Arhivă : Cronici Înapoi

În sfârșit, 'Madama Butterfly' la București

Publicat: luni, 9 Martie 2015 , ora 12.51
Poate cu gândul că în 8 martie este Ziua Femeii, Opera Națională București a programat, în acea seară, prima reprezentație din stagiune cu Madama Butterfly de Puccini, propunând totodată câteva repere (în principiu) interesante în distribuție, rolul nefericitei gheișe fiind abordat de soprana Anda Pop (de la Brașov) care, de altfel, este laureată a vestitului concurs "Butterfly", la ediția a IX-a din 2007. Un personaj pe care solista îl îndrăgește cu deosebire, pe care l-a interpretat pe scene din țară sau din străinătate și pe care acum, în sfârșit, l-a întrupat și la București, confirmând din plin că are (și) glasul perfect adecvat partiturii, că datele sale tehnice și expresive îi facilitează susținerea țesăturii extrem de solicitante cu siguranță și cu o paletă de culori și stări care, firesc, au cucerit, la final, o explozie de ovații din partea publicului ce umplea sala. Pentru că, într-adevăr, vocea sa "încărcată", vibrația interioară, căldura și firescul cu care construiește rolul, mișcarea scenică și atitudinile decupate din specificul nipon, sensibilitatea și dramatismul adesea impresionant cu care trăiește și transmite drama lui Cio-Cio-San, au fost "ingredientele" prin care, de-a lungul întregului spectacol, a reușit să capteze și să emoționeze, rămânând permanent "în rol", păstrând din prima clipă și până la închiderea cortinei, o unitate și o gradație atent urmărită în evoluția sa echilibrată, de la ingenuitatea și dăruirea aproape adolescentină din actul I, trecând prin calmul și seninătatea cu care încearcă să depășească și chiar să refuze acceptarea unei realități dure, până la ultimul tablou în care, înainte de gestul fatal (pe care, de asemenea, și-l asumă cu o liniște interioară bine reliefată), își strânge în brațe copilul, cântând aria cu accente deosebit de puternice în plan emoțional, cu impact imediat la public. Desigur, un "argument" în favoarea unei asemenea reacții a fost și faptul că propria sa fiică, Sara Gyorfi, a debutat, la ONB, în rolul Copilului.

Din păcate, partener (un fel de a spune...) i-a fost tenorul Igor Țurcanu (de la Chișinău), deloc implicat în realizarea unui Pinkerton credibil, cântând permanent cu fața la dirijor, într-o poziție imobilă, la rampă, chiar și în... duetul de dragoste, vocea sa cu timbru calitativ auzindu-se doar în acutul expus cu emfază, rămânând, în rest, practic inexistent. Iar în Sharples, baritonul Valentin Vasiliu a fost, ca de obicei, detașat și sigur pe sine, surprinzând însă, în primul act, prin cântul "la octavă", deși nu am remarcat apoi să fi avut probleme vocale, simțindu-se, probabil, ca la o repetiție, atitudine prin care ignora total faptul că spectatorii... aud și chiar cunosc (măcar în parte) ce ar trebui să intoneze... corect. Prin contrast, mezzosoprana Oana Andra a devenit o sensibilă Suzuki, delicată și pregnantă deopotrivă, atât sub aspect vocal, cât și ca joc și implicare scenică, glasul său "potrivindu-se" foarte bine cu cel al sopranei, nu doar în celebrul duet din actul secund.

În Goro, tenorul Lucian Corchiș a fost corect dar destul de linear, baritonul Florin Simionca a avut o apariție adecvată în Yamadori dar... nu s-a auzit mai deloc, basul Horia Sandu a rămas departe de incisivitatea unui Bonzo... furibund, în alte roluri evoluând cu acuratețe soprana Cristina Eremia, baritonul Vasile Chișiu sau Adrian Ionescu. Corul a sunat frumos și omogen (maestru de cor Stelian Olariu), asemeni orchestrei care a conturat secvențele simfonice cu nuanțe bine diferențiate, alternând paginile de sensibilă transparență cu desfășurările ample, în care, din păcate, alămurile au avut o intensitate exagerată, acoperind adesea vocile soliștilor; dar se prea poate ca aceasta să fi fost cerința dirijorului Alexandru Samoilă (de la Chișinău) care, din nou la pupitrul ONB după o îndelungată absență, a condus și acum cu o gestică fermă și clară, asigurând construcția logică a discursului muzical, surprinzând totuși (și) prin schimbările de tempo care au pus la grea încercare relaționarea cu cei aflați pe scenă, precum și... respirația protagonistei (în special în aria mare).

Privit în ansamblu, spectacolul cu opera pucciniană a constituit o reușită, afluența de public confirmând faptul că melomanii și-ar dori o mai frecventă programare a îndrăgitei Madama Butterfly în stagiunea curentă, aplauzele prelung și entuziaste răsplătindu-i pe interpreți, dar în special pe Anda Pop, soprană care ar merita să fie invitată constant în reprezentațiile ONB, fie și pentru că teatrul nu are o asemenea solistă adecvată dificulului personaj central.


Anca Florea