Concertgebouw este cea mai vestită sală de concert din Olanda, recunoscută şi căutată mai ales pentru acustica sa cu totul specială. A fost inaugurată la 11 aprilie 1888 - ca şi Ateneul Român, inaugurat în februarie acelaşi an - şi tot în 1888 se înfiinţează Orchestra Regală Concertgebouw - să ne reamintim că Filarmonica bucureşteană este mai… «bătrână» cu 20 de ani decât prima şi cea mai importantă orchestră simfonică olandeză! Cei 125 de ani de activitate sunt sărbătoriţi aşa cum se cuvine, întreaga stagiune 2013-2014 fiind pusă sub semnul acestei aniversări.

Am ascultat în celebra sală de la Concertgebouw (23 martie 2013) nu orchestra simfonică mare, ci ansamblul cameral Amsterdam Sinfonietta, alcătuit din 22 de instrumentişti de excepţie conduşi din anul 2003 de violonista Candida Thompson. În concertul pe care îl comentez, muzicienii olandezi l-au avut alături ca dirijor şi solist pe violonistul englez Anthony Marwood. Fost director artistic al Orchestrei Irlandeze de Cameră, muzicianul colaborează acum cu Orchestra Australiană de Cameră şi Ansamblul Academy St.Martin in the Fields. Programul pregătit cu orchestra Amsterdam Sinfonietta a cuprins Elgar, Serenada op. 20 şi Britten, Variaţiunile pe o temă de Frank Bridge. Excepţională sonoritatea căutată şi găsită de dirijor şi muzicienii pe care îi conduce, de la visarea Serenadei la alternanţa de fragmente lirice cu fragmente de mare virtuozitate de ansamblu cameral din Variaţiuni. Între lucrările pentru orchestră au fost introduse două concerte mozartiene. Concertul pentru violoncel este de fapt o transcripţie după Concertul pentru flaut KV 314. Existau deja variante semnate de instrumentişti celebrii ca Janos Starker şi Sol Gabetta, dar tânăra şi talentata violoncelistă olandeză Quirine Viersen a prezentat o versiune nouă. Sincer, teoretic i-am apreciat cu deosebită plăcere sunetul şi virtuozitatea dar nu găsesc că această transcripţie în care violoncelul nu poate în niciun caz suplini strălucirea şi timbrul în registre înalte ale flautului ar fi de vreun real folos muzicii mozartiene. A urmat Concertul nr. 2 în re major pentru vioară şi orchestră de Mozart KV 211 cu Anthony Marwood în dublă calitate de solist şi dirijor. Impecabilă din punct de vedere tehnic, interpretarea sa rămâne totuşi în afara a ceea ce se încearcă a se defini drept autentic, colorat, sensibil şi profund univers cu adevărat mozartian. Colaborarea cu orchestra a fost excepţională şi recomand tuturor celor care vizitează Amsterdamul să profite de eventualele ocazii şi să asculte ansamblul cameral Amsterdam Sinfonietta.