ACUM:
10.00
Arpeggio
3 ore cu și despre Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, CD Review.
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Început de 'Vară Magică' la Ateneul Român

Bookmark and Share
Publicat: joi, 11 Iulie 2013 , ora 10.37
Aseară a avut loc primul concert al celei de-a doua ediții a festivalului "Vară Magică" susținut la Ateneul Român. Mai multe detalii despre eveniment aflăm de la Lucian Haralambie:

- Recunosc că am așteptat cu mare nerăbdare "Vara Magică".

- Este primul concert. Este un debut de mare ținută.

Cu o sală plină, semn că un astfel de festival este mai mult decât binevenit în această perioadă, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" a deschis cea de-a doua ediție de "Vară Magică". Sub bagheta lui Horia Andreescu, ansamblul a interpretat în prima parte, fragmente din suita de balet "Lacul lebedelor" de Ceaikovski și Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Rahmaninov, care l-a avut în postură solistică pe tânărul Andrei Licareț.

- Andrei continuă să aibe o evoluție fantastică. Mi se pare din ce în ce mai bun și un pianist din ce în ce mai complet.

Partea a doua a fost alcătuită din selecțiuni ale suitei Arleziana, lucrare a lui Bizet și Capriciul italian, semnat Ceaikovski. Aplauze necontenite, un bis surprinzător. "West Side Story"-Mambo de Leonard Bernestein, potrivit unui astfel de festival. În concluzie, o primă seară de "Vară Magică" reușită.

- A fost un concert de excepție. Maestrul Horia Andreescu, întotdeauna ne oferă cele mai frumoase programe și extrem de reușit. Am ascultat un Rahmaninov interesant, cu tânărul Andrei Licareț, pe care îl felicit, iar partea a doua, exuberantă, așa cum maestrul Horia Andreescu știe s-o facă întotdeauna. Ceaikovski și Bizet a încheiat o seară minunată de vară.

- Foarte bine dirijat, o încântare, iar Andrei Licareț, un tânăr în afirmare.

- Andrei Licareț - o interpretare foarte interesantă a concertului Rahmaninov. Niște momente foarte bune în partea a treia, realizate foarte bine atât din punct de vedere tehnic, cât și interpretativ. A avut suflu și a condus într-adevăr. Are multă sensibilitate și asta se vede. Astăzi s-a văzut o sincronizare perfectă între baghetă și orchestră, foarte bine filat, foarte bine construit totul și condus.


Lucian Haralambie