De multă vreme, bucureştenii s-au obişnuit ca, în fiecare miercuri, să revină la Muzeul Municipiului pentru a asista la serile muzicale oferite în cadrul stagiunii susţinute, de 15 ani, de către Fundaţia ACCUMM, fondată de Petru Maier-Bianu, continuată în prezent de pianista Verona Maier, propunând, de fiecare dată, programe atractive şi diverse.

La mijloc de februarie, Muzeul Şuţu a găzduit un recital aparte, alăturând muzica şi proza într-o combinaţie destul de surprinzătoare, dar cu priză la public, aspect pe care, probabil, au mizat cei ce au conceput structura şi derularea momentelor desfăşurate sub genericul "De la Mozart la Gershwin". Desigur, punctul de interes a fost evoluţia celor două soliste ale Operei din Braşov - soprana Anda Pop şi mezzosoprana Carmen Topciu -, acompaniate la pian chiar de către Verona Maier, abordând un repertoriu dificil şi variat, menit să le pună în valoare datele vocale şi interpretative. Dacă Anda Pop este, de multă vreme, un nume binecunoscut şi la Bucureşti, fie prin recitalurile prezentate în timp, fie prin apariţiile (totuşi foarte rare) în spectacolele Operei Naţionale (pregătindu-se să contureze, în 8 martie, rolul titular din Madama Butterfly de Puccini), despre Carmen Topciu s-au auzit, de câţiva ani, comentarii favorabile sau ecouri ale prezenţelor sale (şi) în străinătate, dar abia acum am descoperit-o cu adevărat, constituind, pentru mine, o revelaţie sub toate aspectele; glasul amplu, cald şi strălucitor deopotrivă, de o frumuseţe care atrage imediat atenţia, egal în toate registrele, condus cu o tehnică şi o muzicalitate remarcabilă, fiind dublat de o expresivitate şi o trăire ardentă a personajelor întrupate, cu o sinceritate şi un temperament ce "trădează" o încărcătură interioară deosebită. Sunt date pe care le-am regăsit din plin în ariile din Semiramida de Rossini, Ioana D`Arc de Ceaikovski sau Carmen de Bizet, dar şi în duetele interpretate alături de Anda Pop, alese din Cosi fan tutte de Mozart şi din opera rossiniană, soprana preferând arii din mozartiana Nunta lui Figaro, Rusalka de Dvorak sau Paiaţe de Leoncavallo, redate cu dăruire şi implicare emoţională, vocea sa generoasă, de obicei vibrantă, experienţa "de scenă" punându-şi amprenta asupra manierei de cânt, spectatorii trecând poate în plan secund unele stridenţe remarcate în special în acut, apreciind însă dezinvoltura cu care a rezolvat paginile atât de diferite stilistic, ambele soliste trecând lejer de la scriitura mozartiană la cea romantică sau veristă, dovedind o atentă cunoaştere în acest sens, precum şi o pronunţie adecvată în italiană, franceză, rusă şi cehă.

S-a dorit un program "mai altfel", aşa încât actriţa Andreea Măcelaru-Şofron a citit convingător un monolog din piesa Master-class de McNally, interpretând, desigur, rolul Mariei Callas, dar şi un dialog cu "eleva" bine creionată de actriţa Luminiţa Erga, cele două regăsindu-se şi în scenele din piese de Wilde sau Faydeau; iar dacă primele secvenţe au avut cumva legătură cu seara de operă, următoarele au fost total scoase din context, aspect compensat într-o oarecare măsură de interpretarea convingătoare şi nuanţată.

Iar finalul a adus o altă schimbare abruptă de atmosferă şi de ţinută, pentru piesele de Gershwin fiind invitat actorul Filip Ristovski (şi absolvent al clasei de canto la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde predă la clasa de operă), angajat şi la Operetă, poate datorită înfăţişării sale agreabile şi charismatice şi mişcărilor suple, deşi vocal rămâne total deficitar, ceea ce a dovedit şi în melodia parcursă solo şi în duetul sau terţetul în care timbrul său necalitativ, cu sunete "drepte", a contrastat cu sonoritatea plină şi frumoasă a glasurilor celor două soliste; culmea este că actorul a emis cele mai multe acute, în timp ce soprana Anda Pop şi mezzosoprana Carmen Topciu - cu adevărat formate ca atare -, au convins că pot aborda şi scriitura apropiată de musical, dar şi mişcarea dansantă cerută de ritmul pregnant. Sinceră să fiu, aş fi preferat ca segmentul ultim să lipsească sau, oricum, să se cânte Gershwin astfel încât întreg recitalul să păstreze cota valorică unitară, la nivelul artistic al paginilor din opere, evitând astfel "lipirea" unui final care a transferat în cu totul altă zonă (nu doar stilistică) o seară de muzică bună, de ţinută, oferită de interprete profesioniste care ştiu ce înseamnă... să cânte.

Dar important pentru organizatori rămâne faptul că publicul a fost încântat, s-a amuzat şi a aplaudat entuziast, semn că serata muzicală a avut succes în ansamblul ei şi că spectatorii vor reveni şi în săptămânile viitoare la Palatul Şuţu (şi) pentru a descoperi ce alte repere interesante va propune stagiunea ACCUMM.