Arhivă : Cronici Înapoi

Opera 'Cosi fan tutte' în regia lui Michael Haneke pe scena de la Teatro Real din Madrid

Publicat: joi, 28 Februarie 2013 , ora 11.37

Cea mai recentă premieră (23 februarie 2013) de pe scena Teatro Real din Madrid este opera Cosi fan tutte de Mozart în direcția de scenă a regizorului german de film Michael Haneke, câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, pelicula Amour, o zi mai târziu, 24 februarie la marea festivitate din Los Angeles. De remarcat că filmul a fost nominalizat la cinci categorii de premii: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună actriță, cel mai bun scenariu, cel mai bun film străin. Cu o lună în urmă Amour în care joacă doi mari artiști francezi Jean-Louis Trintignant și Emmanuelle Riva, a câștigat premiul The Golden Globe pentru cel mai bun film străin.

Acest Cosi fan tutte este cea de a doua întâlnire a lui Michael Haneke cu o partitură de teatru liric după un Don Giovanni de răsunător succes la Paris în 2007 - acțiunea era adusă în zilele noastre și se desfășura într-un modern complex de birouri din districtul La Defense din Paris. La o întâlnire cu presa, maestrul de 69 de ani a afirmat că după colaborarea cu teatrul madrilen nu se va mai întoarce la operă dorind să se dedice cu totul cinematografiei.

În viziunea lui Michael Haneke în spectacolul mozartian de la Madrid programat în timpul direcțiunii lui Gerard Mortier, în aceleași scene apar personaje îmbrăcate în costume de epocă alături de altele ce poartă haine contemporane și vorbesc la telefoane mobile. Convingerea artistului este că încercarea de a reproduce pe scenă o așa zisă realitate istorică este sortită dintru început eșecului. "Nu știm exact cum arăta un spectacol liric în secolul XVIII. Nu avem informații concrete decât din ultimii 70, 80 de ani. Trebuie să ne asumăm sarcina de a aduce partiturile în prezent." - mărturisea Haneke într-un interviu.

Pentru acest Cosi Teatro Real din Madrid a alcătuit o distribuție internațională selectată în urma a zeci de audiții: baritonul englez William Shimell/ Don Alfonso, soprana germană Anett Fritsh/ Dorabella, mezzosoprana italiană Paola Gardina/ Fiordiligi, soprana suedeză Kerstin Avemo/ Despina, germanul bas-bariton Andreas Wolf/ Guglielmo și tenorul argentinian Joan Francisco Gatell /Ferrando. Direcția muzicală îi aparține muzicianului născut în Franța, Sylvain Cambreling.

"Cu Mozart ești condamnat la insucces - declara Michael Haneke într-o conferință de presă. Se pare că această partitură mozartiană ridică cele mai grele probleme de punere în scenă. Are cel mai prost libret dar cea mai minunată muzică!" Și totuși, Michael Haneke se gândește de mulți ani la acest proiect și inițial, un Cosi în regia lui trebuia să fie montat pe scena de la New York City Opera, dar colapsul financiar al instituției a făcut imposibilă realizarea spectacolului.

Mizanscena de la Madrid este imaginată de Christoph Kanter, vechi colaborator al regizorului în numeroase filme, iar costumele sunt semnate de Moidele Bickel, care a lucrat cu Haneke pentru filmul The White Ribbon nominalizat și el la premiul Oscar în 2009.

Spectacolul este o coproducție între Teatro Real din Madrid și teatrul La Monnaie/De Munt din Brussels. Pană în 17 martie sunt programate zece reprezentații.


În articolul său…

… "Opern-Weltpremiere von Così fan tutte in Madrid. Haneke zwischen wahrer und zerbrechlicher Liebe" (Hanecke între adevărata și firava dragoste) publicat în Wiener Zeitung din 25 februarie a.c. Manuel Meyer notează:

