Serile camerale din cadrul Festivalului de la Sinaia au readus pe scenă artişti consacraţi, îndrăgiţi de public sau tineri deosebit de promiţători, extrem de atractivă fiind ideea muzicii "în familie", devenită tradiţională nu doar în ambianţa Cazinoului, ci şi la Ateneu, unde aceiaşi cuceritori interpreţi au dorit să o ofere şi melomanilor bucureşteni. Astfel, maestrul Valentin Gheorghiu a urcat din nou pe podium, reluând în parte programul prezentat anterior în stagiunea "Lanto Comunication", amplificat şi diversificat de această dată, spre încântarea celor care umpleau sala. În Trio nr. 4 op. 11 de Beethoven a cântat acum alături de violonista Simina Croitoru şi de violoncelistul Ştefan Cazacu, relaţionându-se impecabil, etalând şi eleganţa frazării, căldura sunetului şi strălucirea tehnică deopotrivă în secvenţele de ansamblu şi în cele solistice. Apoi pianistul a dorit să-l aducă în prim plan pe tânărul "coleg de claviatură" Mihai Ritivoiu, propunând şi o pagină mozartiană abordată la patru mâini, pentru ca apoi acesta să convingă, în Poloneza fantezie op. 61 şi Vals op. 42 de Chopin (întâmplător sau nu, ambele în la bemol major), că este un interpret format, cu aplomb, fluenţă, tehnică performantă şi mai ales cu o expresivitate perfect adecvată celebrelor opusuri, progresul său fiind evident comparativ cu evoluţiile sale anterioare. Am reascultat apoi Rapsodia I de Enescu, în aranjamentul semnat de Valentin Gheorghiu, care a cântat, la patru mâini, cu soţia sa, Roxana Gheorghiu, completându-se firesc şi cu un tuşeu foarte asemănător, "trădând" îndelungata loc experienţă în astfel de colaborări, revelând culorile şi ritmurile atât de cunoscute din versiunile orchestrale, acum parcă "mai altfel". Superbă a fost Sonatina de Dvorak, în care violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Valentin Gheorghiu au încântat prin frumuseţea liniilor pline de poezie, visare, izbucniri strălucitoare sau pagini irizate de o fineţe aparte, poate evocatoare, cu sugestii folclorice de efect, totul cu un rafinament de mare sensibilitate. Sub semnul reveriei şi al cantilenei, cu lirism şi introspecţie, s-a aflat şi Apres un reve de Faure, impresionantă miniatură tălmăcită de violoncelistul Marin Cazacu şi acelaşi Valentin Gheorghiu, cu o măiestrie şi o simplitate pe care doar adevăraţii artişti le pot investi şi cu… suflet. Dar şi Trio elegiac de Rachmaninov a prelungit reveria, Valentin Gheorghiu, de o vitalitate şi o bucurie a cântului uimitoare şi constante de o viaţă, regăsindu-se cu Gabriel Croitoru şi Marin Cazacu, nu doar buni prieteni, ci în primul rând recunoscuţi artişti care ştiu să investească fiecare lucrare cu o trăire profundă şi… adevărată, excelând din nou în cantilene şi învolburări romantice, pierdute spre final în sonuri grave, abia sugerate.

Aplauzele entuziaste şi prelungi au determinat un bis-surpriză, în Romanţa de (acelaşi) Rachmaninov, compusă pentru pian la 6 mâini, dar aranjată de V. Gheorghiu, evoluând toţi instrumentiştii din acea seară, maestrul cântând la pian alături de soţia sa şi de Mihai Ritivoiu, violonistul Gabriel Croitoru împreună cu fiica sa, Simina, iar violoncelistul Marin Cazacu alături de fiul său, Ştefan, rezultatul fiind, evident, cuceritor, spre încântarea noastră şi regretul că… s-a încheiat.

