ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

'O scrisoare pierdută' de Dan Dediu - cea mai recentă premieră a Operei Naționale din București

Bookmark and Share
Publicat: luni, 14 Ianuarie 2013 , ora 13.49

Duminică, 13 ianuarie 2013, a avut loc la Opera Națională cel de-al treilea spectacol cu "O scrisoare pierdută" de Dan Dediu, cea mai recentă premieră a teatrului, dar gândită în serie scurtă, așa încât probabil că spectacolul din 3 februarie va fi și ultimul. Duminică seară, o sală plină - ceea ce este o performanță pentru o producție românească - a urmărit timp de trei ore o lucrare gândită aparte, și oricum surprinzătoare pentru scena Operei, alăturând și elemente de muzică orientală, și de mahala - sigur în spiritul operei lui Paul Constantinescu -, dar și vals, tango, can-can ș.a. într-un melanj dorit să fie plin de umor, adesea caustic, ceea ce s-a reflectat în special în orchestră. Trebuie să remarc maniera deosebită în care a evoluat ansamblul, la pupitru aflându-se Tiberiu Soare, care știe să redea asemenea partituri și este foarte implicat și în muzica contemporană.

O distribuție numeroasă, cu soliști în general tineri, care au evoluat foarte bine sau doar conștiincios. Oricum, o lucrare pusă la punct, muncită, curată, dar cu personaje prea puțin conturate așa cum ne-am fi așteptat. Au fost, sigur câteva excepții: în primul rând trebuie remarcat Florin Diaconescu - un Trahanache cuceritor, așa cum trebuie, reliefându-și o dată mai mult talentul și inteligența ca actor și, desigur, cântăreț. Iarăși un tenor care mie mi se pare de mare perspectivă, Liviu Indricău, a realizat un cetățean turmentat cuceritor și cântat foarte bine. Sub aspect vocal l-aș remarca și pe Andrei Lazăr, un tenor cu un glas liric foarte calitativ, cu o apariție agreabilă - de această dată în Cațavencu -, un personaj mai departe de ceea ce știm noi ca prototip, dar glasul lui poate fi exploatat în operă, atâta doar că are probleme în acut. De asemenea, un Pristanda reușit a făcut Ștefan Schuller; în Zoe a debutat Tina Munteanu, realizând un personaj agreabil, dar parcă nu așa cum l-aș fi dorit, alături de baritonul Stefan Popov, invitat de la Operetă pentru Tipătescu. Remarcând în mod deosebit scenografia Vioricăi Petrovici - excelentă și foarte sugestivă, având mari rezerve în privința regiei lui Ștefan Neagrău care, de altfel, semnează și libretul, dar este total lipsită de umor, cu momente de cădere în mișcarea scenică, singurul lucru care rămâne etern valabil, se poate spune, este textul lui Caragiale, foarte actual. Și tocmai în aceasta a constat și farmecul reprezentației.

Publicul, alcătuit în majoritate din muzicieni, din oameni apropiați domeniului, a aplaudat la final, fără însă a se amuza, fără însă a simți că asistă la o lucrare inspirată de Caragiale. Este o noutate în repertoriul Operei - așa cum spuneam, de serie foarte scurtă -, ceea ce cred că nu justifică nici costurile și nici efortul cu totul deosebit al ansamblului.

Anca Florea