Arhivă : Cronici Înapoi

Festivalul 'Chei', ediția a VII-a - concert de deschidere la Catedrala 'Sfântul Iosif'

Publicat: luni, 27 Aprilie 2015 , ora 9.19
Aflat deja la cea de-a VII-a ediție, Festivalul "Chei", organizat de Universitatea Națională de Muzică din București, a fost deschis sâmbătă, 25 aprilie 2015, cu un concert de muzică barocă italiană care s-a desfășurat la Catedrala "Sfântul Iosif"; o locație potrivită cu muzica interpretată dar care s-a dovedit a fi și inspirată, deoarece evenimentul s-a bucurat de prezența unui public extrem de numeros care, în ambientul sacru al bisericii, a fost martor al unei evoluții muzicale de înaltă ținută artistică.

Antonio Vivaldi și Baldasare Galuppi au fost compozitorii a căror muzică a răsunat în impresionantul edificiu romano-catolic din București, în interpretarea Orchestrei de Barockeri a Conservatorului și a Corului format din studenți masteranzi ai aceleiași instituții. O versiune care s-a apropiat extrem de mult de stilul interpretărilor tradiționale ale muzicii instrumentale baroce, așa cum poate fi ea ascultată astăzi aproape în unanimitate în Europa. Asta și pentru că la pupitrul dirijoral s-a aflat Giulio Prandi, director al Academiei de Muzică Veche "Ghislieri Choir and Consort" din Pavia, ce a pregătit timp de o săptămână ansamblurile mai sus menționate care, neobișnuite cu un stil de interpretare baroc, au reușit să asimileze în câteva zile noțiuni definitorii care vizează în primul rând tehnica de arcuș, în ceea ce privește instrumentiștii, și modul de emisie corect pentru cor și soliștii celor două lucrări vocal-simfonice prezentate: "Magnificat" de Antonio Vivaldi și "Dixit Dominus" de Baldasare Galuppi. A contat foarte mult și prezența a doi instrumentiși din ansamblul pregătit de Giulio Prandi la Pavia: concertmaestrul Alberto Stevanin și prim-violoncelistul Alberto Guerrero.


Iată ce a declarat dirijorul Giulio Prandi despre această experiență trăită în România:

A fost o experiență extraordinară - pentru care îi mulțumesc rectorului Universității Naționale de Muzică și tuturor profesorilor implicați - pentru că am găsit un grup de muzicieni extrem de talentați, cu o tehnică solidă și am decis să nu facem nici un fel de compromis în ceea ce privește viziunea noastră, nu doar asupra muzicii baroce, ci și a acestui repertoriu specific care este muzica italiană sacră. La început erau un pic dezorientați pentru că, deși cântau foarte bine, nu cântau muzica lor cu care erau obișnuiți. Au evoluat din ce în ce mai mult în decursul zilelor, au devenit mult mai încrezători și la final a rezultat o colaborare grozavă și suntem fericiți nu doar de rezultat, ci de întregul proces. Am fost mișcați de dorința lor de a învăța, de modul în care au încercat să pună în practică tot ce le-am propus. Nu am lucrat singur, ci împreună cu concertmaestrul meu - Alberto Stevanin - și prim-violoncelistul Alberto Guerrero. Vă asigur că totul a fost impresionant și emoționant.

Una peste alta, o seară reușită, un concert care a plăcut publicului, în deschiderea unui festival care crește de la o ediție la alta, fidelizând totodată un public din ce în ce mai numeros.


Reportaj realizat de Alexandru Mija