"Aceeaşi notă, în funcţie de cum e interpretată, îţi poate imprima sentimente diverse…" - afirma Dragoş Dimitriu într-un interviu. O mulţime de nuanţe şi sentimente am perceput în cântul tânărului pianist care a oferit în cadrul Stagiunii de Marţi seară un program în care am regăsit lucrări de Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Witold Lutoslawski şi Serghei Rachmaninov. Dragoş Dimitriu se poate mândri că ocupă unul din cele zece locuri oferite celor peste 120 de pianişti care vor să fie admişi la Universitatea de Muzică şi Arte Dramatice din Viena.

Programul prezentat în 4 februarie 2014 la Sala Mică a Ateneului Român a fost pregătit cu rigurozitate, pregătire dobândită la clasa profesorului Martin Hughes ce i-a favorizat concerte pe scene cunoscute ale Europei, cum ar fi sala Filarmonicii din Berlin unde în 2011 a interpretat "Imperialul" beethovenian.

Am simţit pasiune în interpretarea pianistului Dragoş Dimitriu, pasiune cu care a vorbit despre apariţia pe scena Sălii Mici a Ateneului şi despre parcursul său muzical:

«M-am simţit foarte bine şi mi s-a părut foarte bun sunetul acestei săli, iar pianul, deşi este un Kawai, nu m-am aşteptat să sune atât de frumos. Mi-am început programul cu "Rondo a Capriccio" care mai are un titlu, se numeşte şi "Furia pentru bănuţul pierdut" - este o piesă scurtă dar cu care eu am amintiri foarte plăcute. Din creaţia beethoveniană am cântat şi Sonata op. 27, nr.1 pentru că mi-a plăcut ideea aceasta de-a fi gândită ca o fantezie în care fiecare bucată parcă este compusă pe loc şi eu cred că aşa trebuie să fie interpretată. Este o sonată mai atipică şi vedem un Beethoven mai cald. Cele trei studii pe care le-am abordat, două dintre ele - Studiul op.10, nr.4 de Chopin şi Studiul transcendental Chasse-neige - sunt favoritele mele, în timp ce Studiul de Lutoslawski îl voi prezenta la un concurs unde se cere o piesă modernă. Nu l-am început cu plăcere dar în cele din urmă a ajuns să-mi placă acest studiu care de fapt e virtuozitate pură. Am încheiat cu "Variaţiuni pe o temă de Corelli" pe care eu le văd ca fiind multe piese care pot exprima multe stări sufleteşti. Deşi Rachmaninov nu le cânta cu plăcere eu le cânt cu foarte mare plăcere… e chiar o poveste cu el în care spunea că a început să le interpreteze şi pe măsură ce cânta dacă auzea că cineva tuşea în public nu mai cânta variaţiunea care urma, dar pentru literatura pianistică eu zic că e una dintre cele mai importante piese.»

Dragoş Dimitriu este un pianist pasionat care ne-a purtat cu virtuozitate, sensibilitate şi o atentă creionare stilistică de la Beethoven la Rachmaninov, concluzionând la insistenţele publicului cu o sonată de Scarlatti.