Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Duelul viorilor la Pitești - ediția a V-a

Publicat: miercuri, 23 Septembrie 2015 , ora 12.17

Turneul Internațional DUELUL VIORILOR, ediția a V-a, a început aseară (marți, 22 septembrie) la Filarmonica din Pitești. Proiectul se desfășoară până pe 4 octombrie și cuprinde 11 orașe din România și Republica Moldova. Protagoniști sunt violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, iar arbitrul întrecerii muzicale este pianistul Horia Mihail. Un reportaj de Georgiana Petrache:


Sunt celebre și nu se întâmplă prea des să le vedem pe aceeași scenă. Acum sunt împreună. Cu ochii închiși însă cred că nici cei mai atenți ascultători nu le deosebesc prea ușor. Una este Guarneri del Gesu - i se spune și Catedrala - și a fost una dintre viorile lui George Enescu. Cealaltă, la fel de prețioasă, este vioara Stradivarius, realizată de celebrul lutier în 1694.

Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru au ajuns din nou la Pitești cu viorile despre care vorbește toată lumea. E duelul muzical care de cinci ani provoacă pariuri între melomani și umple sălile de concerte.


"Este o bucurie pentru noi."

Viorile protagoniștilor din această seară…

"Sunt Stradivarius și Guarneri del Gesu - vioara lui Enescu."

Aveți vreuna preferată?

"Nu în mod special. Sunt celebri!"

"Amândoi sunt formidabili, însă îmi place eleganța lui Croitoru și interpretarea lui Liviu Prunaru."

"Sunt lucruri de excepție, pe care nu le vedem decât foarte rar."

"Întotdeauna am asistat la concerte cu orchestra completă. Acum am ocazia să văd altceva și îmi place ceea ce aud. Și experiența este mult mai intensă în acest fel, pentru că ai ocazia să te concentrezi asupra unui instrument și, într-adevăr, să vezi ce poate face un artist singur sau cu o companie foarte restrânsă. E fantastic pentru mine!"


La Pitești a fost doar prima rundă. Duelul viorilor a început aseară turneul prin 11 orașe din România și Republica Moldova. Violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru vor fi în această seară la Galați.

"A fost foarte frumos. Este un oraș de suflet al acestui turneu Duelul viorilor. Cred că în fiecare ediție am fost aici prezenți. Că a fost la început, la sfârșit sau la mijloc a contat mai puțin. Iată, de data aceasta chiar deschidem la Pitești și, după reacția publicului, se pare că a prins programul pe care l-am prezentat."

"Întotdeauna regăsirea este fascinantă și anul acesta, cu acest program, se pare că este foarte acceptat de public. Abia așteptăm să vedem cum o să meargă în continuare și la celelalte. A început bine!"