Atunci când am primit informaţia că Festivalul Naţional de Teatru 2014 pregăteşte pentru prima oară o producţie proprie, surpriza a fost plăcută. Când însă am aflat titlul spectacolului, West Side Story, celebrul musical scris de genialul dirijor, pianist şi profesor Leonard Bernstein, uimirea şi neîncrederea au pus, mărturisesc sincer, stăpânire cu totul pe mintea mea. Un musical celebru, cu premiera pe Broadway, pe scena de la Winter Garden Theater la 26 septembrie 1957, cu o carieră spectaculoasă, dar începută greu - însuşi Leonard Bernstein îşi aminteşte că, atunci când a prezentat lucrarea, s-a spus că este un proiect imposibil, că nimeni nu va putea cânta momentul Maria, că partitura instrumentală este prea complicată, că nu se vor găsi interpreţi pentru roluri, căci aceştia trebuie să fie excepţionali actori, cântăreţi şi dansatori deopotrivă şi, în plus, trebuie să arate şi ca nişte adolescenţi! Numerele de dans sunt dificile, complicate şi lungi, o premieră în spectacolul de musical al timpului. În 1961 Leonard Bernstein însuşi a avizat şi realizat o suită Symphonic Dances from West Side Story destinată interpretării pur instrumentale, în concerte şi care cuprinde toate cele nouă numere complexe ale lucrării, printre acestea celebrele Mambo şi Cha-Cha. Cât despre partiturile vocale...

Pe youtube circulă o înregistrare care spune totul despre cum şi cu cine s-a lucrat, în 1982, la înregistrarea partiturii. Merită sa o vedeţi!

Îi veţi recunoaşte pe tenorul José Carreras şi pe soprana Kiri Te Kanawa foarte tineri amândoi şi luptând cu greu cu rolurile Tony şi Maria. Celebrele cântece I feel pretty, Tonight şi mai ales Somewhere a place for us au cunoscut, în timp, interpretări de referinţă, printre ele, cele semnate de Julie Andrews sau Barbra Streisand. Dar, numai în afara scenei, în concerte, la microfon, fără dans, fără mişcare. Întreaga atenţie concentrată pe muzică. Chiar şi aşa, nume mari ca Sarah Brightman, deşi abordează partitura lui Bernstein - succesul asigurat! - nu se simt prea confortabil cântând rolul Mariei. Repet, doar cântând!

Probleme au fost şi la realizarea filmului din 1961 căci, Bernstein cere imposibilul şi, oricât de bun şi de talentat ar fi interpretul, rolul pierde, fie în favoarea vocii, fie în favoarea mişcării. Soluţia pentru film a fost dublarea distribuţiei rolurilor Tony şi Maria: un dansator-actor apare pe ecran şi un cântăreţ intervine în momentele muzicale. Pentru Tony, Richard Beymer - dansează şi Jimmy Bryant cântă; pentru Maria, Natalie Wood joacă şi Marni Nixon cântă…

Şi totuşi, încăpăţânarea compozitorului şi şansa unor producători care au crezut în el au condus, la premiera din 1957, la un spectacol de excepţie, cu recenzii foarte bune şi cu un imens succes de public. Un spectacol care se joacă şi astăzi, pe mari scene ale lumii desigur, nu atât cât şi-ar dori publicul căci... problemele sunt peste tot şi mereu, aceleaşi: interpreţii.

Un proiect, aparent, imposibil

Ambiţiile dansatorului şi coregrafului român Răzvan Mazilu de a aduce pe scenele româneşti musicaluri celebre sunt bine cunoscute. Unele proiecte au reuşit, altele s-au pierdut, din păcate, pe drum... În vară, Răzvan Mazilu a organizat un casting pentru un atelier de lucru de câteva săptămâni, destinat actorilor cu pretenţii de dansatori şi chiar de cântăreţi. S-au prezentat tineri din întreaga ţară. Din tumultul, forţa, entuziasmul şi efervescenţa creatoare ale participanţilor la acest atelier de lucru, s-a concretizat ideea nebunească de a pune, în scenă, la Odeon, nici mai mult, nici mai puţin decât... musicalul american West Side Story de Leonard Bernstein. După două luni şi jumătate, reflectoarele se aprind şi cortina se ridică. În programul de sală erau anunţate trei interprete pentru Maria - Anca Florescu / Ana Bianca Popescu / Ioana Maria Repciuc, doi interpreţi pentru Tony - Lucian Ionescu / Emilian Mârnea, doi pentru Riff - Petre Ancuţa / Silviu Mircescu şi patru pentru Anita - Aylin Cadir / Alexandra Duţa / Alina Petrică / Sânziana Tarţă. Distribuţia destul de numeroasă se întregeşte cu Rareş Florin Stoica, Idris Clate, Andrea Şovan, Gabriel Sandu, Daniela Tocari, Eugeniu Cozma, George Albert Costea, Alexandru Ştefănescu, Simona Pop şi Nicholas Catianis. Invitaţi în proiect, Orchestra Naţională de Tineret şi dirijorul Gabriel Bebeşelea. Încă un amănunt deloc lipsit de importanţă - costumele poartă semnătura Doina Levintza. O echipă puternică, o echipă tânără, o echipă perfect sudată care a reuşit să împlinească minunat un proiect, aparent, imposibil de atins.

