Palau de les Arts Reina Sofia din Valencia sărbătoreşte în această stagiune 10 ani de existenţă. Impresia pe care acest atât de nou teatru de operă mi-a făcut-o este cu atât mai copleşitoare cu cât comparaţiile cu eşecul total care este noua clădire a Teatrului de operetă şi musical din Bucureşti, cu tot ceea ce se întâmplă sub emblema Operei Naţionale Bucureşti ca şi cu atât de banala imagine a ceea ce se doreşte a fi noua şi atât de aşteptata viitoare sală de concerte a oraşului nostru cu statut de mândră capitală europeană, mă întristează profund.

Clădirea Operei din Valencia este parte a Oraşului artelor şi al ştiinţelor/Ciudad de las Artes y las Ciencias,un complex arhitectonic extraordinar, purtând marca secolului XXI şi devenit, instantaneu, emblemă şi punct de maximă atracţie turistică pentru vizitatorii sosiţi din întreaga lume. În anul 1957, râul Turia, care străbătea Valencia de la un capăt la celălalt, provoacă inundaţii dezastruoase. Urmarea: râul este deturnat mult în afara oraşului, astfel încât să nu mai fie un pericol şi, în albia secată, se construiesc grădini, parcuri, terenuri de sport, locuri de joacă şi acest complex impunător Oraşul artelor şi al ştiinţelor. Uriaşul şi provocatorul proiect este imaginat de doi arhitecţi spanioli, Santiago Calatrava şi Félix Candela, piatra de temelie este pusă în luna iulie a anului 1996, iar prima clădire a complexului, L'Hemisfèric - IMAX Cinema, planetarium şi laserium (spectacol cu lumini laser)- este deschisă publicului la 16 aprilie 1998. Teatrul de operă este ultima componentă, inaugurată la 9 octombrie 2005. În alcătuirea acestui Oraş al artelor şi al ştiinţelor mai intră Museu de les Ciències Príncipe Felipe/ Muzeul ştiinţelor Príncipe Felipe ; L'Umbracle - un spaţiu-grădină bogat decorat cu statui, ideal loc de plimbare, relaxare, lectură sau meditaţie; L'Oceanogràfic - un fantastic parc marin, cel mai mare din Europa; L'Àgora- un spaţiu închis, multifuncţional, destinat spectacolelor, cu o capacitate de 6.075 de locuri; Puente de l'Assut de l'Or - un suplu pod suspendat şi clădirea care ne interesează cel mai mult, acum şi aici, clădirea Operei valenciene, creaţie fantastică şi originală a lui Santiago Calatrava Valls (n. 1951 în Valencia) - inginer, sculptor, pictor şi mai ales arhitect neofuturist de imensă reputaţie internaţională. De numele său sunt legate poduri spectaculoase (China /Huashan şi Rio de Janeiro) şi clădiri uriaşe şi fantastice, precum cele din Dubai (turnul de observaţie din port) sau Rio de Janeiro (Muzeul de mâine).

Palatul artelor este înconjurat de peste 87.000m² de grădini, dintre care 10.000m² luciu de apă cu efect spectaculos. Clădirea are o înălţime de 70m, o lungime de 163m, o deschidere de 87m şi o suprafaţă construită de cca. 40.000m². Acoperişul a fost imaginat ca o pană uriaşă, arcuită de vânt, pe o lungime de 230m, construită din oţel laminat şi cântărind cam 3.000 de tone, pe care este încrustat un mozaic ce reflectă minunat lumina în toate orele zilelor şi nopţilor şi care uneşte două scoici imense în interiorul cărora sunt construite spaţiile. În întregul ei, clădirea poate sugera fie un vapor - este înconjurată de apă şi construită în etaje - fie un ou uriaş plin de viaţă. Arhitectul a construit mulţi pereţi de sticlă astfel încât trecătorii sau vizitatorii pot asista la repetiţii. Există patru spaţii mari de spectacol:

Sala principal, cu 1.412 locuri, este folosită mai ales ca scenă de operă dar aici sunt prezentate şi seri de balet, concerte simfonice sau alte spectacole muzicale.

Sala Auditorio, cu 1.490 de locuri, dotată tehnic cu aparatură de ultimă generaţie şi pregătită pentru cinema sau instalaţii video complicate.

Aula Magistral, cu 378 de locuri, este destinată, în principal concertelor camerale, dar este folosită şi pentru conferinţe şi proiecte educative.

Teatre Martín i Soler, cu 400 de locuri, dotare de scenă şi fosă pentru orchestră este ideală pentru spectacole camerale de operă.

Acest Palat al artelor a costat 120 milioane de euro (din cele 400 milioane cheltuite pentru realizarea întregului Oraş al artelor şi al ştiinţelor şi 14 ani este perioada în care arhitectul Calatrava a gândit şi a finalizat acest proiect. Este neîndoielnic că Opera a devenit deja un simbol al oraşului, exact aşa cum s-a întâmplat şi cu Opera din Sydney/ Australia.

