"Camerata Regală vă invită să vă pregătiţi pentru cea mai importantă aniversare a lunii ianuarie, cea a lui Wolfgang Amadeus Mozart, născut în data de 27 ianuarie 1756, care la 257 de ani este la fel de tânăr şi viu pentru iubitorii de frumos." - aşa începea comunicatul Cameratei Regale care anunţa concertul Royal Classic, subintitulat "Happy birthday, Mozart!", care avut loc duminică, 27 ianuarie 2013, la Ateneul Român. Într-adevăr, Mozart este la fel de viu şi tânăr la 257 de ani de la naştere, lucru pe care l-am simţit pe tot parcursul concertului.

Programul a început neconvenţional, cu o simfonie, şi a luat sfârşit cu o uvertura - ceea ce a părut un sfârşit a fost doar un nou început. Şi aşa s-a dovedit dacă stăm să ne gândim câte bisuri au urmat. Pianistul Roberto Plano a interpretat Concertul în La major. A fost doar unul dintre momentele forte ale serii, pentru că pianistul - laureat al unor concursuri extrem de prestigioase - ne-a oferit o versiune mai puţin jucăuşă a partiturii, dar în mod cert încărcată de lirism, potenţându-i caracterul gingaş. Cu siguranţă, ne-a prezentat această partitură într-o cheie uşor melancolică, dar nu mai puţin înălţătoare, imaterială, înglobând dualitatea lui Mozart care se arată - aşa cum a spus şi Theodor Paleologu - ca o combinaţie între lejeritatea frazei muzicale şi complexitatea mesajului transmis. Theodor Paleologu a fost prezent duminică seară pentru a comenta pe marginea programului. Discursul său a fost concis, punând în lumină amănunte relevante pentru lucrările prezentate, graţie unor analogii foarte interesante, ceea ce a demonstrat că aveam în faţă un om care şi-a luat în serios pasiunea pentru muzică.

După pauză am ascultat câteva arii splendide din operele lui Mozart. Pentru aceasta, pe scenă s-au succedat soprana Irina Iordăchescu şi tenorul Tony Bardon, întruchipând pe rând personaje pe care le cunoaştem cu toţii: Contesa din Nunta lui Figaro, Fiordiligi sau Ferrando din opera Cosi fan tutte, sau Alessandro din opera Il re pastore. Ambii au fost aclamaţi şi aplaudaţi minute în şir. La final, un delicios coup de theatre, s-a dorit interpretarea ca bis a ariei "La ci darem la mano" din opera Don Giovanni, doar că în ultimul moment, muzicienii şi-au dat seama că nu exista un bariton care să dea glas partiturii masculine. Începuse deja aria în care Irina Iordăchescu se resemnase să cânte ambele roluri, când - surpriză! - din public s-a ridicat baritonul Valentin Vasiliu, care a venit pe scenă şi a continuat alături de soprană duetul. A fost o încântare pentru toată lumea, în orice caz, o surpriză extrem de plăcută.

În final, aş vrea să adaug că soliştii trebuie să împartă succesul cu Camerata Regală, un ansamblu cu adevărat efervescent, plin de vervă, care face nişte progrese reale de la o apariţie la alta, sun bagheta lui Jin Wang, dirijor devenit mentor pentru ei. Theodor Paleologu s-a declarat un admirator al educaţiei pe modelul enunţat de Michel de Montaigne, aplicând un moto al marelui filosof francez - "Je ne fais rien sans gayeté / Nu fac nimic fără veselie". Membrii Cameratei şi Jin Wang nu fac nici ei nimic fără voie bună, fără veselie, lucru care s-a văzut din plin şi care le-a permis să ne ofere o seară excelentă.