Arhivă : Cronici Înapoi

Teatrul de Operetă din Kiev în 'Bal la Savoy'

Publicat: luni, 21 Noiembrie 2011 , ora 12.57

Pentru al treilea an consecutiv, Teatrul Național Academic de Operetă din Kiev a fost prezent în Festivalul Viața e frumoasă. Instituția ucraineană a fost inaugurată în anul 1934 cu premiera spectacolului Liliacul de Johann Strauss. În timpul războiului, Teatrul a fost evacuat în Kazahstan, activând, timp de două stagiuni, în orașul Alma-Ata, întărind legăturile culturale dintre Ucraina și Kazahstan. Repertoriul curent include creații de Johann Strauss, Emmerich Kalman, Jacques Offenbach și musicaluri.


Din nou la… Viața e frumoasă

Sâmbătă, 19 noiembrie 2011, artiștii instituției au oferit publicului Bal la Savoy de Paul Abraham, operetă interpretată în limba ucraineană. Regia a fost semnată de Bogdan Strutynsky, directorul artistic al teatrului kievean, iar la pupitrul dirijoral s-a aflat Serghei Golubnichy. Publicul, care a umplut în întregime sala Teatrului "Ion Dacian", a aplaudat superbele costume ale artiștilor, regia și coregrafia bine puse la punct, jocul scenic, calități care au compensat oarecum vocile modeste ale soliștilor. Seara s-a încheiat în Foaierul Teatrului cu muzică tradițională ucraineană, interpretată, de asemenea, de soliștii Teatrului de Operetă din Kiev.


Cu o impresie de final, regizorul Bogdan Strutynsky:

«În primul rând le suntem recunoscători organizatorilor Festivalului, Teatrului "Ion Dacian", pentru această a treia invitație. La ediția actuală am avut o prezență consistentă în festival, cu acest celebru spectacol de operetă, Bal la Savoy de Paul Abraham, apoi cu seara tradițională ucraineană, dar și cu Gala Internațională de Operetă și Musical din 12 noiembrie, pe care am regizat-o cu plăcere împreună cu domnul Răzvan Dincă. Sunt foarte impresionat de acest festival care ia amploare, cuprinzând nu numai operetă, ci și o întreagă lume muzicală din care nu lipsesc jazzul, concertele corale și muzica tradițională; astfel încât evenimentul a ajuns să fie cunoscut și să aibă însemnătate în lume.

În ceea ce ne privește, sunt plăcut surprins de entuziasmul cu care publicul de aici ne-a primit. Acest lucru vorbește despre felul cum muzica și coregrafia, precum și căldura și profesionalismul artiștilor înlătură barierele culturale între oameni, pentru ca ei să poată comunica spiritual."

Larisa Clempuș