În Vinerea Patimilor, pe 3 mai, Seratele muzicale organizate în Biserica Luterană sub egida Asociaţiei Culturale "Lanto Arte" au propus întâlnirea publicului cu una dintre cele mai dramatice partituri semnate de Wolfgang Amadeus Mozart. Recviemul în re minor i-a reunit, sub bagheta dirijorului clujean József Horváth, pe membrii Corului Naţional de Cameră "Madrigal" şi ai Orchestrei "Lanto Arte", alături de patru solişti: soprana Dragana Radakovic, mezzo-soprana Andreea Iftimescu, tenorul Mihai Lazăr şi baritonul Ştefan Ignat.

Impresia pe care Mozart a mărturisit-o în timp ce compunea Recviemul în re minor - aceea că "îşi scrie propriul recviem" - s-a adeverit înainte ca muzicianul să-şi încheie opusul. Sussmeyer, discipolul compozitorului, a fost cel care a pus bara dublă Recviemului, urmărind schiţele autorului. În seara de 3 mai, publicul bucureştean a putut asculta pentru prima oară celebra lucrare mozartiană într-o versiune inedită, completată de Robert D. Levin - pianist, compozitor şi muzicolog american. Ce modificări aduce pe plan muzical noua variantă a partiturii, ne-a dezvăluit dirijorul serii muzicale, József Horváth: «Diferenţa fundamentală constă în eliminarea intervenţiilor lui Sussmeyer din această lucrare şi adăugarea unor sugestii noi: a fugii Amen după Lacrimosa, dezvoltarea celorlalte fugi după Sanctus şi, desigur, există modificări şi în orchestraţia lucrării. Levin este de părere că Sussmeyer nu a cunoscut perfect stilul lui Mozart şi îşi propune să refacă această lucrare în spiritul ultimelor misse ale lui Mozart, create în aceeaşi perioadă ca şi Recviemul.»

Cum a fost gândită noua versiune a lucrării, din punct de vedere interpretativ?

József Horváth: Am urmărit cu atenţie detaliile partiturii şi am încercat să ne adaptăm condiţiilor acustice ale Bisericii Luterane, reverberaţiilor puternice; desigur, este greu să cânţi într-un asemenea context, dar sper că interpretarea noastră a plăcut publicului.

Deşi muzicienii aflaţi pe scenă au avut o misiune grea - aceea de a se adapta unor condiţii acustice diferite de cele ale unei săli de concert, dar şi unor tempo-uri alerte, menite să sporească dramatismul lucrării - eforturile acestora nu au rămas nerăsplătite de aplauzele publicului, care a receptat profunzimea stărilor sufleteşti transpuse în muzica Recviemului. O muzică în care frumuseţea câştigă lupta cu suferinţa.