Marţi 19 mai 2015, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română a găzduit un frumos şi interesant concert cameral. Pe scenă a urcat Cvartetul clujean Arcadia, care, începând cu data de 1 mai a fost adoptat de insituţia bucureşteană fiind în prezent unul dintre ansamblurile patronate de Tinerimea română. Grupul format din violoniştii Ana Torok şi Răzvan Dumitru, violistul Traian Boală şi violoncelistul Zsolt Torok a adus în faţa publicului un program echilibrat care a prezentat o mai mare afinitate totuşi către lucrări ale secolului al XX-lea. Totul a început cu cvartetul nr. 30 op. 33, celebra glumă a lui Joseph Haydn , care a constituit un tribut adus de către muzicieni părintelui cvartetului de coarde.

Cântat cu un spirit foarte galant, chiar am putut simţi ceva din atmosfera vieneză a muzicii. Cum spun englezii, că esenţa umorului este timeing-ul. Gluma a funcţionat fiindcă membrii grupului au dat dovadă de o sincronizare perfectă. După spiritul lejer al acestei lucrări mi-am pus desigur întrebarea: ce se va întâmpla în următoarele lucrări? Şi adevărul erte că întreg Cvartetul Arcadia s-a comportat ca un cameleon stilistic. Cvartetul de coarde nr. 3 de Bela Bartok a adus instantaneu o stare de nelinişte în sală.

Totul a fost în aşa fel dozat, încât aerul uşor expresionist al lucrării să nu părăsească urechea audienţei destul de mult timp, după ce lucrarea s-a încheiat. Finalul concertului a fost marcat de o pagină din creaţia unui autor cântat, din păcate, destul de rar pe la noi. Este vorba despre Leos Janacek şi al său cvartet de coarde nr. 2. Cu subtitlul de Scrisori intime, lucrarea din 1928 , terminată de compozitor cu puţin înainte de moarte este ca un sipet de amintiri transpus în sonorităţi şi stări. De la dragoste şi până la ură, de la melancolie la dispreţ, toate sentimentele şi trăirile sunt prezente aici.

Muzicienii au găsit soluţii bune pentru a le aduce la viaţă, fără a pica vreun moment în patosul dulceag al romantismului. Concertul a fost foarte bine primit de public. Publicul a fost prea mic. Un astfel de concert merita o sală plină. În orice caz, muzicienii au apreciat aplauzele entuziaste şi au oferit la final un aranjament de coarde al dansurilor româneşti de Bela Bartok.

Interpretate cu mult patos şi vivacitate, putem spune că artiştii au cântat de-au rupt pământul. Acesta să fi fost motivul întâmplărilor de-afară?