ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Opera de Stat din Viena. Noiembrie 2014 (II)

Bookmark and Share
Publicat: luni, 8 Decembrie 2014 , ora 9.48

O operă pentru orchestră cu acompaniament de voci

Despre Rosenkavalier - în traducere Cavalerul rozelor sau Cavalerul rozei - s-a spus că este o operă de tip mozartian a anului 1911, purtând puternic amprenta comediei vieneze. Ca și în celelalte partituri de teatru liric pe care le semnează, compozitorul Richard Strauss cere un ansamblu mare, alcătuit din 112 instrumentiști, plus o orchestră mică pe scenă. Cântăreților li se cer voci bine lucrate, deosebit de expresive și, obligatoriu, talent actoricesc. Iar dirijorului, abilitatea, știința și mai ales puterea de a pătrunde și de a scoate la viață plasticitatea și bogăția unică de expresie ale unui produs sonor de o frumusețe impresionantă, originală, unică.

În spectacolul pe care l-am urmărit la Viena pe scena Operei de Stat, pe parcursul celor peste trei ore, întreaga atenție mi-a fost acaparată de orchestră și mai ales, de dirijorul ei. Degeaba am încercat să urmăresc scena - o montare desuetă și prăfuită în stil de epocă, realizată de Otto Schenk în anul 1968 - cu o mulțime de figuranți care se mișcă într-un anume fel numai pentru că li s-a spus să se miște așa și cu soliști care țin parcă cu tot dinadinsul să ne convingă de faptul că ei joacă teatru și nu simt sau cred cu adevărat în personajele lor. Un amănunt interesant: am asistat la reprezentația cu numărul 359 în această versiune scenică! Dar, având șansa unui loc în loja nr. 2 rang 1, exact deasupra orchestrei, m-am putut bucura din plin de spectacolul uluitor, fascinant, copleșitor oferit de Kiril Petrenko.

 Dirijorul-spectacol Kiril Petrenko

Dirijorul rus revine după patru ani la Viena și conduce de patru ori Rosenkavalier de Richard Strauss. Viziunea sa este nouă, proaspătă, spectaculoasă ca un foc de artificii, ca un pahar de șampanie pe care îl bei pe nerăsuflate, ca un parfum de amețeala plăcută a căruia nu poți și nici nu vrei să-i scapi. Muzicianul redă partitura în cele mai mici și mai ascunse detalii, evidențiind polifonii și combinații timbrale, pe care parcă nu le-am mai sesizat niciodată. Țesătura muzicii lui Richard Strauss este bogată, complicată, multicoloră, rafinată, parcă imaterială în zborul ei suplu, în derularea ei neîntreruptă de nici un obstacol, de la prima la ultima notă.

Bagheta lui Petrenko este precisă și fermă. După ce a descoperit detaliile, maestrul reasamblează și modelează muzica în întregul ei. Intrările pe care le dă, atât instrumentiștilor cât și cântăreților, mi s-au părut puține; de aceea atenția și implicarea tuturor a trebuit să fie maxime, totale, profunde și mai ales permanente. Numai așa, întregul se conturează ca o operă de artă perfectă, în care fiecare sunet este la locul și la timpul potrivite. Privindu-l pe Petrenko am avut senzația că mâinile lui se joacă în șuvoaie cristaline de apă, ale căror curgeri, mai lente sau mai rapide, le hotărăște el și numai el, căci el și numai el știe cum să facă pentru ca fiecare strop să adune în el și să reflecte apoi întreagă strălucirea unui univers colorat în mii de nuanțe.

Am perceput spectacolul - și mi se întâmplă pentru prima oară - ca pe un teatru muzical splendid, conceput pentru orchestră cu acompaniament de voci și asta fără ca muzica lui Richard Strauss să fie atinsă cu ceva, dimpotrivă. Cu puțin timp în urmă, dirijorul Kiril Petrenko, astăzi directorul muzical al Operei Bavareze de Stat din Munchen, a fost desemnat de o revistă de specialitate Dirijorul anului. După acest Rosenkavalier de la Viena am înțeles de ce.

Câteva vorbe și despre interpreți

În rolul Mareșalei, soprana finlandeză Soile Isokoski cântă frumos și sensibil. În Octavian, mezzosoprana engleză Alice Coote nu este nici vocal, nici actoricesc, cea mai bună opțiune. Soprana israeliană Chen Reiss se luptă din greu cu rolul Sophie deși reușește vocal câteva momente frumoase. Ca prezență scenică însă… stângăcia și artificialitatea mișcărilor deservesc profund personajul. Cu o voce frumoasă, dar cu o interpretare, impusă, de… marionetă, austriacul Clemens Unterreiner în Faninal ar fi meritat o soartă mai bună. Ajutat mult de vocea impunătoare și de statura impozantă, basul englez Peter Rose este poate cel mai reușit personaj, Baronul Ochs, din această versiune interpretativă.


Cristina Sârbu