Orice (re)întâlnire cu arta lui Gigi Căciuleanu constituie o atracţie şi o provocare, pentru că inventivitatea sa şi tentaţia de a imagina noi viziuni coregrafice se îmbină permanent cu inteligenţa unei filosofii ce derivă din propria-i gândire despre tot ceea ce ne (îl) înconjoară, jucându-se adesea, foarte serios, cu elemente aparent banale, ce devin simboluri sau determină reacţii, atitudini, stări şi, în primul rând, o anume mişcare. Şi tocmai de aceea este dificil să "povesteşti" derularea unui spectacol semnat Gigi Căciuleanu, chiar dacă el însuşi se oferă să detalieze ideile şi intenţiile ce declanşează tot ce vedem pe scenă.

De această dată a propus, la Teatrul Mic, premiera FabriKa, generată, după cum a afirmat în conferinţa de presă, de faptul că "noi funcţionăm ca o maşinărie", iar "dansatorul este proletarul artei", convins fiind că "dansul presupune o dublă fabrică - cea a minţii şi cea a corpului" -, rezultând o mişcare interioară ce se regăseşte (şi) în cea exterioară, într-o continuă dinamică. Relaţia interior-exterior se remarcă şi în cadrul grupului de dansatori, pornind de la automatismul mişcărilor ce-i uniformizează, sugerând poate şi robotizarea ce riscă să ne transforme în "maşinării" cu gesturi mecanice, adesea identice, depersonalizate, cu o ritmare şi o organizare compactă, strivitoare pentru cel care priveşte, probabil şi pentru componenţii grupului, reducând totul la câteva gesturi obsesive; trimiterea la muncitorul din fabrică reiese şi din salopetele purtate de femei şi bărbaţi deopotrivă, înlocuite spre final cu "ţinute" proletare de asemenea identice, dar în primul rând prin maniera în care grupul de exprimă ca o masă amorfă, cu mişcări sacadate şi repetitive până la exasperare, "cerute" şi de muzica lui Manuel Wandji, lucrată pe computer, cu ritmuri insistent "aceleaşi", aducând şi zgomote sau gâfâieli şi, surprizător, o scurtă secţiune aproape camerală, pierdută în infinitul ostinat-minimalist. Treptat se detaşează însă cupluri, ezitante, parcă stângace în exprimare, păstrând permanent mişcarea unghiulară, în ciuda încercării de a ieşi din schematismul "de grup", cu reacţii ce sugerează poate încercarea de individualizare a reacţiilor şi a personajelor, care în final se regrupează în "maşinăria" umană cumva... dezumanizată. Excelentă rămâne scena în care o tânără, o masă şi un fier de călcat, construiesc un univers al celui care vrea să evadeze din automatism(e), totul privit cu o undă de umor fin ce-l caracterizează pe autor, subliniat şi de "simbolul" bărbatului care, între timp, stă în fotoliu şi citeşte ziarul... Aş fi vrut să pot nota numele interpretei, răsplătită, de altfel, cu aplauze generoase, dar... face parte, la rândul său, dintr-un grup - Romanian Dance Company "Gigi Căciuleanu" -, deci rămâne cumva în anonimat. Din păcate, scena a rămas singulară în "economia" spectacolului, deşi cred că alte momente solistice de o factură similară ar fi adus un plus de diversitate şi de marcare a ideii de "fabrică" în banalul cotidian.

Interesantă este şi asocierea cuvintelor din limba latină "fabrica" în sensul "lucrului bine făcut" şi "faber" însemnând "meşteşugar", tocmai pentru că autorul-coregraf alătură, în creaţia sa, Arta şi Meşteşugul, incluse şi regăsite, de această dată, în tratarea relaţiei dintre "indivizi-angrenaje" şi spaţiul care "devine un actor al piesei", raportându-se şi la jocul "gol" şi "plin" cu trimitere (şi) la sculpturile lui Henri Moore. Deloc întâmplător, spaţiul (scenic) se reduce la structuri metalice de fundal, conturând atmosfera de fabrică în care evoluează grupul său de tineri pe care, la conferinţa de presă, i-a prezentat ca fiind, în majoritate, balerini sau absolvenţi ai secţiei de coregrafie a UNATC, seduşi de maniera sa de lucru, lăsându-se modelaţi spiritual şi corporal într-un demers artistic asumat cu o bucurie evidentă şi... molipsitoare. Este "aripa tânără" a grupului înfiinţat în 2007, aplaudat în OuiBaDa, surprinzând şi atunci, ca şi acum, prin prospeţime, elan, seriozitate şi talent, implicându-se în jocul neconvenţional, în căutarea sensului mişcării libere prin care corpul se exprimă, în ceea ce al numeşte teatru-coregrafic, privind "Viaţa prin intermediul mişcărilor de Dans".

În FabriKa, Gigi Căciuleanu a pornit de la o idee de Dan Mastacan, prietenul şi colaboratorul său de-o viaţă, a realizat montajul muzical şi costumele, susţinut coerent de luminile concepute de Alin Popa, focusate pe interpreţii Galea Bobeicu, Bianca Bor, Georgiana Dobre, Radu Domşa, Andrei Iancu, Andrew Lupu, Silviu-Daniel Mititelu, Irina Ştefan, Răzvan Stoian, Irina Strungăreanu, Vlad Troncea, Ana Vişan.

Toate creaţiile pe care le-a realizat Gigi Căciuleanu de-a lungul anilor au purtat amprenta imaginaţiei debordante, a căutărilor, a sensibilităţii şi mai ales a inteligenţei dintr-o "fabrică a minţii". Iar acum şi-a serbat ziua onomastică oferindu-şi cel mai frumos dar - acela de a prezenta o nouă producţie "acasă", exact pe scena unde a debutat ca balerin, în urmă cu (exact) 50 de ani. Şi, din nou, a fost susţinut de JTI, dar şi de Art Production, fără de care publicul nostru nu ar avea prilejul să descopere şi să aplaude spectacolele atât de diverse, adevărate incursiuni în lumea dansului şi, mai ales, a lui Gigi Căciuleanu.