Arhivă : Cronici Înapoi

'Siegfried' de Richard Wagner, în transmisiune live HD, la 'The Light Cinema' în București

Publicat: duminică, 20 Noiembrie 2011 , ora 15.49
Transmisiunile directe în HD preluate de The Light Cinema de la Opera Metropolitan din New York au permis bucureștenilor să urmărească sâmbătă, 5 noiembrie 2011, a treia parte din tetralogia wagneriană Inelul Nibelungului- Siegfried - primele două constituind evenimente similare ale stagiunii trecute.

Noua producție a întregului ciclu aparține cineastului și omului de teatru canadian Robert Lepage. Este foarte spectaculoasă, bazată pe tehnologie de ultimă oră, coordonată electronic. Scheletul scenografic sugerează o imensă claviatură care pivotează pe un ax central, în întregime sau fragmentar, până la nivelul fiecărei clape. Decorul se schimbă în funcție de aceste mișcări, ce generează mereu alte imagini și spații de joc cu ajutorul proiecțiilor și efectelor de lumină.


Gerhard Siegel - vedeta serii

Copleșitorul rol Siegfried - foarte lung și extrem de solicitant - a fost asigurat de tenorul Jay Hunter Morris; un viking blond de toată frumusețea, temerar și talentat, dar cu o voce sub calibrul rolului, modest timbrată. Soprana Deborah Voigt a întruchipat o Brünnhilde statuară, cu sonoritate vocală somptuoasă inițial, marcată însă pe parcurs de țesătura extrem de incomodă a rolului. Bas-baritonul Bryn Terfel a apărut în Wotan - Călătorul; impunător, suveran în conturarea personajului și-n conducerea opulentei, nobilei sale voci. Dar vedeta serii a fost, indubitabil, tenorul Gerhard Siegel în Mime; glas penetrant, focalizat, rostire mordantă, siguranță desăvârșită, uimitoare mobilitate a expresiei sonore și fizice deopotrivă.

Din distribuție au mai făcut parte mezzosoprana Patricia Bardon - impozantă Erda, bas-baritonul Erich Owens - excelent Alberich și soprana Mojca Erdmann - voce înaripată, luminoasă și agilă, în Pasărea pădurii. Li s-a alăturat impresionantul aparat orchestral sub bagheta lui Fabio Luisi, noul dirijor principal al Metropolitanului; un coordonator atent și eficient, un muzician de viziune, pe măsura exigențelor impuse de ampla și complexa partitură wagneriană.


Transmisiunile
The Light Cinema - o oportunitate

De subliniat în final posibilitatea oferită de o asemenea transmisiune, aceea de a urmări prim planuri de detaliu în timpul spectacolului și de a pătrunde pe parcursul pauzelor în culise, în cabinele artiștilor pantru a afla, "la cald" și de la sursă, multe lucruri interesante.

Ligia Ardelean