Scena a fost inaugurată la 25 octombrie 2006 cu Fidelio de Beethoven. Regia şi costumele au fost semnate de Pierluigi Pier'Alli, maestrul Zubin Mehta s-a aflat la pupitru dirijând Orquesta de la Communitat Valenciana, Cor de la Generalitat Valenciana şi soliştii Carsten Stabell, Juha Uusitalo, Peter Seiffert, Waltraut Meier, Matti Salaminen, Ildiko Raimondi ( soprana născută în România).

Directorul Operei din Valencia a fost, până în anul 2015, Helga Schmidt (cea care a condus din 1973 şi până în 1981 Royal Opera House din Londra). Din 2015 teatrul are doi directori muzicali, dirijorii Roberto Abbado şi Fabio Biondi. Helga Schmidt a adus la Valencia câţiva dintre cei mai mari artişti ai momentului, printre ei Zubin Mehta - care revine în fiecare an în teatru pentru a dirija spectacole de operă de stagiune dar şi seri de muzică în Festival del Mediterráneo inaugurat în 2007 -, Lorin Maazel - care a fost directorul artistic al companiei până înainte de a muri - şi Placido Domingo care nu numai că a cântat la Valencia în fiecare an dar a şi adus pe această scenă, în 2007, concursul său de canto Operalia şi care patronează Centrul de perfecţionare Placido Domingo/ Centre of Perfeccionament Placido Domingo. Muzicianul este atât de legat de acest Palat al artelor încât aici şi-a sărbătorit cei 75 de ani, dirijând un spectacol cu Samson şi Dalila.

În cei 10 ani de existenţă Opera din Valencia a reuşit să abordeze un repertoriu ce poate fi invidiat de orice scenă cu tradiţie din lume - şi amintesc acum doar ciclul integral Inelul Nibelungului, dirijat de Zubin Mehta în viziunea extraordinară semnată Carlus Padrissa (La Fura dels Baus), prezentat în ediţiile 2008 şi 2009 ale Festival del Mediterrani, cu acelaşi Placido Domingo în rolul Siegmund.

Din 26 ianuarie 2015, Davide Livermore (n. Torino, 1966) ea fost numit director artistic. Un personaj interesant şi mai ales un artist complex, cu o carieră de peste 22 de ani, timp în care a fost regizor, scenograf, creator de costume, lightdesigner, cântăreţ, dansator, actor şi profesor cunoscut şi apreciat. În timp, s-a dovedit un susţinător convins al experimentului în spectacolul liric. Invitarea unor artişti de referinţă din istoria contemporană a teatrului muzical, includerea în repertoriu a unor capodopere ale genului ca şi coproducţiile cu teatre din lume sunt, cu siguranţă, garanţii ale reuşitei şi succesului. Spicuiesc, adăugând la cele enumerate până acum: cea de a şasea stagiune la Palau de les Arts Reina Sofia din Valencia a avut loc cu Boris Godunov de Mussorgski; Valery Gergiev a dirijat ansamblurile instrumentale şi vocale ale instituţiei în Troienele şi simfonia dramatică Romeo şi Julieta de Hector Berlioz; Riccardo Chailly a semnat o versiune de concert a operei Ariadne auf Naxos de Richard Strauss; Patrick Fournillier a dirijat Manon de Massenet în regia lui Vincent Paterson, un spectacol realizat în coproducţie cu Los Angeles Opera şi Deutsche Staatsoper Unter den Linden Berlin ; iar Aida este un spectacol realizat în coproducţie cu Covent Garden Opera House din Londra şi Den Norske Opera & Ballet din Oslo.

Am fost la Valencia în luna februarie. Din păcate, reluarea spectacolului cu Aida de care am amintit (şi care a avut premiera mondială la Londra în anul 2011 şi premiera la Valencia în stagiunea 2012-2013) a avut loc la câteva zile după ce am părăsit oraşul. Cu regret imens căci producţia a stârnit discuţii mari pro şi contra dată fiind viziunea dominată de sex şi sânge a regizorului David McVicar. Acum, la reluarea spaniolă, urma să dirijeze Ramón Tebar muzician de prestigiu născut şi el în Valencia şi mă bucur să pot informa că, în ultima dintre cele cinci reprezentaţii, melomanii oraşului ca şi oaspeţii din străinătate au avut ocazia să îl asculte - şi, desigur, să îl aplaude - pe românul Ionuţ Pascu în rolul Amonasro (9 aprilie). Însoţită de d-l Javier González Cerverón de la departamentul de presă al Palau de les Arts Reina Sofía, Fundació de la Comunitat Valenciana, am vizitat clădirea Operei pe îndelete, cu uimire şi încântare iar informaţiile pe care le-am primit au fost atât de interesante şi de atrăgătoare încât am hotărât, pe loc, că voi reveni, cât de curând, ca să urmăresc câteva spectacole. Din păcate nu atât de curând încât să ajung la ultimele producţii noi din stagiunea în curs: Idomeneo de Mozart ( aprilie şi mai) dirijori Fabio Biondi / Sergio Alapont, regia Davide Livermore sau Visul unei nopţi de vară de Britten ( iunie) dirijor Roberto Abbado, regia Paul Curran.