Arhivă : Cronici Înapoi

O personalitate aparte și o tehnică deosebită în a cânta la vioară

Publicat: marți, 8 Octombrie 2013 , ora 15.06

Violonistul român, Răzvan Stoica, a câștigat luni, 7 octombrie 2013, Concursul "New Talent", prestigioasă competiție pentru tinerii interpreți, derulată sub auspiciile Uniunii Europene de Radio. Este pentru prima dată când România câștigă această competiție. Propus în concurs de postul Radio România Muzical, Stoica a ridicat pur și simplu în picioare sala Filarmonicii din Bratislava cu interpretarea Concertului pentru vioară și orchestră în Re major de Piotr Ilici Ceaikovski. Relatează corespondenta noastră în capitala slovacă, Anca Dragu:


Răzvan Stoica: "Sunt foarte bucuros pentru acest premiu pe care l-am câștigat în această seară. Sunt foarte bucuros că am avut o prestație foarte bună cu orchestra Radio a Slovaciei. Este premiul numărul 31 în momentul acesta pentru mine și sunt foarte bucuros să-l obțin anul acesta. Am mai obținut încă o dată premiul Salzburg Strad în ianuarie și acesta este al doilea pe anul acesta. Sunt foarte bucuros. Va fi cred că și ultimul, din cariera de concursuri."


Pierre Yves Tribaulet membru în juriul concursului din partea Uniunii Europene de Radio explică ce a avut violonistul român în plus față de ceilalți doi finaliști din acest an ai competiției, soprana maghiară Emoke Barath și trompetistul suedez, Filip Draglund:

"Are o personalitate aparte și o tehnică deosebită în a cânta la vioară. Timp de 15 ani am fost director de festivaluri și competiții și am ascultat un milion de violoniști. Credeți-mă, Răzvan Stoica este un artist deosebit."


Absolvent al Liceului de Muzica George Enescu din București și al Conservatorului Regal din Amsterdam, Răzvan Stoica este recunoscut pentru interpretarea Capriciilor lui Paganini și a Sonatei pentru vioară și pian a lui Claude Debussy. Cât despre Concertul pentru vioară și orchestră în Re major de Piotr Ilici Ceaikovski, ales pentru finala competiției New Talent: "am să spun așa, o afinitate pentru acest concert. Este primul concert pe care l-am cântat cu orchestra când aveam 15 ani, în Italia, și sunt foarte bucuros să-l pot interpreta din nou, de data aceasta în compania orchestrei slovace."

Împreună cu sora sa, pianista Andreea Stoica, Răzvan formează Duo Stoica.


Dumneavoastră sunteți pianistă. Cum e să cântați împreună?

Andreea Stoica: Este minunat. În primul rând, pentru că ne cunoaștem foarte bine. Noi cântăm de aproximativ 20 de ani împreună și s-a creat o legătură foarte specială. Pe lângă legătura de sânge este o legătură dobândită în foarte mulți ani de experiență. Este un lucru deosebit să cântăm împreună.


Aveți o carieră de succes și în ceea ce privește discurile vândute, chiar dacă acest cuvânt disc este foarte învechit.

"Da. Cred că se completează una pe cealaltă. Cariera de solist este cariera de muzică de cameră având în vedere că noi formăm un duo mai special nu poate fi să spun așa luat ca fiind un duo clasic. Noi cântăm și solistic împreună, adică ne acompaniem unul pe celălalt, dar și muzică de cameră. Practic, concertele cu orchestra și Duo Stoica se completează unul pe celălalt."

…a spus violonistul român Răzvan Stoica, proaspătul câștigător al Concursului New Talent, prestigioasă competiție pentru tinerii interpreți, derulată sub auspiciile Uniunii Europene de Radio.