Oldenburg, oraş german autentic patriarhal, se mândreşte cu frumosul său teatru în stil neo-renascentist datând din 1833, a cărui scenă e animată aproape numai de artişti tineri, a cărui sală e, de regulă, plină de spectatori. Acolo am avut ocazia să urmăresc în premieră opera "Boema" de Giacomo Puccini, nouă producţie regizată de Lorenzo Fioroni. În locul mansardei boemilor, un chioşc sărăcăcios pe o stradă pustie. În locul Cafenelei Momus din Cartierul Latin, Galerie Lafayette - pe scenă, pentru protagonişti - în timp ce întreaga sală, cu cele trei rânduri de balcoane ale sale, este invadată zgomotos de ansamblul coral. În locul Barierei Infernului, groapa de gunoaie a oraşului scotocită de oamenii străzii. O "Boema" de secol XXI, fără poezie, în care sărăcia e sordidă, lipsa de prejudecăţi e îngroşată vulgar, drama eroilor e accentuată cu cruzime; inadvertenţe faţă de originalul puccinian, anumite inconsecvenţe faţă de propria viziune regizorală, dar şi câteva idei inspirate.

Punctul de maxim interes a fost însă pentru mine interpreta rolului Mimi, soprana Angela Bic, despre care probabil aţi mai auzit vorbindu-se; i-am mai comentat şi în anii anteriori câteva apariţii pe scena Operei din Dortmund. Angela Bic este - vă reamintesc - fiică de muzicieni, de origine româno-chineză; apariţie exotică, actriţă talentată, soprană cu voce generoasă şi caldă, cu frazare expresivă, bogat nuanţată. Aşa am regăsit-o şi în "Boema"; superbul ei Do acut - plutind suveran la finalul actului I - încă îmi răsună în urechi, asemenea curajoaselor pianissime care au reuşit să îmblânzească intensitatea sonoră, adesea excesivă, a orchestrei. A fost vedeta serii într-o distribuţie implicată artistic cu onestitate şi profesionism, a fost preferata publicului, intens aplaudată la final.