ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Lucrări integrale cunoscute din stilurile baroc-modern
Urmează: 11.55 Promo
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

...Și a fost Fiorenza Cedolins în 'Boema'

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 4 Ianuarie 2012 , ora 11.28

De câțiva ani, în prag de Crăciun, la Opera Națională București este invitat un solist de cotă internațională pentru a evolua într-un spectacol din repertoriul curent, la inițiativa lui Viorel Cataramă, care sponsorizează evenimentul. De această dată a mai contribuit și un alt sponsor, dar și Asociația "Friends of Opera".

Soprana Fiorenza Cedolins - aplaudată pe mai toate marile scene din lume - s-a aflat pentru prima oară la noi, abordând personajul Mimi din Boema de Puccini, partitură extrem de ofertantă, în care așteptam să-și pună în valoare calitățile vocal-interpretative, pe care mulți dintre melomani le-au remarcat și apreciat în producțiile cu Luisa Miller de Verdi sau Anna Bolena de Donizetti, prezentate pe MezzoTV.


Discreție sonoră

Fără a spune că… m-am dus "la pomul lăudat", trebuie să recunosc faptul că am avut sentimentul că solista a dorit să se menajeze, cântând cu sensibilitate, cu inteligență și câteva accente și intenții expresive remarcabile, dar cu prea puține momente "pe voce", până și finalul duetului din actul I fiind realizat în piano, spre dezamăgirea celor care așteptau celebra "acută". Abia în ultimul act și-a etalat glasul generos, dar și capacitatea de a încărca dramatic fraza muzicală. Întreaga derulare a cântului său a stat însă sub semnul… discreției sonore, departe de trăirea ardentă și forța emoțională pe care le apreciasem anterior în alte opere - este adevărat că… pe alte scene…

Și concepția scenică a fost aparte, până și faptul că a considerat rochiile gândite de scenograf mult prea sobre și închise la culoare, alegându-și o bluză albă și o fustă roz, lejeră, mergând pe linia unei tinere cochete, feminină și dezinvoltă, fără acea timiditate cu care ne-am obișnuit, ba chiar și fără "simptomele" unei boli grave, astfel încât nici în actul III, nici chiar în final, nu prea arată a fi suferindă, tușind doar discret când și când; iar în actul IV a stat pe marginea patului sau a venit la rampă, cântând plină de viață, pentru ca abia ultimele replici să fie rostite palid, întinsă totuși pe pat.


Jose Manuel Chu - un timbru liric plin și cald

O surpriză extrem de plăcută a fost, prin compensație, tenorul mexican Jose Manuel Chu care, devenit de curând colaborator al ONR, a apărut, în debut absolut la noi, în dificilul rol Rodolfo, etalând un timbru liric plin și cald, luminos, cu acut sigur, dar la care mai este "de lucrat", nu foarte maleabil ca joc de scenă, nu prea romantic, dar realmente agreabil și totuși credibil în rol. Iar faptul că nu mi s-a părut deloc inferior sopranei oaspete, spune multe…

Poate dacă și restul distribuției ar fi fost la un nivel competitiv, Fiorenza Cedolins s-ar fi implicat cu adevărat, dar dacă parteneri de scenă i-au fost Vicențiu Țăranu, Mihnea Lamatic, Vasile Chișiu sau Dorina Cheșei (deși inițial era anunțată Irina Iordăchescu), alături de Paul Basacopol și Ștefan Schuller, iar orchestra a sunat mediocru, cu multe greșeli și mai ales extrem de plictisită, corul rămânând astfel - pentru a câta oară? - singurul compartiment bine pus la punct, iar tempii ceruți de dirijorul Vlad Conta au rămas deosebit de lenți de-a lungul întregului spectacol, probabil că invitata de onoare fie s-a menajat, fie s-a aliniat "ștachetei" generale, deși îmi imaginam că un artist nu poate fi… decât un artist, indiferent de contextul în care se prezintă. Poate data viitoare…


Un spectacol de rutină, onest și banal

Sala a fost plină, dar publicul s-a dovedit destul de rezervat, aplaudând arareori "la scenă deschisă", doar atunci când cineva avizat… dădea semnalul. Extrem de ciudat dar probabil simptomatic, printre spectatori nu am zărit niciun meloman dintre cei care de obicei nu ratează evenimentele de la Operă, dar nici cronicarii nu s-au (prea) înghesuit să asiste la ceea ce speram să fie "ceva" special, un dar de Crăciun pe măsura efortului financiar și mai ales al (re)numelui sopranei.

Din păcate, am asistat la un spectacol de rutină, onest și banal, dar nu este prima oară când constatăm cu tristețe că "cei mari", când ajung pe scenele noastre, par a fi… în vacanță…

Anca Florea