Doi servitori loiali şi descurcăreţi...
Un tată materialist...
Doi îndrăgostiţi....
Un peţitor inoportun...

Acestea sunt cele şase personaje care se regăsesc în Contractul de căsătorie, farsă comică de Gioacchino Rossini, pe care am avut ocazia să o urmăresc joi, 12 iulie 2012, în Studioul de operă al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în interpretarea Academiei Europene Baroce din Ambronay, Franţa.

Dacă vă întrebaţi cum poate o Academie de Muzică Barocă să interpreteze o operă romantică, vă va da răspunsul Leonardo Garcia Alarcon, dirijorul acestui ansamblu:

«Cred că în repertoriul liric nu e loc de clişee precum e baroc, e clasic, e romantic. De la operele comice de Roberto Cavalli până la Falstaff de Verdi există un liant neîntrerupt. În această farsă de Rossini se regăseşte spiritul Barocului veneţian, căci, să nu uităm că opera acolo a luat naştere. De asemenea, opusul rossinian despre care vorbim este străbătut de ritmuri mozartiene, care amintesc, de pildă, de Nunta lui Figaro, o operă care l-a influenţat mult pe tânărul Rossini. Mozart a fost la rândul său influenţat de Baroc, pe când a călătorit, adolescent fiind, în Italia. Rossini se menţine în această linie neîntreruptă. Tocmai de aceea este greu să se facă o delimitare între genuri. Cred că mai degrabă putem vorbi de opere seria, respectiv, opere buffa.»

Şi nu putem să nu îi dăm dreptate dirijorului, fie şi numai dacă ne gândim la subiectul piesei: Fanny (Elisandra Melian), fiica bogatului negustor Mill (Job Tome), care este forţată de tatăl ei să se mărite cu un canadian bogat pe nume Slook (Eugene Chan), deşi ea îl iubeşte pe Eduardo Milfort (Anthony Gregory), un tânăr care nu are avantajul bogăţiei. Cu toate impedimentele, cei doi rămân împreună, graţie intermedierii celor doi servitori - Norton (Matthieu Heim) şi Clarina (Alexandra Schoeny), dar şi a peţitorului inoportun Slook, care se transformă în aliatul lor. Toate aceste personaje amintesc de comediile lui Moliere, care, la rândul său, a găsit numeroase subiecte de inspiraţie în Commedia dell'arte.

Am fost extrem de impresionată de jocul celor şase tineri din Spania, S.U.A, Anglia, Franţa şi Portugalia care era şi mai mult pus în valoare de o regie originală, plină de efecte dintre cele mai neaşteptate, semnată de Stephane Groegler. Şi scenografia a fost una foarte inspirată.

Orchestra la rândul său a avut o evoluţie interesantă. Singurul lucru care m-a nedumerit a fost alegerea dirijorului de a plasa suflătorii pe scenă, lăsându-i în fosă doar pe cei din partida de coarde. Dirijorul a motivat această opţiune spunând că sonoritatea instrumentelor de suflat - unele istorice - ar fi avut de pierdut şi ar fi părut înfundată dacă ar fi rămas în fosă. Cu toate acestea, nu pot nega faptul că au existat momente în care vocile erau eclipsate de intensitatea sonoră a instrumentelor. Dar au fost foarte puţine aceste momente.

Academia Europeană Barocă a fost desemnată Ambasador Cultural al Uniunii Europene şi îşi propune să-i pregătească pe tinerii muzicieni pentru cariera pe care şi-au ales-o.