Arhivă : Cronici Înapoi

Stagiunea de marți seara - 21 mai 2013

Publicat: miercuri, 22 Mai 2013 , ora 13.27

Preludiul în mi minor pentru lăută a fost primul opus dintr-un program integral Bach prezentat de chitaristul Mihai Cojocaru pe scena Sălii Mici a Ateneului Român. Tânărul muzician a continuat în 21 mai seria de concerte camerale propusă de Filarmonica "George Enescu", în fiecare seară de marți. Maturitate și o gândire muzicală bine conturată a demonstrat Mihai Cojocaru care a ales din creația lui Johann Sebastian Bach piese dedicate lăutei, alegere despre care chitaristul a precizat:

"Mie în liceu mi se spunea Bach, drept poreclă, deci iată că și după mulți ani după ce am terminat școala… se vede că am idei puține și fixe. A fost un program integral Bach… deși Bach este mai mult sau mai puțin părintele nostru al tuturor muzicienilor, am avut un program mai degrabă inedit pentru publicul larg întrucât a fost vorba de suite, opere în general pentru lăută, instrument mai mult sau mai puțin pierdut în negura timpurilor, dar pentru care Bach a scris niște lucrări minunate ca și cele mult mai cântate și mai cunoscute pentru vioară sau clavecin."

Șansa de a studia la Weimer - oraș german strâns legat de numele lui Johann Sebastian Bach, i-a favorizat chitaristului Mihai Cojocaru prilejul de a-și contura o viziune proprie asupra interpretării muzicii maestrului în care predomină tradiția și inovația. Mihai Cojocaru a îmbinat cu rigurozitate dar și cu pasiune pasajele contrapunctice cu liniile melodice expressive, creând senzația cu substitutul lăutei - instrumentul pentru care au fost scrise piesele prezentate - ar putea fi chitara.

"Chitara înlocuiește lăuta zic eu cu succes având în vedere că secolul în care trăim cere mai multă dinamică, mai multă forță, mai multă culoare, ceea ce chitara oferă din plin. Chitara fără amplificare nu se prea poate impune într-o sală mare așa încât spațiul acesta este perfect adecvat. Aici m-am simțit ca acasă, e o atmosferă intimă, plăcută, sala fiind mică, evident ai și mulți prieteni…"

Mihai Cojocaru a avut parte de un public care a răsplătit cu căldură interpretarea sa, tânărul chitarist demonstrând expresivitate, o bună agilitate în pasajele de virtuozitate și stăpânire a tehnicii contrapunctice. Prin evoluția sa chitaristul Mihai Cojocaru a înscris încă o seară de muzică barocă cu care ne întâlnim destul de rar în sălile de concerte.

Jeanine Costache