În perioada 19 iunie - 8 iulie 2015, la Dresda se desfăşoară prima ediţie a unui ambiţios festival internaţional de balet clasic şi contemporan, la care participă câteva dintre marile companii de dans ale momentului, printre care The Forsythe Company din Frankfurt, Companie Rosas din Bruxelles şi Batsheva Dance Company din Israel . Baletul din cadrul Semper Oper din Dresda s-a prezentat în festival cu o seară intitulată generic Nordic Lights şi în cadrul căreia au stat alături trei producţii contemporane, semnate de trei coregrafi suedezi: Pontus Lidberg, Johan Inger şi Alexander Ekman. Nu este o premieră, spectacolul este datat 2013, dar frumuseţea lui ca şi nota de originalitate frapantă a fiecărei coregrafii, justifică pe deplin programarea într-un festival de anvergură. Iar felul în care dansatorii de la Semper Oper din Dresda se prezintă pe scenă ne determină să le acordăm, fără rezerve, statutul de companie de talie internaţională, la cel mai înalt nivel.

În lucrarea In anderen Raum/ În alt spaţiu Pontus Lidberg s-a lăsat inspirat de versurile poetului persan mistic Rumi, în care sunt evocate păsările şi zborul lor neîntrerupt decât de moartea simbolizată prin pierderea penelor. Mişcările dansatorilor sunt delicate şi totuşi pline de forţă, într-o linie continuă, ce urmăreşte rotunjimile şi evită orice fractură. Totul curge graţios şi liber, moale şi cald. Proiecţii pe un ecran mare aduc în faţa spectatorilor cuvinte scrise cu majuscule care sugerează înţelesuri profunde ca spaţiul, timpul, călătoria, căderea… Coregrafia este susţinută de o muzică scrisă anume pentru ea de compozitorul englez Max Richter care foloseşte sonorităţi electronice combinate cu muzică life interpretată de un ansamblu cameral - cvintet de coarde cu pian. Contrastul dintre cele două universuri pare ideal pentru creaţia coregrafului care, expresiv, vizează şi ea extremele: zbor - cădere, viaţă - moarte. Spectatorul este puternic impresionat.

Pentru baletul său intitulat Cacti, Alexander Ekman a ales fragmente din cvartete de coarde de Haydn, Beethoven şi Schubert dar a cerut formaţiei camerale şi consistente minute de improvizaţie. Instrumentiştii sunt integraţi printre dansatorii care şi ei, în debutul piesei, în grup perfect sincronizat, îşi transformă trupurile într-un ansamblu de percuţie: bătăi din palme, bătăi în podea, lovirea propriilor corpuri, respiraţii sacadate… Astfel, instrumentiştii "dansează", iar dansatorii "cântă" într-un amestec surprinzător prin originalitatea lui. Intenţia coregrafului este declarat o provocare: înţelegeţi fiecare ce vreţi! Titlul are totuşi o componentă concretă: spre final, dansatorii mişcă în scenă fiecare câte un ghiveci cu un cactus mare şi verde.

Cel mai interesant mi s-a părut momentul Walking Mad/ Nebun mergând de Johan Inger care s-a desfăşurat pe Bolero-ul lui Ravel, urmat de piesa pentru pian Pentru Alina de compozitorul estonian Arvo Pärt. O coregrafie spumoasă, plină de forţă, cu mult umor dar şi cu delicateţe care, în ultima dintre cele patru părţi componente, foloseşte sonoritatea a două voci într-un dialog cotidian (text Spenser Theberge), transpus ingenios în mişcare de doi dansatori, un "el" şi o "ea". Într-un interviu, Johan Inger declară că a fost impresionat şi apoi puternic inspirat de o filmare alb/negru pe care a urmărit-o, cu mulţi ani în urmă, la televizor şi în care Sergiu Celibidache dirija Bolero-ul lui Ravel: La început mişcările maestrului sunt minimaliste, pentru ca, pe parcursul curgerii muzicii, ele să devină tot mai agitate, mai ample, mai expansive, părul să se zbată din ce în ce mai puternic şi mai necontrolat până la momentul culminant din final când - spune Johan Inger - mi s-a părut că am în faţă un dirijor care a înnebunit! Această transformare radicală m-a impresionat prin teatralitatea ei. Şi am simţit că trebuie să transpun în coregrafia mea această nebunie exaltată. - mărturiseşte artistul suedez. Aşa s-a născut Walking Mad, o creaţie coregrafică în care se găsesc de toate, de la circ, prin teatru-pantomimă până la baletul clasic.