Arhivă : Cronici Înapoi

Un proiect de anvergură - 'Oratorium' la Brașov în 26 iulie 2013

Publicat: luni, 29 Iulie 2013 , ora 15.19
Timp de zece zile, la Cluj s-a desfășurat o nouă ediție a proiectului "Oratorium", organizat de Fundația "Jubilate" din Oradea, care, după Creațiunea de Haydn (în 2009, oratoriu prezentat la Cluj, Timișoara, București) și lucrările de Bach (incluzând și Magnificat) oferite și în țară și din nou la București (la sala Radio), a ales acum monumentalul Requiem german de Brahms, "ridicat" în doar o săptămână, în repetiții "duble", cei peste 150 de tineri sosiți din toate colțurile țării lucrând alături de experimentați "docenți" care cântă, de ani buni, în orchestre de cotă din lume. În ciuda oboselii și a efortului solicitat și de pregătirea, în paralel, a unor recitaluri, toți cei implicați și-au păstrat entuziasmul, ba chiar pasiunea cu care încercau - și chiar reușeau - să rezolve multiplele probleme tehnice și mai ales expresive, tinerii învățând cum să se omogenizeze, să se asculte în ansamblu, să dea relief sensurilor cuprinse în partitură.

Cu americanul Delta David Gier la pupitru, lucrarea a fost prezentată la Biserica Neagră din Brașov, la biserica reformată "cu două turnuri" din Cluj și la biserica romano-catolică din Oradea, un public extrem de numeros urmărind-o cu încântare, captivat și de frumusețea muzicii foarte bine interpretate și de profunzimea invocărilor sau a gândurilor și introspecției regăsite în textul care, cântat în germană, era simultan tradus, în română și maghiară, pe două panouri, tocmai pentru a fi înțeles cât mai bine. Și trebuie să spun că am fost, la rândul meu, cucerită de maniera în care s-a realizat construcția logică și densă, cu planuri sonore contrastante, cu momente de izbucnire, cu accente terifiante, alternând cu cele de reculegere adâncă, profund umană, într-o manieră apropiată versiunilor unor ansambluri experimentate. A impresionat din nou și simplitatea elevată a rugii încărcate de sensuri, redată de soprana Georgeta Stoleriu, maestră recunoscută a genului, iar baritonul american Will Hughes, foarte tânăr dar cu un glas calitativ (aproape tenoral) și bine condus, a avut în intervențiile sale incisivitatea cerută de text, rămânând însă în atmosfera generală, cei doi soliști integrându-se în demersul artistic al cărui efect și impact s-a amplificat în ambianța sobră a lăcașelor de rugă.

Iar faptul că și organizatorii și profesorii au cântat împreună cu studenții (încă pe băncile școlii sau absolvenți), în cor sau în orchestră, a contat enorm, relațiile extrem de agreabile create între participanți determinând o reală colaborare, cu rezultate deosebite, având astfel și bucuria reușitei și satisfacția că au oferit spectatorilor o creație de anvergură, interpretată… așa cum trebuie, parte dintre ascultători descoperind poate pentru prima oară ce înseamnă marea muzică, ceea ce, sper, îi va determina să intre apoi și în sala de concert.


Anca Florea