Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Un nou concert în Stagiunea Regală

Publicat: luni, 8 Februarie 2016 , ora 13.07

De fiecare dată mă bucur când merg la un concert și nu stau cu emoție așteptând să văd dacă va ieși bine sau nu. Îmi place când lucrurile merg și de aceea mi-a plăcut și concertul pe care l-am ascultat sâmbătă seara (6 februarie 2016) cu membrii Cameratei Regale. Evenimentul desfășurat la Ateneul Român a fost dirijat de Horia Andreescu și l-a avut ca solist pe violonistul Gabriel Croitoru.

Seara a început cu lucrarea 'Codex Caioni' de Doru Popovici, care a înlocuit ceea ce fusese anunțat inițial în program, Concertul pentru orchestră de coarde de Paul Constantinescu. Muzicienii au interpretat cu interes această lucrare, care însă nu este o prelucrare atât de spectaculoasă a temelor din manuscrisul de secol XVII. Momentele concertante au fost însă cu adevărat spectaculoase. Gabriel Croitoru a arătat că se simte ca acasă în Introducere și Rondo Capriccioso de Camille Saint-Saens și, mai ales, în Melodiile Lăutărești de Pablo de Sarasate. Piesele au avut sare și piper, așa că au funcționat. Seara s-a încheiat foarte nimerit cu lucrarea Souvenir de Florence de Piotr Ilici Ceaikovski.

Seara a mai fost marcată și de un alt eveniment important, desfășurat tot sub cupola Ateneului: Gabriel Croitoru și Horia Andreescu au oferit o sesiune de autografe prilejuită de recenta apariție a albumului aniversar Sibelius 150. Interpretări alese din Arhiva Radio România, în colecția Maestro a Editurii Casa Radio.  Astfel melomanii au avut ocazia să interacționeze cu muzicienii și să se bucure de încă un cadou muzical marca Radio România.

O cronică ad-hoc ne-a oferit la final profesoara Carmen Manea:

"Mi-a plăcut foarte mult concertul. Am mai fost la Camerata Regală; este o formație foarte tânără, cu muzicieni serioși, cu muzicieni extrem de entuziaști și acest entuziasm se transmite în tot ce fac dânșii. Sigur că a fost o întâlnire fericită să fie coordonați de maestrul Horia Andreescu, care este un artist excepțional, aflat la absoluta maturitate și care, cu experiența și harul domniei sale, știe să facă niște lucruri de calitate extraordinară. Concertul s-a bucurat, de asemenea, de participarea violonistului Gabriel Croitoru, care nu cred că mai trebuie să fie lăudat. A cântat două piese foarte cunoscute - Rondo Capriccioso de Saint-Saens și Melodiile lăutărești de Sarasate. Părea atât de sincer, atât de expresiv, atât de dăruit era totul încât această versiune mi s-a părut extraordinar de frumoasă, de inspirată și iată că se pot spune lucruri noi în piese foarte cunoscute."


Reportaj realizat de Radu Mihalache