ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Frumusețea, inventivitatea și complexitatea muzicii franceze de la Ateneul Român

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 28 Ianuarie 2011 , ora 12.05

Foarte multă lume joi, 27 ianuarie 2011, la Ateneu, pentru programul francez ales de dirijorul Nicolae Moldoveanu și de pianista japoneză Naoko Anzai, un program ale cărui momente simfonice sunt destul de rar prezentate la noi.

Uvertura operei Beatrice și Benedict de Hector Berlioz a arătat un compozitor fără nici un simptom al genului dramatic și de tragedie din Simfonia Fantastică sau din Damnațiunea lui Faust: o muzică victorioasă, clasică, totuși alcătuită parcă din mai multe secțiuni disparate - un puzzle foarte sugestiv pentru acțiunile și stările din opera propriu-zisă ce ar fi urmat în mod normal. Nicolae Moldoveanu a fost un dirijor cu o gestică bună deși cam sacadată, poate totuși potrivită pentru acest tip de structură muzicală, energic și devotat.

Concertul nr. 2 în sol minor pentru pian și orchestră de Camille Saint-Saens este, pe alocuri, un dialog între instrumentul solist și ansamblu: propoziții începute de unul și continuate de altul într-o piesă în care Saint-Saens pune realmente pianul să muncească. Toate cele trei părți sunt într-un tempo rapid, muzica este de o inventivitate extremă, deși uneori pianul are, paradoxal, rol melodic limitat. În acest Concert nr. 2, lovitura de geniu a lui Saint-Saens este că dintr-un asemenea pian pus în dialog sau simultaneitate cu orchestra construiește o muzică - voi utiliza o formulă-șablon, dar foarte potrivită - completă și complexă. Pianista Naoko Anzai nu a avut prea multă strălucire, deși destulă virtuozitate - mi-a dat însă impresia, foarte stranie, că ar fi studiat mai bine doar partea a 3-a a concertului.

În finalul serii de la Ateneul Român - muzica baletului La Peri de Paul Dukas, cu o orchestră care a inclus unsprezece suflători de alamă și cinci percuționiști. O muzică descriptivă, dar nu simplu-ilustrativă, vorbind despre întâlnirea dintre unul din cei trei magi și Peri, creatură înaripată magică. Foarte frumoasă, din loc în loc stravinski-ană în asperități sonore barbare, muzica baletului La Peri de Dukas este într-o permanentă curgere; pentru că este formată din secțiuni, corespondente ale feliilor de poveste, această curgere nu se datorează atât unui flux sonor continuu, delimitat doar de un început și un sfârșit în timp, ci modului în care Dukas leagă între ele secțiunile, prin câteva sunete cu subțirime de fascie dar care, la fel ca aceasta, sunt cele care țin laolaltă structura muzicii.


Maria Monica Bojin