Povestirile lui Hoffmann de Offenbach la Gran Teatre del Liceu

Mi-am dorit mult să ajung să văd un spectacol pe scena celebrului Gran Teatre del Liceu din Barcelona. Şi am reuşit la mijloc de februarie 2013. Gran Teatre del Liceu este o clădire legendară amplasată pe cel mai popular bulevard din capitala Cataluniei, pe Rambla barceloneză. Construită în 1847 somptuosul edificiu a ars de două ori, în 1861 şi în 1994 şi de fiecare dată a fost refăcut aşa cum a fost, astfel încât am păşit cu uimire şi încântare în splendida sală cu cinci ranguri de loji aurite luminată de sclipitoare candelabre susţinute elegant de siluete de dragoni, în foaierele opulent pictate şi cu pereţii acoperiţi de ornamente încărcate, la fel de poleite şi de strălucitoare.


…Şi un spectacol memorabil

Am urmărit Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, cea mai recentă premieră a stagiunii 2012 - 2013. Spectacolul, o coproducţie între teatrul barcelonez, Opera din San Francisco şi Opéra National de Lyon are o poveste interesantă.

Fără teamă şi asumându-şi riscuri reale, producătorii au optat pentru versiunea completă a partiturii - o "fantezie" în cinci acte - astfel încât seara este neobişnuit de lungă, ajungând la patru ore.

Iniţial, soprana Natalie Dessay a acceptat să cânte toate rolurile feminine, Olimpia, Antonia, Giulietta şi Stella. Ar fi fost cred o experienţă interesantă, dar în cele din urmă soprana a optat totuşi numai pentru Antonia renunţând la acrobaţia vocală din partitura păpuşii mecanice, care a făcut-o celebră în întreaga lume.

Natalie Dessay a preferat de astă dată un rol dramatic greu de construit, de interpretat şi de cântat totodată. A nuanţat fiecare notă, a dat sens fiecărei fraze, a jucat fiecare cuvânt, a folosit celebrele sale pianissime în acut pentru a obţine sunete încărcate de emoţie şi frumuseţe. Pentru public, au fost 50 de minute de încântare crescândă, iar la final ovaţiile au cutremurat sala.

Bas-baritonul francez Laurent Naouri, soţul lui Natalie Dessay, a fost interpretul celor patru personaje "negre" din partitura lui Offenbach - Lindorf, Coppélius, dr. Miracle şi Dapertutto. O voce care te face să tresari şi să îţi ascuţi urechile şi o prezenţă scenică impunătoare - unii cronicari spanioli l-au considerat chiar pe Laurent Naouri nr.1 în distribuţia spectacolului şi nu este puţin lucru atunci când la aceeaşi poziţie aspiră şi celebra soprană Natalie Dessay şi atât de cunoscuta soprană coreean-asiatică de coloratură Kathleen Kim care a reuşit din nou o Olimpia de cristal, perfectă vocal. Performanţa sa este cu atât mai spectaculoasă cu cât în timpul celebrei arii, aşezată - mai exact spus imobilizată - pe o macara girafă de tipul celor folosite de regizori la filmări, cântăreaţa era purtată prin aer la înălţimi deloc comode, într-un zbor zig-zag-at ce urmărea oarecum linia melodică. Apoi, în ultimele minute ale rolului, Kathleen Kim a revenit pe scenă şi şi-a cântat rolul alunecând în viteză pe patine cu rotile.

În rolul titular, tenorul Michael Spyres a fost tern şi lipsit de strălucire. O voce frumoasă, dar mică. Singurele lui momente mai bune au fost cele din tabloul Antonia când, alături de doi cântăreţi de excepţie, Natalie Dessay şi Laurent Naouri, Michael Spyres a reuşit câteva momente impresionante. Din păcate, înainte de ridicarea cortinei, publicul a fost anunţat că Michèle Losier, interpreta Musei şi a lui Nicklausse, se află într-o indispoziţie vocală aşa că nu comentez evoluţia acestui personaj.

Regia spectacolului este semnată Laurent Pelly, iar scenografia Chantal Thomas. Cei doi artişti au imaginat o scenă destul de sumbră în culori albastru-gri ce pot fi asociate destul de comod cu toate cele trei povestiri. Am amintit deja originalitatea scenei Olimpia. O altă idee regizorală foarte interesantă a fost de a-l face să apară pe dr. Miracle în tabloul Antonia mereu şi mereu în diferite puncte ale scenei - la o fereastră, după o uşă, într-un colt, umbrit, în prim-planul scenei şi apoi, imediat în înaltul unei scări din fundal - învestindu-l astfel cu puteri vrăjitoreşti ce-i permit (desigur, cu ajutorul unor dubluri!) să fie pretutindeni în acelaşi timp. Conducerea muzicală a spectacolului a fost asigurată de dirijorul Stéphane Denève. Colaborarea sa cu orchestra şi cu cântăreţii a fost excelentă, mai puţin cu ansamblul coral cu care a avut câteva decalaje destul de puternice.