Un efort uriaş! Un succes pe măsură

Premiera a avut loc sâmbătă, 25 octombrie 2014. Am fost în sală la cel de-al doilea spectacol, cel din seara zilei de duminică, 26 octombrie. Răzvan Mazilu a reuşit să facă din aceşti tineri actori, dansatori excepţionali. Aliat fidel i-a fost muzica lui Bernstein care are forţă, are caracter, modelează şi creează personajul. Coregrafia lui Răzvan Mazilu se pliază perfect pe sensurile muzicii iar gestul şi muzica se potenţează reciproc. Soluţiile inspirate şi ingenioase găsite pentru cele mai dificile momente - lupta dintre tineri, de exemplu - sunt impecabil realizate (asistent coregrafie Judith State, asistent regie - Alina Petrică). Dar, revin asupra ideii, forţa profundă şi de nestăpânit a dansatorului şi coregrafului Răzvan Mazilu a fost cea care, nu numai că a convins 20 de tineri să-l urmeze nebuneşte, dar a şi reuşit să transforme 20 de actori în dansatori cu aparenţă de profesionişti. Un efort uriaş! Un succes pe măsură.

Partitura vocală a fost însuşită corect de fiecare actor, după disponibilităţile proprii. Apreciez la justă valoare pregătirea muzicală asigurată - aflu din programul de sală - de Adrian George Popescu, Mădălina Ene şi Liana Mareş. Fiecare voce a fost lucrată în parte, lipsurile, imperfecţiunile au fost, pe cât posibil, estompate, prin oneste soluţii de compromis, care să afecteze cât mai puţin partitura. Cele mai reuşite au fost momentele de ansamblu când, fiecare interpret în parte, deşi are rolul lui bine definit, îşi integrează vocea în grupul de la care capătă încredere şi forţă. Mai mult, în aceste scene de ansamblu, replicile deşi cântate, pot fi muşcate, strigate, şoptite, vorbite, jucate… iar impresia de tot artistic este perfectă. Desigur, cei doi interpreţi ai rolurilor principale sunt, vocal, depăşiţi de partitura pe care totuşi o cântă, aşa cum pot, cu sinceritate, implicare şi mai ales curaj. Ei au reuşit să fie cu adevărat Tony şi Maria. Au făcut tot ce au putut, poate, uneori… mai mult. Dar ei se numesc Ioana Repciuc şi Lucian Ionescu, nu José Carreras şi Kiri Te Kanawa. Excepţionali în rolurile de o cu totul altă factură, ca temperament şi prezenţă scenică, dictate de implicarea în poveste, Alexandra Duşa (Anita) şi Silviu Mircescu (Riff).

Componentă muzicală impecabilă

Acceptând provocarea deloc uşoară, dirijorul Gabriel Bebeşelea şi membrii Orchestrei Naţionale de Tineret au asigurat impecabil componenta muzical- instrumentală a spectacolului. Încă o prezenţă de top se înscrie în biografia acestui ansamblu. Iar dirijorul Gabriel Bebeşelea a ţinut ferm în mână - chiar dacă a dirijat cu spatele spre scenă - atât instrumentiştii, cât şi interpreţii, într-o partitură dificilă cu masive compartimente de suflători şi percuţie.

Am început acest articol cu o introducere lungă, în intenţia de a oferi cititorului, potenţial spectator în sala de teatru, informaţii concrete despre ce înseamnă, de fapt West Side Story, musicalul lui Leonard Bernstein. Acum, în cunoştinţă de cauză, în spectacolul românesc, se pot trece cu uşurinţă cu vederea, un pas greşit sau o notă falsă. În concluzie, numai cuvinte de laudă şi aplauze entuziaste pentru toţi cei care s-au aflat pe scena de la Odeon în producţia FNT 2014, musicalul West Side Story, care scrie istorie în viaţa teatrală românească.