Şi în seara următoare Cazinoul a fost asaltat de melomani, nerăbdători să reasculte Orchestra "Romanian Sinfonietta", ca de obicei sub bagheta lui Horia Andreescu, ansamblul, în parte reînoit, alcătuit din instrumentişti între 14-25 de ani, fiind de-a dreptul impresionant, parcă mai bun de la un an la altul, cu o sonoritate densă, omogenă, suplă, răspunzând cerinţelor dirijorale cu o precizie şi o fluenţă incredibilă, deşi mulţi cântă acum pentru prima oară într-o orchestră. Uvertura operei Bărbierul din Sevilla de Rossini a uimit prin filigranul desenului în care fiecare temă, fiecare accent s-a reliefat cu o savoare pe care rar o ascultăm în variantele orchestrelor redutabile, perfect în stil, cu acumulări gradate cu fineţe, totul spumos şi cu o exactitate incredibilă (trecând peste micile stângăcii ale suflătorilor), chiar dacă tempo-ul imprimat a fost extrem de alert. Dar şi în Concertul op. 64 de Mendelssohn nivelul a rămas la cote demne de performanţele internaţionale, acompaniind cu rigoare şi delicateţe demersul solistic al violonistei Ioan-Cristina Goicea, o adevărată revelaţie (după surpriza recitalului), pentru că tehnica virtuoză este de această dată împlinită de o expresivitate şi sensibilitate ce dovedeşte implicarea afectivă a tinerei care s-a maturizat şi mai ales a învăţat să transmit stări, trăiri, să pătrundă şi să creeze atmosfera cuprinsă în partitură, coordonându-se impecabil cu colegii săi din orchestră, fără urmă de ezitare sau de nesiguranţă, totul cu o cursivitate şi o strălucire permanent susţinute. Iar faptul că, în doar câteva zile de repetiţii intense, maestrul Horia Andreescu a ştiut să îi înveţe şi să le explice "secretele" unei asemenea evoluţii s-a vădit deoporivă în Simfonia nr. 8 de Beethoven, cu o construcţie perfect echilibrată, în care dialogurile între partizi, trecerea temelor de la un grup de instrumente la altul s-a realizat ca o caligrafie de mare fineţe, totul derulându-se cu o cursivitate şi o ardenţă permanent menţinute la cota maximă, concentrarea, capacitatea de a înţelege sensurile partiturii, bucuria şi emoţia intensă a tuturor celor aflaţi pe scenă conducând, firesc, la miracolul unei orchestre excepţionale, formată, din prima clipă, de un maestru care a convins că poate fi şi un pedagog ideal chiar şi lucrând cu adolescenţi, îmbinând seriozitatea cu umorul şi, mai ales, cu ştiinţa de a face muzică cu pasiune şi dăruire.

A doua zi, la Buşteni, un alt ansamblu unanim apreciat în ţară şi chiar peste hotare - Orchestra Română de Tineret - a încântat şi entuziasmat o sală arhiplină, într-un program nou şi ofertant, ca de obicei cu Cristian Mandeal la pupitru, abordând Frenesia 2 de Dan Dediu, lucrare complexă, cu ritmuri percutante, suprafeţe abia sugerate, izbucnind apoi într-un vârtej ameţitor, cu trimiteri la dansul folcloric românesc, redată absolut cuceritor, semn că instrumentiştii au capacitatea să rezolve excelent şi astfel de piese contemporane. A urmat însă celebrul Dublu concert de Brahms, sobru şi romantic totodată, beneficiind de colaborarea cu solişti de cotă - violonistul Liviu Prunaru şi violoncelistul Marin Cazacu -, aducând şi solo-uri generoase şi dialoguri vibrante, orchestra construind, de asemenea, sonuri masive sau sensibile, contraste bine susţinute într-un demers artistic unitar, păstrat permanent pe coordonatele ce caracterizează creaţia brahmsiană, interiorizată, uneori gravă, dar cu o expresivitate ce trădează căldura sa interioară. Dar după pauză, ORT şi maestrul Mandeal al prezentat pagini de Ravel, inspirate din sonurile iberice -Rapsodia spaniolă, Pavană pentru o infantă defunctă, Alborada del grazioso, Bolero -, ţesute cu o fineţe abia sugerată, alternând cu izbucniri spectaculoase ce pun în valoare strălucirea inconfundabilă a ansamblului, cu solo-uri impecabile şi treceri maleabile de la un segment la altul, gestica atipică a dirijorului sugerând stări, senzualitatea încărcată şi temperamentală a dansurilor care se insinuează şi acumulează tensiuni paroxistice, reliefate cu o incredibilă măiestrie şi (din nou) implicare de către toţi cei 100 de tineri instrumentişti, al căror entuziasm se îmbină cu profesionalismul, aşa cum nu prea auzim la orchestrele cu pretenţii. Un program divers, amplu, într-un registru stilistic-expresiv "mai altfel" faţă de repertoriul abordat până acum de ORT, dar se pare că toţi se simt bine în orice înseamnă mare muzică, urmându-l pe Cristian Mandeal cu o rigoare şi o supleţe greu de imaginat, iar maestrul s-a lăsat, la rândul său, captivat de frumuseţea unor bijuterii care, cu siguranţă, îi sunt apropiate ca structură şi vibraţie interioară.

Bucuria şi entuziasmul generat (şi general) se vor regăsi, cu certitudine, şi în această seară, când programul va fi reluat la Cazino Sinaia. Şi chiar merită din plin!...

Iar în paralel, la Ateneul bucureştean, Orchestra "Romanian Sinfonietta" reeditează succesul în creaţiile de Rossini, Mendelssohn şi Beethoven, sub bagheta lui Horia Andreescu, pentru că, de această dată, cele două festivaluri au multe puncte comune, implicându-se şi dăruitul Marin Cazacu prin a sa Fundaţie şi Lanto Comunication prin susţinerea financiară atât de necesară pentru ca astfel de proiecte să poată prinde viaţă.. Şi, în ciuda nnumeroaselor dificultăţi şi piedici… reuşesc!