Dacă aş începe prin a spune că Anna Netrebko este cea mai bună soprană la ora actuală, aş spune o banalitate. Toată lumea ştie asta. Dar eu simt nevoia să o repet, pentru că nu contenesc să mă minunez de talentul ei uriaş, de vocea ei fantastică, de expresivitatea de care dă dovadă de fiecare dată şi de versatilitatea ei. De toate acestea mi-am dat seama încă o dată urmărind miercuri, 19 iunie 2013, transmisiunea directă a concertului pe care diva l-a susţinut în Piaţa Roşie din Moscova alături de la fel de celebrul Dmitri Hvorostovsky. Cei doi au evoluat alături de Orchestra Simfonică Academică de Stat "Evgheni Svetlanov" dirijată de Constantin Orbelian şi alături de ansamblul "Maeştrii cântului Coral".

Din păcate nu vă vorbesc de la Moscova, aşa cum recunosc că mi-aş fi dorit, dar din fericire, atât eu, cât şi mulţi alţi melomani bucureşteni ne-am putut bucura de spectacol graţie Cinematografului "The Light" care a inclus această transmisiune în stagiunea Cinema Stage pe care o derulează. Este extraordinar să descoperi că Bucureştiul este şi astfel conectat la actualitatea muzicală internaţională şi că distanţele se topesc, ba chiar dispar cu ocazia acestor transmisiuni. Felicitările mele cele mai sincere iniţiativei The Light Cinema!

Revenind la concert, l-am trăit cu emoţia cea mai puternică posibil. Programul serii a constat în principal din arii aparţinând unor opere italiene precum "Il Trovatore", "Rigoletto", "Nabucco" de Giuseppe Verdi, "Tosca" de Giaccomo Puccini etc. Concertul a fost deschis de uvertura operei "Forţa Destinului" de Giuseppe Verdi şi de la primele acorduri m-am bucurat să descopăr că aveam dreptate să mă aştept la un spectacol extraordinar. E incredibil de greu de redat în cuvinte calitatea orchestrei... O forţă uriaşă s-a degajat încă de la primele acorduri şi restul serii avea să aducă chiar şi mai mult.

Anna Netrebko a cucerit de la prima notă. Da, ştim, este cea mai apreciată solistă de operă la ora actuală, cântă pe cele mai mari scene etc. etc. Vocea ei senzaţională, cu un timbru fantastic, impregnat de dramatism şi forţă a fost apreciat de nenumărate ori. Eu aş vrea însă să mă opresc asupra expresivităţii ei: e incredibil cum se transformă efectiv în muzică atunci când cântă. Vocea ei este ca un vulcan, pare să îmbrăţişeze întregul public, nimic nu îi stă în cale. Este cu adevărat ca o forţă a naturii căreia nu îi poţi rezista. Recunosc că nu mi-a fost adesea dat să văd o asemenea dezlănţuire întru muzică, nu îmi venea să cred cum vocea ei se impunea în faţa unei orchestre impresionante şi a unui cor de proporţii. Şi cu toate acestea părea că doar ea se aude. Se simte cât de bine se cufundă în muzică, cât de bine o simte, este de o versatilitate pe care nu mă pot opri să o admir.

Dmitri Hvorostovsky a fost de asemenea senzaţional. Ariile interpretate au sunat excepţional şi admit că mi-aş fi dorit ca acest concert să nu se încheie, ci să rămână suspendat undeva într-un prezent continuu. Orchestra a fost de asemenea fără cusur, iar corul... Nu ştiu sincer ce superlativ să mai inventez pentru a-i descrie evoluţia. Cred că a fost cel mai "limpede" cor pe care l-am ascultat vreodată. Totul s-a auzit perfect, cred că şi datorită unei dicţii excepţionale. Niciun sunet nu a fost lăsat la voia întâmplării, totul a fost inteligibil, nicio notă greşită, sincronizare perfectă... Am rămas fără cuvinte.

Iar finalul a venit doar să încununeze tot restul spectacolului: am ascultat duetul Oneghin - Tatiana din opera "Evgheni Oneghin" de Ceaikovski. Trăirea pe care au transmis-o cei doi a atins cote incredibile; efectiv emanau un magnetism muzical căruia îţi era imposibil să rezişti. Gogol descria Rusia ca pe o troikă pe care nimeni nu o poate opri. Acesta a fost sentimentul meu exact ascultându-i pe cei doi artişti: totul părea dezlănţuit într-un zbor ameţitor, sălbatic în care eram cu toţii antrenaţi: solişti, cor, orchestră, 7.500 de moscoviţi prezenţi în Piaţa Roşie şi alte mii de persoane din toată lumea care au urmărit transmisiunea directă a spectacolului. A fost cu adevărat punctul culminant al serii, urmat de câteva momente la fel de intense: cele trei bisuri: aria Silviei din opereta cu acelaşi nume de Emmerich Kalman, cântată de Anna în rusă, şi două clasice cântece ale sufletului rusesc: "Ochii negri" (cântată de Hvorostovsky) şi "Seri la Moscova" cântată în duet pe care moscoviţii din Piaţa Roşie au fredonat-o odată cu cei doi artişti.

Trebuie să menţionez că Anna Netrebko pregăteşte publicului noi surprize, iar Radio România Muzical e pregătit să le aducă în atenţia ascultătorilor săi. În luna august soprana va lansa discul "Anna Netrebko - Verdi" pe care Radio România Muzical îl va difuza la numai câteva zile după lansare, mai precis în 12 august. Acest album se înscrie în proiectul "Votează discul de muzică clasică al anului 2013" derulat de Radio România Muzical.

A fost cu adevărat o seară splendidă care s-a terminat la 12.00 noaptea fix, ceea ce m-a făcut preţ de un moment să mă întreb dacă totul nu fusese decât un basm terminat la fatidicul miez al nopţii sau totul fusese aievea.