Cea mai recentă premieră (23 februarie 2013) de pe scena Teatro Real din Madrid este opera Cosi fan tutte de Mozart în direcţia de scenă a regizorului german de film Michael Haneke, câştigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, pelicula Amour, o zi mai târziu, 24 februarie la marea festivitate din Los Angeles. De remarcat că filmul a fost nominalizat la cinci categorii de premii: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă, cel mai bun scenariu, cel mai bun film străin. Cu o lună în urmă Amour în care joacă doi mari artişti francezi Jean-Louis Trintignant şi Emmanuelle Riva, a câştigat premiul The Golden Globe pentru cel mai bun film străin.

Acest Cosi fan tutte este cea de a doua întâlnire a lui Michael Haneke cu o partitură de teatru liric după un Don Giovanni de răsunător succes la Paris în 2007 - acţiunea era adusă în zilele noastre şi se desfăşura într-un modern complex de birouri din districtul La Defense din Paris. La o întâlnire cu presa, maestrul de 69 de ani a afirmat că după colaborarea cu teatrul madrilen nu se va mai întoarce la operă dorind să se dedice cu totul cinematografiei.

În viziunea lui Michael Haneke în spectacolul mozartian de la Madrid programat în timpul direcţiunii lui Gerard Mortier, în aceleaşi scene apar personaje îmbrăcate în costume de epocă alături de altele ce poartă haine contemporane şi vorbesc la telefoane mobile. Convingerea artistului este că încercarea de a reproduce pe scenă o aşa zisă realitate istorică este sortită dintru început eşecului. "Nu ştim exact cum arăta un spectacol liric în secolul XVIII. Nu avem informaţii concrete decât din ultimii 70, 80 de ani. Trebuie să ne asumăm sarcina de a aduce partiturile în prezent." - mărturisea Haneke într-un interviu.

Pentru acest Cosi Teatro Real din Madrid a alcătuit o distribuţie internaţională selectată în urma a zeci de audiţii: baritonul englez William Shimell/ Don Alfonso, soprana germană Anett Fritsh/ Dorabella, mezzosoprana italiană Paola Gardina/ Fiordiligi, soprana suedeză Kerstin Avemo/ Despina, germanul bas-bariton Andreas Wolf/ Guglielmo şi tenorul argentinian Joan Francisco Gatell /Ferrando. Direcţia muzicală îi aparţine muzicianului născut în Franţa, Sylvain Cambreling.

"Cu Mozart eşti condamnat la insucces - declara Michael Haneke într-o conferinţă de presă. Se pare că această partitură mozartiană ridică cele mai grele probleme de punere în scenă. Are cel mai prost libret dar cea mai minunată muzică!" Şi totuşi, Michael Haneke se gândeşte de mulţi ani la acest proiect şi iniţial, un Cosi în regia lui trebuia să fie montat pe scena de la New York City Opera, dar colapsul financiar al instituţiei a făcut imposibilă realizarea spectacolului.

Mizanscena de la Madrid este imaginată de Christoph Kanter, vechi colaborator al regizorului în numeroase filme, iar costumele sunt semnate de Moidele Bickel, care a lucrat cu Haneke pentru filmul The White Ribbon nominalizat şi el la premiul Oscar în 2009.

Spectacolul este o coproducţie între Teatro Real din Madrid şi teatrul La Monnaie/De Munt din Brussels. Pană în 17 martie sunt programate zece reprezentaţii.

În articolul său…

… "Opern-Weltpremiere von Così fan tutte in Madrid. Haneke zwischen wahrer und zerbrechlicher Liebe" (Hanecke între adevărata şi firava dragoste) publicat în Wiener Zeitung din 25 februarie a.c. Manuel Meyer notează:

