Semyon Bychkov dirijează "Hovanscina" la Opera de Stat din Viena

Hovanscina (1881 neterminată) de Modest Musorgski nu este un titlu obişnuit sau obligatoriu de repertoriu în marile teatre lirice din lume. Compozitorul rus este cunoscut, onorat şi aplaudat mai ales pentru impunătorul său Boris Godunov (1873). Şi totuşi, partitura Hovanscinei este şi ea plină de melodii minunate, de armonii bogate, de dinamismul şi dramatismul presupuse de evocarea unui alt mare moment din istoria vechii Rusii din secolul al XVII-lea, în care este vorba de lupta cruntă pentru putere. Musorgski este un maestru al dramaturgiei muzicale, al încleştărilor sonore de forţe, al schimburilor rapide de tempouri şi atmosferă pe care le impune povestea. Lucrarea a rămas neterminată şi doar în versiunea de partitură pentru pian. Rimski-Korsakov, Stravinski şi Şostakovici au orchestrat şi încheiat partitura, fiecare în cheie proprie. Pentru spectacolul de la Viena, Semyon Bychkov a ales strălucitoarea, dar şi foarte dura versiune a orchestratorului de geniu care a fost Dmitri Sostakovici.

Un dirijor excepţional

Incontestabil, vedeta serii a fost dirijorul Semyon Bychkov care, părăsind Sankt Petersburgul în anul 1970, a reuşit o cariera internaţională uriaşă. Încă de la prima sa intrare - şi gestul a fost repetat la fiecare început de act - publicul l-a aplaudat îndelung şi mai ales cu căldură, bucurându-se evident de revederea cu un prieten drag şi mai ales respectat. Căci Bychkov revine pentru a treia oară pe scena de la Staatsoper din Viena, după ce, în 2004, a condus aici spectacolul cu Daphne şi în 2005 pe cel cu Lohengrin.

Muzicianul a studiat cu atenţie şi profund respect partitura Hovanscinei pe care o consideră o capodoperă ce depăşeşte cu mult timpul în care a fost scrisă. Maestrul este de părere că un interpret nu trebuie să se gândească la libertăţile pe care şi le-ar putea lua în restituirea, într-o manieră cât mai personală, a unei capodopere, ci doar la datoria pe care o are faţă de muzică, de compozitorul pe care trebuie să îl "slujească" cu credinţă şi respect. În acest demers, orchestra, soliştii, corurile l-a urmat într-o uriaşă desfăşurare de forţe artistice guvernate evident de principiul toţi pentru unul, unul pentru toţi.

Aş mai vrea să adaug ceva. Întâlnirile mele din acest noiembrie 2014 cu Kiril Petrenko şi al său Rosenkavalier de Richard Strauss şi Semyon Bychkov cu a sa Hovanscina mi-au confirmat definitiv o convingere profundă pentru care mulţi colegi de breaslă m-au comentat negativ. Pe la pupitrul Operei bucureştene au trecut dirijori invitaţi, cu cărţi de vizită respectabile, care, în timpul desfăşurării spectacolului, cântau toate rolurile, rosteau practic toate replicile, se implicau puternic în acţiunea de teatru fără să îşi dea seama - în opinia mea - că, sub dominaţia cuvântului, uitau de... sunet. Nici Petrenko şi nici Bychkov nu au rostit în timp ce dirijau niciun cuvânt, nicio replică. Au condus magistral un întreg muzical masiv, echilibrat şi compact, dând scenei ce se cuvenea scenei dar şi orchestrei, muzicii, rolul şi importanţa cuvenite. Numai aşa, o partitură de teatru muzical, îşi poate dezvălui profundele frumuseţi.

În Hovanscina miza psihologică este enormă, căci se vorbeşte despre suferinţa unui popor - şi nu cea a unui individ, aşa cum este cazul lui Boris Godunov -, care suferă şi moare prins la mijloc, în lupta unor nobili avizi de putere. Părţile corale sunt tragice şi splendide, pentru redarea lor corul Operei de Stat din Viena (dirijor Thomas Lang) a fost completat şi întărit de Corul Filarmonicii Slovace şi de cel al copiilor de la şcoala de operă a primei scene de teatru liric din Austria. Au fost momente de un dramatism cutremurător, de o frumuseţe tragică!

Dan Paul Dumitrescu în distribuţie 

În spectacolul pe care îl comentez, au evoluat cântăreţi - actori excepţionali. La sosirea în teatru am aflat că, în locul lui Ferruccio Furlanetto care s-a îmbolnăvit, îl voi asculta în rolul lui Ivan Hovanski pe basul român Dan Paul Dumitrescu, din septembrie 2001 membru al ansamblurilor Operei vieneze de Stat şi care cântă aici, pentru prima oară, în acest rol. O apariţie impunătoare şi o voce splendidă m-au îndreptăţit să fiu foarte mândră de conaţionalul meu.

10 roluri importante 

Distribuţia internaţională ce cuprinde cel puţin 10 roluri importante, i-a adus alături pe tenorul englez Christopher Ventris - care în 2008 strălucea la Bayreuth în rolul titular din Parsifal! - acum în rolul Andrei Hovanski; pe tenorul austriac Herbert Lippert - un interpret mozartian de renume internaţional - acum în rolul Golizyn; pe baritonul polonez Andrzej Dobber, nume des întâlnit pe afişele operelor din Milano, Munchen, Londra sau Paris, acum în rolul Şaklowity; pe basul estonian Ain Anger în rolul Dosifei; pe mezzosoprana rusă Elena Maximova, din anul 2000 solistă a Teatrului muzical Stanislavski din Moscova, artistă căutată de mari scene lirice, ca cele de la Covent Garden sau MET, acum în rolul Marfa; pe tenorul austriac Norbert Ernst, şi el un wagnerian de mare reputaţie, acum în rolul scribului.

Nu pot detalia evoluţiile fiecăruia în parte, căci partitura şi dirijorul au impus trăsături interpretative comune, printre acestea o concepţie statuară a rolurilor devenite, prin prisma istoriei, şi mai impunătoare, o forţă vocală impresionantă, o încărcătură emoţională copleşitoare…Cu toate acestea… Şi acum este momentul să vorbesc despre viziunea regizorală şi despre scenografia spectacolului.

Regia 

Regizorul Lev Dodin, la cei 70 de ani ai săi directorul teatrului Maly Drama din Sankt Petersburg, a optat pentru o versiune scenică tip oratoriu, cu puţină mişcare şi cu şi mai puţină interacţiune între interpreţii care cântă toţi, cu faţa la public. Scenograful Alexander Borovsky a încercat să contracareze imobilismul personajelor cu mişcarea pe verticala din cadrul unei schele imense de metal, foarte înaltă, cu patru nivele - subscena, scenă şi etajele 1 şi 2 - pe care două imense podeţe aşezate unul în spatele celuilalt, ridică sau coboară soliştii şi corul. Voci din culise spun că această instalaţie ar fi costat un milion de euro! La început, efectul este cel scontat, atenţia şi interesul publicului sunt captate de mişcările neaşteptate. Pe parcursul celor patru ore de spectacol însă, acest sus-jos permanent, de acum previzibil, devine plictisitor. Uneori frumuseţea muzicii retrezeşte pentru câteva clipe atenţia, apoi însă… Deşi interesante şi mai ales originale, cred că regia şi scenografia nu au fost cele mai fericit alese. Hovanscina lui Mussorgski este totuşi o lucrare de teatru muzical şi nu un oratoriu.