Ca de obicei, când merg la Viena am în program operă şi concert. Viaţa muzicală a oraşului este clocotitoare şi cei mai mari artişti ai momentului se regăsesc firesc şi confortabil pe afişele imense împrăştiate peste tot. La Staatsoper am văzut şi ascultat Maeştrii cântăreţi din Nürnberg de Wagner, recentă reluare a titlului în avanpremiera anului 2013 marcat puternic de sărbătorirea a 200 de ani de la naşterea muzicianului german. Regia lui Otto Schenk şi decorurile semnate Jürgen Rose propun o versiune clasică de teatru muzical într-o simpatică atmosferă de epocă în care personajele se mişcă veridic şi mai ales comod. Spectacolul are o vârstă, a fost prezentat în premieră în 2008 şi vienezii aşteaptă acum noutăţile unei distribuţii proaspete. La pupitru, o baghetă nouă, cea mânuită de către dirijoarea autraliancă Simone Young, născută şi formată ca muzician la Sydney. Este prima femeie care a dirijat un spectacol la Opera de Stat din Viena (1993) şi un concert al Filarmonicii vieneze (2005). A condus reprezentaţia cu Maeştrii cântăreţi la care am asistat corect şi sigur. Dar… atât. Reproşez versiunii sale interpretative sonoritatea mult prea puternică a orchestrei care a acoperit scena de la prima la ultima notă şi partitura redată compact fără evidenţierea împletiturilor melodico-armonice ce dau consistentă, originalitate şi savoare muzicii lui Richard Wagner.

În distribuţia spectacolului, artişti cunoscuţi şi rodaţi în roluri alături de debutanţi. Tenorul Johan Botha cântă partitura lui Walter von Stolzing la Viena din… 1998 (La Volksoper) şi timp de 10 ani începând cu 2008 la Opera de Stat de pe Ring. Acum, acelaşi Johan Botha şi la reluarea din 2012! Voce frumoasă, pe care o cunoaştem, o apreciem şi o reascultăm întotdeauna cu plăcere, dar apariţie scenică discutabilă, o vârstă care începe să îşi arate colţii şi care i-ar cere cântăreţului să renunţe la rolurile de june prim.

Noi în distribuţie, interpreţii lui Hans Sachs - englezul James Rutherford care la cei nici 40 de ani împliniţi mai are de unde să crească şi să împlinească pretenţiosul rol atât vocal cât şi scenic - şi soprana Christina Carvin - o Evă proaspătă şi decorativă dar… cam atât.

Semyon Bychkov conduce ansamblul Wiener Philharmoniker

În seara zilei de 30 decembrie, în minunata sală de la Musikverein, ansamblul Wiener Philharmoniker a fost condus de dirijorul de origine rusă Semyon Bychkov, născut la Leningrad la 30 noiembrie 1952, în urmă cu exact 60 de ani. Semyon Bychkov dirijează aparent relaxat, cu mişcări discrete şi sigure, nu l-am văzut niciodată bătând măsura - în sens tradiţional - ci doar conturând fraze, evidenţiind linii melodice, punctând intrări semnificative, cerând expresie şi dinamică, construind solid şi pe temelii sigure edificii sonore impresionante. Programul său a început cu uvertura la opera Tannhäuser de Wagnert, a continuat cu Concertul în mi bemol major, KV 365 pentru două piane şi orchestră de Mozart şi s-a încheiat apoteotic cu Simfonia nr.5 de Ceaikovski. Am avut marea şansă a unui loc pe scenă, practic printre interpreţi - îmi doresc mult să repet experienţa! - şi astfel, am putut urmări atent colaborarea dirijorului cu orchestra. Trăirile intense ale maestrului, reale, lipsite de orice urmă de ostentaţie sau exagerare, au influenţat puternic fiecare instrumentist care s-a lăsat uşor condus către culoarea, intensitatea şi expresivitatea dorite şi cerute. Intercalat între două partituri puternice, concertul de Mozart a căpătat o consistenţă aparte, păstrându-şi totuşi delicateţea, filigranul scriiturii, jocul de lumini şi umbre. Cele două interprete, surorile Katia şi Marielle Labeque au fost lăsate să strălucească în prim plan muzical, dirijorul şi orchestra retrăgându-se într- un acompaniament discret dar prezent.

'Kiss me, Kate' de Cole Porter la Volksoper

Ultimul spectacol pe care l-am urmărit la Viena a fost pe scena de la Volksoper, un musical american Kiss me, Kate de Cole Porter. Distinsă în anul 1949 cu Premiul Tony pentru cel mai bun musical, partitura a cunoscut peste 1000 de reprezentaţii pe Broadway, toate jucate cu casa închisă. Kiss me, Kate a fost şi primul muzical american jucat în Austria, tot pe scena de la Volksoper din Viena în luna februarie a anului 1956. Versiunea scenică de astăzi este realizată la 17 ani distanţă de precedenta, dar afluenţa şi succesul de public au rămas neschimbate. Nici nu se putea altfel când Kiss me, Kate este un musical ce înşiră şlagărele ca mărgele pe aţă. Dirijorul Lorenz C. Aichner a dirijat cu nerv şi aplomb. Regia şi scenografia semnate de Bernd Mottl şi de Alonso Barros exploatează la maximum posibilităţile unei maşinării scenice ofertante, creând teatru în teatru şi translând acţiunea pe rotativă, de la o scenă la alta. Artiştii implicaţi, cântăreţi şi balerini, sunt cu toţii bine antrenaţi şi familiarizaţi cu cerinţele genului care împing adesea interpretul către limitele sale fizice. Colorate, inspirate, decorative, vesele costumele imaginate de Sue Blane dau viaţă şi strălucire întregului. Distribuţia a fost alcătuită din Andreas Lichtenberger, Franziska Becker, Robin Poell, Johanna Arrouas şi mulţi, mulţi alţii. Nu am cunoscut niciun nume dintre cele înscrise pe afiş, dar îmi fac o datorie de onoare a le prezenta acum cititorilor mei, potenţiali călători în capitala austriacă şi le recomand să nu ocolească spectacolele de la Volksoper şi mai ales musicalul Kiss me, Kate.