«Arareori o premieră pe scena de la Teatro Real din Madrid a fost aşteptată cu atâta nerăbdare... Au contribuit la aceasta faptul că era o premieră absolută pe această scenă şi regia care era semnată de un celebru regizor german de film nominalizat de cinci ori la premiile Oscar din acest an pentru filmul său Amour. Pe piaţa neagră, biletele la premieră s-au vândut cu preţuri record. Când uşile s-au închis, zeci de doritori mai sperau încă să obţină un loc. …()…La final, aplauze îndelungi şi strigăte de bravo. Regizorul care iubeşte atât de mult muzica lui Mozart a rămas credincios manierei de lucru care l-a impus în lumea filmului - şi chiar şi în cea a teatrului liric dacă ne gândim la Don Giovanni de la Paris: ca şi în filme, personajele capătă înţelesuri neaşteptate datorită unui bogat limbaj nonverbal care spune enorm pentru cei care vor să înţeleagă. De exemplu felul în care Don Alfonso manipulează sentimentele celor doi tineri ofiţeri Ferrando şi Guglielmo pe care, concret, îi priveşte ca pe nişte marionete aflate cu totul în puterea lui, a păpuşarului care le dă viaţă şi rost trăgându-le de sfori. "Povestea este extrem de importantă prin faptul că poate fi transpusă în zilele noastre şi este deosebit de interesant să vedem ce ne poate ea spune astăzi" explică Haneke. Se pare că mesajul său vrea să arate contemporanilor cât de delicată, sălbatecă, fragilă, laşă poate fi dragostea dintre doi tineri, acum ca şi în orice altă epocă istorică.(…) Scena este în întregime albă. Ea înfăţişează o vilă din secolul XVIII mobilată cu canapele largi, un şemineu şi un bar cu pereţi-oglindă. Unele personaje sunt îmbrăcate în costume de epocă, altele în haine moderne. Despina foloseşte un iPod, iar Don Alfonso fumează aşezat pe un scaun înalt de bar în timp ce urmăreşte cearta celor două surori. În fiecare moment, regizorul a căutat să surprindă, să uimească publicul. Fiordiligi poartă o provocatoare rochie de un roşu aprins în timp ce Dorabella, cu o tunsoare scurtă modernă este îmbrăcată într-un costum negru cu pantaloni. Finalul operei în viziunera realistului Haneke nu este unul fericit.»

În Le Figaro din 25 februarie a.c…

…Christian Merlin informează şi el despre Le triomphe du Cosi fan tutte de Michael Haneke:

«Jucându-se cu lumina, amestecând estetica secolului XVIII cu costume şi accesorii contemporane Michael Hanecke a creat pentru partitura mozartiană adevărate tablouri pe scenă. Maestrul conduce publicul pe un spaţiu cuprins între penumbra nopţii în scenele de manipulare şi o lumină diurnă strălucitoare pentru momentele fericite trăite de cele două perechi de îndrăgostiţi. Convins că operele lui Mozart condamnă regizorul la un eşec absolut Michael Haneke a aşteptat cu emoţie şi îndoială premiera de la Teatro Real. În viziunera sa, pe scenă se întâlnesc şi se amestecă două epoci aşa cum în scena recepţiei se amestecă oaspeţii purtând costume de epocă secol XVIII cu cei îmbrăcaţi în haine contemporane şi care vorbesc dezinvolt la telefoane mobile.(…) Regizorul şi cineastul evidenţiază caracterul tragic al lucrării mozartiene considerată mult timp doar o farsă frivolă. A fost un adevărat triumf acest Cosi ce aparţine cert regizorului Michael Haneke. Acesta a reuşit printr-o muncă migăloasă, de detaliu să debaraseze libretul de orice convenienţă ce ar fi putut altera impresia sa, mesajul său referitor la dragoste şi fidelitate. Căci Cosi nu este o comedie iar Haneke reuşeşte să evidenţieze acest lucru cu o claritate rară; claritatea vizează şi decorul care reprezintă un minunat palat de secol XVIII cu arcade şi scări monumentale, dar cu un interior transformat în viziune contemporană în manieră burgheză de nouveau riches, în care se mişcă personaje cu peruci sau tunsori moderne. Aici ni se spune o poveste tragică. Despina nu mai este subretă, ci femeia lui Don Alfonso şi astfel urmărim întâmplările a trei şi nu numai a două cupluri. Despina devine personajul central, căci tot ceea ce Dorabella şi Fiordiligi trăiesc acum, ea a trăit deja şi eşecul a înrăit-o, a supărat-o atât de mult încât… refuză să cânte. În versiunea madrilenă rolul Despinei este magistral interpretat de soprana suedeză Kerstin Avemo care uzează puternic pe scenă de calităţile ei actoriceşti, amestecând imaginea unui clovn trist cu cea a unui Pierrot lunaire. (…) Rămânem rezervaţi în ce priveşte dirijorul Sylvain Cambreling care preia mult din gravitatea viziunii regizorale, dar o face cu o lipsă de flexibilitate pe care instrumentiştii din Orchestra simfonică din Madrid nu fac nimic pentru a o îndulci - un moment delicat pentru clavecinistul care a întârziat la spectacol şi a ajuns de abia după ce primul recitativ începuse deja.»