Filmul documentar "Zestrea", care a avut premiera oficială aseară, joi, 27 februarie 2014, la cinematograful Babylon din Berlin, este un adevărat poem. Filmat în trei etape: imediat după schimbarea regimului în 1989, apoi 10 ani mai târziu şi, în fine, anul trecut, cele 90 de minute ale peliculei documentează moştenirea cu care fosta Republică Democrată a venit în momentul reuniunii cu restul Federaţiei Germane de Vest: şi anume, o catastrofă ecologică de proporţii.

Poluarea, aşa cum este de cele mai multe ori ilustrată de mass media, este prezentată de câteva imagini devenite standard: ape murdare, ceruri cenuşii-negre, mormane de gunoi, peisaje deteriorate, aer îmbâcsit şi irespirabil, sărăcie, dezolare. Deşi prezente şi în filmul lui Roland Blum, aceste imagini nu constituie însă principalul motor al peliculei, ci personajele intervievate la distanţă de 10-12 ani de la evenimentele din 1989 până în prezent. Cei care şi-au văzut existenţele dramatic modificate prin căderea unui regim ce părea la vremea respectivă de neclintit; oameni simpli dar conştienţi de valoarea apei şi aerului curat şi de limitele globalizării industriale: aceştia sunt cei care, aflaţi la ultimul nivel decizional al unui sistem opresiv, au găsit totuşi forţa necesară de a-şi face auzite vocile şi de a-şi revendica dreptul la un pământ curat.

Muzica a semnat-o compozitoarea de origine română Isidora Diefenbach. Născută la Craiova şi absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti la Secţia Compoziţie, ea şi-a făcut cu această ocazie debutul în domeniul muzicii de film. "O experienţă extraordinară mai ales în privinţa colaborării cu profesionişti nu numai foarte experimentaţi, ci şi mai ales profund implicaţi în aspectele umane şi istorice ale mediului înconjurător", după cum spunea aseară compozitoarea.

"Zestrea" este o poveste cu rezonanţă globală extrem de actuală; aceeaşi forţă de expresie am putea-o regăsi în oricare alt colţ al fostului bloc comunist sau în America, în Africa sau în China zilelor noastre. Iar muzica Isidorei Diefenbach, desprinsă dintr-o suită de piese pentru pian solo sau violoncel şi pian, interpretate de compozitoare însăşi, a însoţit subtil naraţiunea subliniidu-i vulnerabilitatea umană, element esenţial şi universal.