După o deschidere de stagiune deosebit de apreciată, printr-un excelent spectacol cu Faust de Gounod, urmat de premiera Disney - Beauty and the Beast realizată în co-producţie cu Teatrul Naţional, apoi de succesul repurtat la Sibiu, în cadrul "Festivalului de operă", cu Turandot de Puccini, iar "la sediu" de aniversarea dirijorului Peter Oschanitzky printr-o seară specială, Opera din Timişoara a invitat melomanii la ediţia XL a Festivalului "Timişoara muzicală", inaugurată "în forţă" duminică, 18 octombrie, prin tradiţionala Aida de Verdi, beneficiind de o distribuţie internaţională "de zile mari". În montarea semnată de Ognian Draganoff, personajele au fost întrupate de oaspeţi binecunoscuţi şi îndrăgiţi, revenind pe acea scenă într-o partitură care le-a pus în valoare potenţialul şi mai ales li s-a potrivit sub toate aspectele; pentru că soprana Dragana Radacovic (deşi a sosit de la Belgrad în ultimul moment, înlocuind-o pe Celia Costea, afectată de răceală) este parcă destinată unor asemenea roluri puternice, glasul său amplu, generos, bine condus, cu acut sigur, fiind împlinit, în Aida, prin prezenţa scenică impunătoare şi elegantă (mai curând de regină decât de sclavă), iar tenorul bulgar Kamen Chanev a etalat, la rândul său, un timbru robust şi în special acute strălucitoare, prelungite prin "coroane" largi, poate cu un registru mediu nu prea conturat, încercând să apeleze şi la cântul în piano pentru a marca o anume interpretare, aspect care, în ce priveşte atitudinea şi mişcarea scenică, rămâne deficitar, dar publicul se bucură să asculte o voce "adevărată". Cuceritoare a fost însă, şi în plan expresiv, mezzosoprana Mirouslava Yordanova, de asemenea din Bulgaria, cântând cu un glas "încărcat", vibrant, cu o frazare şi o linie perfect adaptată momentelor ample şi solicitante, cu o paletă de nuanţe şi un temperament ardent, asigurându-i astfel, în Amneris, o evoluţie adesea impresionantă, aşa cum a fost, de asemenea, superbul bariton rus Serghei Murzaev, un Amonasro cu o anvergură şi o forţă vocală şi interioară cum nu am mai întâlnit demult, remarcabilă fiind şi ştiinţa sa de a accentua sensurile cuvântului, în special în actul III, construind un rol cu o prestanţă şi o frumuseţe a cântului impresionantă. Se poate spune că am asistat la un regal al vocilor mari, calitative şi bine conduse, un adevărat "răsfăţ" pentru iubitorii operei care apreciază şi latura interpretativă, nu doar volumul. Au fost repere întâlnite şi la basul Alexandru Moisiuc, sosind de la Staatsoper Viena pentru a da viaţă unui Ramfis masiv, dur, impozant, alături de basul Octavian Vlaicu în rolul Regelui (din păcate mai tot timpul "sub ton"), de tenorul Marius Zaharia - un Mesager deloc speriat sau obosit de... drumul lung făcut până la palat, rostind replicile corect, dar cu spatele la Rege şi la Marele Preot Ramfis -, de soprana Crina Vezentan - foarte bună în Marea Preoteasă -, precum şi de corul care a sunat dens, incisiv, împlinind atmosfera gravă, solemnă sau apăsătoare, cu o subliniere aparte pentru ansamblul bărbătesc, deopotrivă în Tabloul Cosecraţiei şi în cel al Judecăţii (maestru de cor Laura Mare); iar balerinii au rezolvat cu precizie coregrafia interesantă, aducând, în tabloul Triumfal, şi secvenţe solistice susţinute de Cristina Romândaşu, Manuela Ardelean, Alina Mhai, Bogdan Rădăcină.

Ca de obicei, orchestra a avut strălucire, supleţe, o coloristică bogată şi o sonoritate remarcabilă, inclusiv la trompeţi, în riscanta intervenţie din Triumfal, sub bagheta lui David Crescenzi care, cu siguranţă entuziasmat şi încântat (şi) de "garnitura" solistică, a condus întreg spectacolul cu nerv, aş spune cu pasiune, conferind un plus de anvergură şi relief, chiar dacă uneori tempo-ul său nu a corespuns celui dorit de solişti, generând uşoare dezechilibre totuşi surprinzătoare şi în relaţia cu corul, având şi "suspendări" de mare rafinament care însă nu ştiu cât au convenit, spre exemplu, balerinilor. Dar asemenea mici rezerve au trecut (poate) aproape neobservate în condiţiile unui spectacol debordând de voci frumoase şi în general expresive, într-o distribuţie unitară, echilibrată, cu un ansamblu impecabil, cu o fluenţă şi un dramatism al discursului muzical care au conferit emoţie reală şi un nivel artistic - într-adevăr artistic - de mare clasă.

O reprezentaţie cu Aida cu demult nu am mai întâlnit, o veritabilă deschidere de festival internaţional, manifestare ce se va derula până în 29 noiembrie, adăugând, de la un eveniment la altul, noi carate... muzicale, culminând cu premiere operei Norma de Bellini. Pentru că, la Opera din Timişoara, valoarea este obligatorie, iar managerul Corneliu Murgu ştie să aleagă interpreţi potriviţi - unii chiar ideali - pentru fiecare rol în parte, ştie să ofere spectacole pentru toate gusturile, cu noutăţi şi reîntâlniri unanim apreciate şi... aşteptate. Iar Aida inaugurală a fost, într-adevăr, un regal.