Jordi Savall şi formaţia sa Le concert des nations la Gran Teatre del Liceu

În aceeaşi splendidă sală de la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, după marele spectacol cu Povestirile lui Hoffmann, a doua zi, am asistat la un concert susţinut de Jordi Savall şi formaţia sa Le concert des nations. Dacă în sala de la Semperoper din Dresda, la un concert cameral, locurile erau mai puţin de juma(tate ocupate, la Barcelona marele Teatru del Liceu cu cele cinci rânduri de loji ale sale a fost... aproape plin cu un public interesat şi bucuros să asculte - ocazie rară! - un program intitulat Tragedia lirică în Franţa din timpul lui Ludovic al XIV-lea şi Ludovic al XV-lea, partituri semnate Jean Baptiste Lully - fragmente din Alceste (1674), Marin Marais - Alcione (1706) şi Jean Philippe Rameau - Les Boreades (1764). Timp de peste două ore am trăit parcă în atmosfera unui Versailles opulent, plin de eleganţă, muzică şi dans, conduşi de minunatul muzician de origine catalană Jordi Savall - binecunoscuta lui eşarfă avea de astă dată culoarea roşu sânge strălucind feeric peste costumul lung şi negru - şi deja celebra lui orchestra Le concert des nations, singura de acest fel din lumea muzicală de astăzi (a fost creată în 1989 şi este alcătuită din muzicieni provenind doar din ţări latine printre ele Spania, Portugalia, America de Sud, Franţa, Italia ...) în care se cântă pe instrumente de epocă lucrări din aria cuprinsă între baroc şi romantism. Solişti: trei foarte tineri cântăreţi, soprana de origine franco-marocană Hanna Bayodi Hirt, contratenorul francez Damien Guillon şi baritonul francez Marc Mauillon, buni cunoscători ai tehnicilor de emisie vocală din perioada dată, atenţi la detalii - cum ar fi ornamentele. Un concert realmente spectaculos pe care publicul l-a apreciat cum se cuvine aplaudând puternic şi cerând nu mai puţin de 3 bisuri.


Orchestra Simfonică din Barcelona şi Naţională a Cataluniei

Ultimul eveniment muzical la care am participat în acest sfârşit de săptămână petrecut la Barcelona a fost un concert Albeniz, Turina, Ceaikovski în marea sală de la Auditorium cu Orchestra Simfonică din Barcelona şi Naţională a Cataluniei condusă de noul ei dirijor principal şi director artistic, spaniolul Pablo Gonzales.

Ansamblul simfonic catalan se mândreşte cu muzicieni de excepţie - am apreciat totuşi mai mult corzile decât suflătorii. Rapsodia simfonică intitulată Catalonia de Isaac Albeniz a sunat strălucitor susţinută din inima fiecărui interpret de conştiinţa de sine atât de profundă şi de evidentă a catalanilor. După un debut în forţă, concertul a scăzut puţin în Dansurile fantastice ale lui Joaquin Turina pentru a reveni spectaculos în cea de a cincea simfonie a lui P.I. Ceaikovski. Cu o gestică elegantă şi discretă Pablo Gonzales conduce muzicieni de elită care ştiu foarte bine ce şi cum au de făcut. Viziunea sa asupra capodoperei s-a simţit mai ales în modelarea curgerii fluidului sonor şi în căutarea unor sonorităţi mai speciale - de exemplu, în celebra parte a doua, cea cu solo de corn, când orchestra se transformă pur şi simplu într-o imensă orgă ce vibrează colorat şi impresionant.


Trei zile la Barcelona

…trei evenimente muzicale, premiera Povestirile lui Hoffmann şi concertul Jordi Savall la Gran Teatre del Liceu şi un concert Albeniz, Turina, Ceaikovski în marea sală de la Auditorium cu Orchestra Simfonică din Barcelona şi Naţională a Cataluniei condusă de noul ei dirijor principal şi director artistic spaniolul Pablo Gonzales. Este doar parte din intensa ofertă muzicală a oraşului pe care atât localnicii, cât şi turiştii o apreciază în mod deosebit.