Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Elevii Școlii nr. 199 din Capitală 'Ascultă 5 minute de muzică clasică'

Publicat: joi, 29 Octombrie 2015 , ora 16.47

"Mie mi-a plăcut foarte mult proiectul și mi s-a părut foarte interesant. Premiile mi s-au părut foarte drăguțe - două CD-uri cu muzică clasică pe care le-am ascultat și mi-au făcut foarte mare plăcere. E bine să asculți mai multe genuri de muzică ca să mai știi și altceva. Acum îmi place să ascult și muzică clasică."

"A fost ceva interesant, educativ și poate fi un scop foarte bun pentru cine dorește să asculte muzică clasică. Îmi place foarte mult și sper să fie și în continuare."

"Eu consider că proiectul este chiar foarte bun deoarece copiii din ziua de azi nu prea mai ascultă muzică clasică și prin acest proiect consider că mai mult vor începe să asculte."

"Proiectul acesta mi s-a părut superdrăguț. Mi-a plăcut foarte mult și o să ascult în continuare și îi sfătuiesc pe toți să asculte pentru că e foarte frumos."

Sunt elevi ai Școlii generale nr.199 "Alexandru Ioan Cuza" din Capitală, vorbind despre "Ascultă 5 minute de muzică clasică", proiectul inițiat de Radio România Muzical în 2010 și care, de anul trecut, este și un program național în instituțiile de învățământ, odată cu semnarea unui protocol de colaborare între Ministerul Educației Naționale și Radio România. O inițiativă menită să vină în sprijinul celor mici, dar și a cadrelor didactice, după cum afirmă și Dorina Baciu-Ursuianu, profesor de muzică în cadrul instituției amintite:

"Partea de teorie la clasă se aplică foarte bine prin proiectul acesta pentru că, la școală, foarte puțin timp ai să pui la dispoziție toate lucrurile astea și să și asculți cu ei. Așa, ei dacă sunt interesați, acasă, în loc să asculte alte lucruri și să aibă alte preocupări, ascultă exact partea principală a muzicii. Exemplele muzicale alese sunt extraordinare pentru că redau exact partea care ajunge la sufletul lor și la mintea lor."

Despre Proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" ne-a vorbit și Elena Petrescu, directorul Școlii generale nr.199 "Alexandru Ioan Cuza" din București:

"Foarte util, în condițiile în care școala trebuie să susțină toți copiii cu spirit artistic și mai ales copiii care nu au posibilitatea să meargă să asculte muzică clasică. Este foarte important în special că acest proiect se derulează în zone rurale, în zone în care copiii ajung rar, poate o dată la câțiva ani, să vadă o sală de spectacol, Ateneul sau o sală de operă. Pentru ei, în mod deosebit, este necesar."

"Ascultă 5 minute de muzică clasică" - proiectul Radio România Muzical - iar detalii suplimentare despre derularea acestuia puteți obține accesând site-ul nostru.

Reportaj realizat de Lucian Haralambie