături de autor, redactorul şef al revistei "Dilema Veche" - Sever Voinescu:

"Această carte este, înainte de toate, un exercițiu muzical suprem și superb și abia în al doilea rând, un exercițiu moral. Această carte manevrează o cazuistică foarte bogată pe care Andrei Vieru o culege din două surse. Are o dată cărțile lui, întâlnirile lui cu marile nume. Găsim aici evocate nume de la Dostoievski și Pușkin, la Thomas Mann și Spinoza, dar în același timp, Andrei Vieru folosește ca sursă ceea ce-i spun prietenii -este o carte plină de prieteni".

A continuat acest laudatio, scriitorul Horia Roman Patapievici:

"Prima trăsătură este enorma inteligență. A doua trăsătură este capacitatea de a se instala în modalități de a gândi, care nu știi exact de unde vin. Vin din literatură, vin din muzică, vin din compoziție, vin din interpretare, vin din filosofie, din logică, vin din matematică. Deci este o gândire ca apare simultan instalată în mai multe paliere. El folosește mai multe paliere pentru că vrea să obțină din gândire, un fel de revanșă împotriva univocității gândirii. Da, este polifonic din capul locului".

Ce ne-a declarat la final, Andrei Vieru:

"Am vrut să scriu o carte despre invidie, vanitate, gelozie și alte micimi omenești și de fapt, cred că mi-a ieșit o carte despre cum aceste vehicule te pot duce în toate direcțiile, spre ridicol sau spre măreț... ocarte de fapt, în care muzica e foarte prezentă, figura lui Mozart și a lui Bach, mai ales. Sper că se simte că sunt muzician. Sigur că este și prima iubire, dar muzica are ceva care merge dincolo de subiectiv. Sper că felul de a construi un șir de cuvinte are ceva comun cu felul de a construi o polifonie".