Arhivă : Cronici Înapoi

15 ani Radio România Muzical. Recital extraordinar Alice Sara Ott

Publicat: miercuri, 28 Martie 2012 , ora 10.27

Radio România Muzical a împlinit, în 24 martie, 15 ani de existență. Și cum putea fi mai bine încununată seria de evenimente dedicate acestei aniversări, decât printr-o seară muzicală, una cu adevărat specială? Publicul numeros prezent în Studioul "Mihail Jora" a putut asculta, pentru prima dată în România, un recital al tinerei și apreciatei pianiste germano-japoneze Alice Sara Ott. Artista prestigioasei case de discuri Deutsche Grammophon a ales să interpreteze la București un program variat din punct de vedere stilistic și în același timp care să-i pună în valoare potențialul interpretativ: Mozart, Beethoven, Musorgski.

Minunată combinație între calitățile tehnice asiatice și profunzimea spiritului german

În prima parte, dedicată Variațiunilor KV 573 de Wolfgang Amadeus Mozart pe o temă de Duport și Sonatei op.2 nr.3 în Do major de Ludwig van Beethoven, am admirat acuratețea construcției muzicale, culorile timbrale variate și bogăția dinamicii muzicale, o combinație reușită între calitățile tehnice pentru care sunt recunoscuți pianiștii asiatici și profunzimea spiritului german, nelipsită de o anumită detașare și rigurozitate. Nu în ultimul rând, Alice Sara Ott este o prezență scenică plăcută, care captează publicul prin gingășie și naturalețe.

În partea a doua a recitalului, Alice Sara Ott a propus suita Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski, o lucrare solicitantă din toate punctele de vedere: tehnic, interpretativ și al imagisticii muzicale. Aprecierea primită din partea publicului a fost recompensată la final prin cele două bis-uri ale pianistei, studiul La campanella de Franz Liszt și Bagatela Für Elise de Ludwig van Beethoven.


Iată și câteva opinii despre concertul aniversar Radio România Muzical:


Criticul muzical Anca Florea:

«Este o seară specială, prima parte mi-a plăcut chiar foarte mult. Mozart, după primele măsuri chiar m-a captat, m-a fascinat, pot să spun. Beethoven poate l-aș fi vrut mai diferențiat stilistic față de Mozart, adică mai pregnant. În schimb la partea a doua, sigur că Tablourile dintr-o expoziție sunt foarte ofertante, dar și foarte pretențioase. Cred că a abordat partitura făcând abstracție cumva de faptul că este programatică și probabil, dorind să nu țină seama neapărat de imagistica pe care încerca să o creeze compozitorul, raportat, foarte precis, la acele tablouri. Cred că cei care au fost în sală au fost chiar încântați și profit de ocazie să vă urez La mulți ani!»


Victor Opaschi
, fost consilier prezidențial:

«O seară minunată, o mare surpriză, mărturisesc că, până a-i face dumneavoastră publicitate, personal nu știam de Alice Sara Ott, promit să o urmăresc cu atenție și mi s-a părut o idee excelentă, vă felicit, un post de radio pe care îl iubesc pur și simplu și vă felicit pentru ceea ce faceți.»


Criticul de teatru Marina Constantinescu:

«Sunt foarte fericită, am căutat să fac orice ca să fiu alături de Radio România Muzical. Știam de Alice Sara Ott, am ascultat-o, am discutat cu cei de la Radio România Muzical, cu câțiva dintre colegii dumneavoastră la care țin foarte mult, și mi se pare un pariu extraordinar la o vârstă fragedă, de intrare în adolescență a postului, să asculți un tânăr virtuoz, care la ora aceasta atrage ochii lumii muzicale - în primul rând, cred eu, prin tehnică și, după aceea, printr-un soi de emoție, foarte bine dirijată și controlată. E o seară importantă pentru noi toți.»


Muzicolog Laura Manolache, Directoarea Muzeului Național "George Enescu":

«Un concert minunat, potrivit pentru această aniversare a postului Radio România Muzical. De șase ani încoace, în calitate de Director al Muzeului Național "George Enescu", am găsit în Radio România Muzical un partener, mai mult decât atât, un prieten de încredere și ce poate fi mai de dorit decât să colaborezi cu oameni de calitate pentru a realiza proiecte generoase. Doresc acestui post să aibă tenacitatea să continue această minunată inițiativă și viață lungă. La mulți ani!»


András István Demeter, Președinte Director General al Societății Române de Radiodifuziune:

«Un concert pur și simplu minunat, pe cât de complex, pe atât de simplu. Nu știu cum se potrivesc aceste două extreme, dar în această seară s-au putut întâlni. Sunt foarte bucuros că a avut loc și cred că nimic nu este mai bun decât o aniversare ca cea de astăzi.»




Reportaj de Andreea Chiselev și Alexandra Cebuc
Fotografii realizate de Alexandru Dolea