«Arareori o premieră pe scena de la Teatro Real din Madrid a fost așteptată cu atâta nerăbdare... Au contribuit la aceasta faptul că era o premieră absolută pe această scenă și regia care era semnată de un celebru regizor german de film nominalizat de cinci ori la premiile Oscar din acest an pentru filmul său Amour. Pe piața neagră, biletele la premieră s-au vândut cu prețuri record. Când ușile s-au închis, zeci de doritori mai sperau încă să obțină un loc. …()…La final, aplauze îndelungi și strigăte de bravo. Regizorul care iubește atât de mult muzica lui Mozart a rămas credincios manierei de lucru care l-a impus în lumea filmului - și chiar și în cea a teatrului liric dacă ne gândim la Don Giovanni de la Paris: ca și în filme, personajele capătă înțelesuri neașteptate datorită unui bogat limbaj nonverbal care spune enorm pentru cei care vor să înțeleagă. De exemplu felul în care Don Alfonso manipulează sentimentele celor doi tineri ofițeri Ferrando și Guglielmo pe care, concret, îi privește ca pe niște marionete aflate cu totul în puterea lui, a păpușarului care le dă viață și rost trăgându-le de sfori. "Povestea este extrem de importantă prin faptul că poate fi transpusă în zilele noastre și este deosebit de interesant să vedem ce ne poate ea spune astăzi" explică Haneke. Se pare că mesajul său vrea să arate contemporanilor cât de delicată, sălbatecă, fragilă, lașă poate fi dragostea dintre doi tineri, acum ca și în orice altă epocă istorică.(…) Scena este în întregime albă. Ea înfățișează o vilă din secolul XVIII mobilată cu canapele largi, un șemineu și un bar cu pereți-oglindă. Unele personaje sunt îmbrăcate în costume de epocă, altele în haine moderne. Despina folosește un iPod, iar Don Alfonso fumează așezat pe un scaun înalt de bar în timp ce urmărește cearta celor două surori. În fiecare moment, regizorul a căutat să surprindă, să uimească publicul. Fiordiligi poartă o provocatoare rochie de un roșu aprins în timp ce Dorabella, cu o tunsoare scurtă modernă este îmbrăcată într-un costum negru cu pantaloni. Finalul operei în viziunera realistului Haneke nu este unul fericit.»


În Le Figaro din 25 februarie a.c…

…Christian Merlin informează și el despre Le triomphe du Cosi fan tutte de Michael Haneke:

«Jucându-se cu lumina, amestecând estetica secolului XVIII cu costume și accesorii contemporane Michael Hanecke a creat pentru partitura mozartiană adevărate tablouri pe scenă. Maestrul conduce publicul pe un spațiu cuprins între penumbra nopții în scenele de manipulare și o lumină diurnă strălucitoare pentru momentele fericite trăite de cele două perechi de îndrăgostiți. Convins că operele lui Mozart condamnă regizorul la un eșec absolut Michael Haneke a așteptat cu emoție și îndoială premiera de la Teatro Real. În viziunera sa, pe scenă se întâlnesc și se amestecă două epoci așa cum în scena recepției se amestecă oaspeții purtând costume de epocă secol XVIII cu cei îmbrăcați în haine contemporane și care vorbesc dezinvolt la telefoane mobile.(…) Regizorul și cineastul evidențiază caracterul tragic al lucrării mozartiene considerată mult timp doar o farsă frivolă. A fost un adevărat triumf acest Cosi ce aparține cert regizorului Michael Haneke. Acesta a reușit printr-o muncă migăloasă, de detaliu să debaraseze libretul de orice conveniență ce ar fi putut altera impresia sa, mesajul său referitor la dragoste și fidelitate. Căci Cosi nu este o comedie iar Haneke reușește să evidențieze acest lucru cu o claritate rară; claritatea vizează și decorul care reprezintă un minunat palat de secol XVIII cu arcade și scări monumentale, dar cu un interior transformat în viziune contemporană în manieră burgheză de nouveau riches, în care se mișcă personaje cu peruci sau tunsori moderne. Aici ni se spune o poveste tragică. Despina nu mai este subretă, ci femeia lui Don Alfonso și astfel urmărim întâmplările a trei și nu numai a două cupluri. Despina devine personajul central, căci tot ceea ce Dorabella și Fiordiligi trăiesc acum, ea a trăit deja și eșecul a înrăit-o, a supărat-o atât de mult încât… refuză să cânte. În versiunea madrilenă rolul Despinei este magistral interpretat de soprana suedeză Kerstin Avemo care uzează puternic pe scenă de calitățile ei actoricești, amestecând imaginea unui clovn trist cu cea a unui Pierrot lunaire. (…) Rămânem rezervați în ce privește dirijorul Sylvain Cambreling care preia mult din gravitatea viziunii regizorale, dar o face cu o lipsă de flexibilitate pe care instrumentiștii din Orchestra simfonică din Madrid nu fac nimic pentru a o îndulci - un moment delicat pentru clavecinistul care a întârziat la spectacol și a ajuns de abia după ce primul recitativ începuse deja.»

Cristina Sârbu